Pandemia de coronavirus a trimis peste un milion de oameni în şomaj tehnic, iar alte sute de mii de angajaţi din sectorul privat şi-au pierdut definitiv locurile de muncă. În acest context, Guvernul liberal încearcă să găsească măsuri de solidaritate socială. Altfel spus, criza economică să fie suportată şi de bugetari, nu doar de privaţi. Pensiile nu vor mai fi mărite cu 40%, dublarea alocaţiilor va fi din nou amânată, iar demnitarii vor avea lefurile tăiate, susţin surse politice pentru Adevărul. Bugetarii vor fi însă cel mai puţin afectaţi.

 

Şomaj tehnic pentru o parte dintre angajaţii la stat

Bugetarii vor munci doar jumătate de lună. Pentru cele 15 zile lucrate, vor primi salariul întreg, iar pentru celelalte 15 zile în care vor sta acasă vor primi 75% din salariul brut de încadrare. Măsura se va întinde doar pe timpul stării de urgenţă (lunile aprilie şi mai), urmând ca de la 1 iunie să se revină la normalitate. Nu se va aplica pentru militari, poliţişti, medici, personalul medical  şi profesori, care vor rămâne cu lefurile intacte. Aşadar, potrivit calculelor făcute la Guvern, doar 500.000 de bugetari vor intra, prin rotaţie, în şomaj tehnic, 700.000 de bugetari fiind exceptaţi de la austeritate. Măsura va aduce o economie la buget între 1,2 şi 1,5 miliarde de lei.

Tăieri salariale pentru demnitari

La pachet cu ordonanţa de urgenţă privind şomajul tehnic pentru bugetari, Guvernul va adopta încă o ordonanţă de urgenţă dedicată demnitarilor, tot ca un mesaj de solidaritate cu poporul. Astfel, parlamentarii şi miniştrii vor avea leafa redusă cu 25%, susţin surse din Executiv pentru Adevărul. Cifra nu e încă bătută-n cuie.

Pensiile nu mai cresc cu 40%

Guvernul Orban a moştenit de la PSD o lege prin care pensiile ar trebui majorate din septembrie cu 40%. Potrivit surselor Adevărul, o indexare cu 40% este imposibilă, având în vedere deficitul bugetar cu care se confruntă România. Însă premierul insistă ca pensiile să fie totuşi majorate cu 15%, lucru care, coincidenţă sau nu, ar urma să se întâmple cu puţin înainte de alegeri.

Joomla SEF URLs by Artio