Marți, 12 Decembrie 2017
 

Magazinele mai mari de 1.000 mp ar putea fi date afară din orașe

 | Created on Tuesday, 06 June 2017 06:46  |  Category: Economic

Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România (ACDBR) au cerut Guvernului scoaterea din orașe a magazinelor cu o suprafață mai mare de 1.000 de metri pătrați (mp).

Asociația cere completarea Ordonanței de Urgență nr. 99/2000 cu un nou articol, care să menționeze că amplasarea structurilor de vânzare cu suprafață mai mare de 1.000 mp să se facă în teritoriu periurban și să fie interzisă construcția în cadrul unităților administrativ - teritoriale, potrivit unei solicitări transmise de președintele asociației, Ovidiu Gheorghe, către Guvern, scrie profit.ro. Măsura ar afecta în primul rând rețelele de hipermarketuri, care au suprafețe de peste 1.000 mp, dar și unele lanțuri de supermarket-uri care au mizat pe formate de dimensiuni mai mari.
Potrivit ACDBR, unul dintre efectele negative ale existenței marilor magazine în orașe este creșterea gradului de dependență a producătorilor români de marile rețele străine de retail, dar și creșterea presiunii asupra prețului de cost al alimentelor. Un alt efect ar putea fi diminuarea suprafețelor de depozitare și comercializare en gros și cu amănuntul ale firmelor cu capital românesc. Potrivit documentului citat, un alt efect ar putea fi creșterea galopantă a dependenței pieței de consum de produse străine, corelat cu dispariția treptată a producătorilor agricoli și a industriilor conexe.
Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România reprezintă interesele a 34 de companii, cu o cifră de afaceri de circa 500 de milioane de euro, 5.500 de angajați și o flotă de 3.600 de autovehicule.