Marți, 24 Octombrie 2017
 

Lista băncilor care nu au obţinut PROFIT niciodată în ultimii 5 ani

Written by Anca Visan  | Created on Wednesday, 20 September 2017 10:41  |  Category: Economic

profit banciMinisterul Finanţelor a întocmit o listă a băncilor din România care nu au înregistrat niciodată profit în ultimii cinci ani, lucru care ridică numeroase semne de întrebare cu privire la modul în care instituţiile bancare îşi gestionează sau înstrăinează fondurile. Documentul, transmis Comisiei economice din Senat, cuptrinde 31 de bănci, printre care şi unele cu cifre de afaceri impresionante.

Site-ul lumeajustitiei.ro a prezentat lista întocmită de ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, şi trimisă senatorului Daniel Zamfir, preşedintele Comisiei economice, industrii şi servicii a Senatului, cuprinzând 31 de bănci comerciale care nu au declarat profit în perioada 2012-2016 (ultimii 5 ani). Pe listă figurează şi multe bănci comerciale care nu mai operează în piaţă, dar încă au o minimă activitate în procedura de insolvenţă, lucru care ar explica de ce bănci precum Columna, BID şi altele nu au profi. Surprinde, însă, prezenţa în topul celor fără de profit a unor bănci mari, care gestionează mare parte din economiile românilor.

Printre bancile active care nu au declarat profit în ultimii 5 ani se numară:
-Banca Comercială Română
-Banca Comercială Feroviară
-Bancpost
-OTP Bank
-Credit Europe Bank
-Leumi Bank
-Porsche Bank
-Piraeus Bank
-Garanti Bank
-Bank of Ciprus
-Idea Bank
-Marfin Bank