Curtea de Apel București a motivat hotărârea judecătorească definitivă prin care obligă First Bank să modifice contractele în curs de executare care conțin clauze abuzive constatate de ANPC în urma controalelor efectuate acum patru ani.

 

Hotărârea definitivă a fost pronunțată încă din luna decembrie, dar motivarea a venit abia acum. "Prin hotărârea judecătorească definitivă a Curții de Apel București din data de 18.12.2018, a cărei motivare a fost transmisă pe data de 24.05.2019, s-a dispus modificarea tuturor contractelor de adeziune în curs de executare ce conțin clauzele abuzive ale băncii Piraeus Bank România SA (actuală First Bank), constatate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în urma controalelor efectuate în anul 2015. Acestea au fost depistate în contractele de credit pentru nevoi personale și contractele de împrumut pentru refinanțarea unui credit de consum", au anunțat reprezentanții ANPC.

Instituția a înaintat instanței procesul verbal de constatare a contravenției pentru Piraeus Bank România pentru faptul că în cele două tipuri de contract era prevăzut drept clauză că modificarea unilaterală a dobânzii de către bancă, în funcție de evoluția pieței financiar-bancare și/sau a costului finanțării și gestionării creditului să poată fi luată la cunoștință de către consumator prin simpla afișare la sediul băncii.

De asemenea, a fost considerată abuzivă și clauza potrivit căreia banca efectua modificările privind valoarea Dobânzii, a Anuităților și Penalităților fără întocmirea unui act adițional la contract.

 "În urma hotărârii definitive a Curții, ANPC va efectua toate demersurile necesare pentru a se asigura că banca a pus în aplicare prevederile acesteia, și că va respecta astfel drepturile consumatorilor", au mai transmis reprezentanții autorității.

Foto: playtech.ro

Joomla SEF URLs by Artio