Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât la 2,94%, cel mai mic nivel din iunie 2018 până în prezent, potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).

Robor la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei. Vineri, indicele scăzuse la 2,97%, iar luni el a coborât la 2,94%, cel mai mic nivel din 20 iunie 2018, când fusese 2,93%, informează România TV. Totodată, luni, indicele Robor la şase luni a stagnat la 3,28%, valoare pe care o atinsese vineri, cea mai mică din 29 iunie 2018, când a fost 3,24%.

Robor (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată de nivelul de lichiditate existent în piaţă, mai notează România TV, care aminteşte că Guvernul a propus ca, de la 1 ianuarie 2019, să se aplice instituţiilor financiar-bancare o taxă denumită ''taxa pe lăcomie", în cazul în care ratele ROBOR la 3 şi 6 luni depăşesc o anumită valoare, impactul acestei măsuri putând ajunge la trei miliarde de lei.

Joomla SEF URLs by Artio