Comisarul european Corina Creţu a criticat, vineri, ritmul în care unele state, inclusiv România, atrag fondurile europene, în special în domeniul infrastructurii de transport, deși acest capitol ar trebui să fie, în opinia sa, o prioritate pentru orice guvern.

Corina Crețu s-a declarat "exasperată" de situația înregistrată, la acest capitol, de mai multe țări europene, inclusiv de România. "Ştiţi foarte bine că mi-am făcut datoria de a avertiza statele membre, nu este numai România avertizată. Suntem undeva pe la media Uniunii Europene. Ideea este că nu mai avem foarte mult timp, deci am repetat faptul că sunt conştientă că avem multe întârzieri şi datorită adoptării târzii a legislaţiei. Nu am pus nicio clipă toată întârzierile pe seama guvernelor. Dar, pe de altă parte, sigur că uneori sunt exasperată, dar nu numai în România... dar de ritmul lent aşa cum spuneam mai ales în domeniul infrastructurii de transport", a declarat Corina Creţu, potrivit Mediafax.

Comisarul a comentat că principala preocupare a guvernanților ar trebuie să fie aceea de a cheltui în primul rând banii oferiţi de Uniunea Europeană, pe bază de proiecte. "Eu aş merge pentru accelerarea mai rapidă a cheltuirii banilor europeni şi a vorbi despre aceste parteneriate public-private pentru care statul va plăti, cetăţenii vor plăti după ce vom cheltui alocaţia pe care o avem. Avem miliarde de euro care aşteaptă la Bruxelles", a subliniat Creţu.

Comisarul european a făcut declarațiile în contextul în care România a fost sancționată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru neîndeplinirea directivei privind depozitele de deşeuri, conform căreia autorităţile trebuiau să închidă 68 de gropi de gunoi neconforme până la data de 16 iulie 2009. Crețu a arătat că a avertizat asupra acestui risc și că a discutat cu premierul Viorica Dăncilă, pe acest subiect, încă de acum un an.

"Din păcate, după cum vedeţi, ceea ce am avertizat că România va fi sancţionată de Curtea Europeană de Justiţie s-a întâmplat ieri (joi-n.r.). Eu am vorbit acest lucru cu dânsa (cu premierul Viorica Dăncilă- n.r.) de un an de zile. Dar este singura condiţionalitate exactă care nu a fost îndeplinită, aceea în domeniul mediilor şi a depozitării deşeurilor, nu văd nici progrese spectaculoase şi acest lucru mă doare pentru că într-adevăr eu sunt comisar european responsabil pentru 28 de state membre, dar este normal, nu este nimic anormal să îmi pese puţin mai mult de România. Este ţara din care provin şi este una din cele mai sărace ţări", a arătat Corina Creţu.

Mesajul comisarului Corina Crețu, referitor la întârzierile înregistrate de România, inclusiv cele cu privire la atragerea banilor europeni pentru infrastructură, vin în condițiile în care țara noastră a fost ocolită de mulți investitori, descurajați tocmai de minusurile pe care le are în acest domeniu. Cei care s-au încumetat, totuși, să investească în România se confruntă cu problemele create de lipsa infrastructurii.

Este și cazul companiilor prezente în Ploiești și în împrejurimi. În zona industrială de la ieșirea din Ploiești spre Târgoviște, pe DN 72, cel mai mare parc de business privat din sud-estul Europei, Ploiesti West Park, nu beneficiază la intrarea din DN 72 de o infrastructură corespunzătoare, la standarde de siguranță specifice secolului 21, care să fluidizeze și să securizeze traficul din zonă. PWP dezvoltat de Alinso Group, care adună 50 de companii multinaționale importante, generând mii de locuri de muncă, speră de ani de zile ca reprezentanții Companiei Naționale de Drumuri să amenajeze, la intrarea în zona industrială care se întinde pe 300 de hectare, un simplu sens giratoriu care ar reduce numărul accidentelor. Multinaționalele din zonă sunt direct interesate de existența unei infrastructuri de calitate, mărfurile produse aici ajungând în toate colțurile lumii, atât pe șosele și calea ferată, cât și din portul Constanța. Investitorul de acolo așteaptă, ca și alte companii din jurul Ploieștiului, ca proiectele realizate pe hârtie de ani buni să se transforme în realitate.

 

Joomla SEF URLs by Artio