KMG International a anunțat lansarea noii ediții a programului de Internship „Pregătit pentru Carieră”. Timp de două luni, cei 88 de tineri din toată țara vor participa la programul menit să-i ajute să-și dezvolte competențele profesionale.

 

Programul se va desfășura în rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, în companiile Midia Marine Terminal, Rominserv, Rompetrol Quailty Control și Rompetrol Well Services, potrivit unui comunicat de presă transmis joi de KMG International, cu prilejul lansării celei de-a XIX-a ediții a programului de Internship.

Tinerii vor fi ghidați pas cu pas de mentori, oameni a căror experiență în domeniul petrolului și gazelor va reprezenta o motivație în plus pentru studenți si elevi, care vor învăța cele mai importante noțiuni direct de la specialiști.

„Vorbim la ora actuală de peste 1400 de tineri care au trecut prin programele de internship dezvoltate de KMG International. Mulți dintre ei sunt astăzi șefi de instalație, angajați cu factor de decizie sau experți în domeniile în care activează. Acest lucru determină un interes foarte crescut din partea studenților de la universități din București, Constanța și Ploiești, fapt ce ne arată că programul este un real succes. Misiunea noastră este să-i ghidăm pe acești tineri care vor să facă o carieră într-un mediu competitiv, deschis inovației și performanței”, a declarat Nicoleta Mihaiță, Talent Aquisition& Employer Branding Manager încadrul KMG International.

Pe parcursul celor două luni, internii vor trece prin mai multe etape de practică și vor afla cum se prelucrează țițeiul, cum funcționează Divizia de Petrochimie, cât de minuțioasă este munca de laborator, întreţinere sau planificare, de ce este important managementul riscului, când intervine securitatea ocupaţională şi de ce trebuie pus accent pe protecţia mediului. Totodată, tinerii vor participa la numeroase workshop-uri menite să le dezvolte cunoștințele pe parte de management sau branding personal.

Petromidia și Vega sunt principalii susținători ai Internship-ului care, în acest an, are ca temă „Petromidia 40”, în cinstea aniversării celor 40 de ani de existență a celei mai mari rafinării din România. În 1979, prima instalație din Petromidia, cea de Distilare Atmosferică, a fost pusă în funcțiune, iar toate detaliile legate de evoluția platformei le vor afla direct de la cei care au fost direct implicați încă din primele zilei de funcționare a rafinăriei Petromidia.

Programele de pratică dezvoltate de KMG International s-au dovedit în fiecare an unele de succes, cu o contribuție reală încadrul Grupului. Tinerii integrați în ultimii ani, alături de specialiștii cu experiență, au reușit împreună să-și atingă obiectivele și să obțină rezultate foarte bune pentru toate companiile parte din KMG International.

Internship-ul este susținut direct de rafinăriile Petromidia și Vega, care împreună formează Rompetrol Rafinare, unul dintre principalii membri ai grupului KMG International. În 2018, Rompetrol Rafinare a înregistrat rezultate operaționale de excepție, cu un volum record de materii prime procesate – peste 5,9 milioane de tone. În 2019, compania își propune să depășească pragul istoric de 6 milioane de tone de materii prime procesate.

Joomla SEF URLs by Artio