Premierul Ludovic Orban, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, şi ministrul Transporturilor, Lucian Bode, se întâlnesc, în această după-amiază, cu reprezentanţii companiilor Tarom şi Blue Air, în contextul pierderilor suferite de companiile aeriene, din cauza restricțiilor de deplasare impuse în contextul pandemiei.

 

Întâlnirea cu membrii conducerii Blue Air a fost anunţată încă de săptămâna trecută de ministrul Transporturilor Lucian Bode, care a apreciat că statul român ar trebui să aloce fonduri pentru "salvarea" Blue Air, dar şi să devină acţionar la această companie, care a declanşat recent procedura de concordat preventiv, despre care APH a scris în exclusivitate aici. Acesta este un mecanism de evitare a insolvenţei, care permite unei companii să propună creditorilor - care deţin peste 75% din creanţe - un plan de redresare şi plată a datoriilor. Vor fi reeşalonate datorii de 100 milioane euro în următoarele 18 luni, scrie News.ro, citând profit.ro.

"În această perioadă, industria de transport aerian se confruntă cu mari greutăţi. Cum a făcut Germania cu Lufthansa, a alocat fonduri importante şi a intrat acţionar acolo, la fel va trebui să facem şi noi - este opinia mea, încă nu am luat o decizie - cu Blue Air", a argumentat Bode, potrivit News.ro.

În ceea ce priveşte compania Tarom, ministrul Transporturilor spunea recent că estimează scăderi de personal care să ajungă până la 700 de persoane. În aprilie, peste 1.100 de angajaţi ai Tarom, companie înființată în 1954, au intrat în şomaj tehnic, mai scrie sursa citată.

Guvernul a aprobat încă din luna aprilie, printr-un memorandum, acordarea a câte unui ajutor pentru companiile aeriene Tarom şi Blue Air, pentru compensarea efectelor pandemiei.

Sursa foto: boardingpass.ro

Joomla SEF URLs by Artio