România a înregistrat în trimestrul trei din 2018 cel mai ridicat nivel al deficitului guvernamental din Uniunea Europeană, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În zona euro, deficitul guvernamental s-a situat la 0,5% din PIB în trimestrul trei din 2018, în creştere faţă de un deficit de 0,3% din PIB în precedentele trei luni, în timp ce în Uniunea Europeană deficitul guvernamental s-a situat la 0,6% din PIB, în creştere faţă de un deficit de 0,4% din PIB.

În România, deficitul guvernamental a urcat la 3,6% din PIB în trimestrul trei din 2018, de la un deficit de 2,3% din PIB în precedentele trei luni şi un deficit de 2,8% din PIB în perioada iulie-septembrie 2017, potrivit Agerpres. 

În trimestru trei al anului trecut, 12 state membre UE au înregistrat excedent guvernamental, printre care Malta (3,8% din PIB), Portugalia şi Bulgaria (3,6% din PIB) şi Luxemburg (3,1% din PIB).

Joomla SEF URLs by Artio