taxa de mediuComisia Europeană a anunțat joi că a solicitat României, printre altele, "să își alinieze taxele de înmatriculare a vehiculelor la legislația UE".

 

Comisia Europeană a decis astăzi să trimită României o scrisoare de punere în întârziere pentru că "nu asigură rambursarea integrală și imediată a taxelor de înmatriculare a vehiculelor de ocazie achiziționate din alte state membre". CE arată că, dat fiind că normele românești aplicabile restituirii taxelor nu respectă principiile cooperării loiale, echivalenței și efectivității, este încălcată legislația UE, în speță articolul 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene. Acesta precizează că "niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare" și "niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție."

Comisia Europeană a avertizat că, în cazul în care România nu ia măsuri în următoarele două luni, CE poate transmite un aviz motivat autorităților române.

Restituirea fostelor taxe auto se face, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2017, în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2018, pentru taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Timbrul de mediu pentru autovehicule va fi restituit în perioada 1 septembrie 2018 - 31 martie 2019. Restituirea a fost decisă după ce toate aceste foste taxe auto au fost declarate ilegale de CJUE.

Trimiterea unei scrisori de punere în întârziere este prima etapă a procedurii de infringement, prin care autoritățile europene pot cere CJUE să penalizeze România pentru că nu ia măsuri de corectare a încălcării legislației UE. Declanșarea procedurii de infringement înseamnă că românii și-ar putea primi banii înapoi mai devreme decât la termenele din calendarul anunțat de Guvern.

Joomla SEF URLs by Artio