Magazinul Praktiker din Ploiești va fi închis cel târziu în luna mai. Anunțul companiei, cu privire la angajații care vor rămâne fără loc de muncă

Written by Ioana POPA Category: Economic Created: Tuesday, 20 February 2018 05:39

Britanicii de la Kingfisher vor închide, până la sfârșitul lunii mai, trei magazine Praktiker. Aceștia renunță la unitățile din Ploiești, Focșani și Bacău.

Kingfisher rămâne cu 23 de magazine în Români, în acest an, după închiderea celor trei, inclusiv a unității din Ploiești. „Decizia de închidere a magazinelor Praktiker din Bacău, Focşani şi Ploieşti face parte din procesul de integrare şi consolidare a activităţii operaţionale pe piaţa din România, în urma achiziţiei Praktiker de către grupul Kingfisher, la finele anului trecut. Procesul va fi de durată şi va fi implementat în mai multe etape“, a declarat Adela Smeu, CEO Brico Depot Romania.

Decizia a fost luată, în cazul Focşani şi Bacău, pentru că magazinele de aici se află la o distanță destul de mică, iar la Ploiești în principiu tot din cauza amplasării, unitatea reprezentând concurență directă pentru magazinul Brico Depot, aflat în aceeași zonă, de asemenea parte a grupului britanic.

"Obiectivul nostru este ca, pe termen mediu, să facem oferta noastră disponibilă oricărui client din România, indiferent unde locuiește, atât prin rețeaua de magazine fizice, cât și printr-o platformă de vânzări online”, a declarat spune Adela Smeu, pentru businesscover.ro.

Nu la fel de simplă este soluția pentru angajații magazinului din Ploiești, care în curând vor rămâne fără loc de muncă. „Înțelegem impactul pe care această decizie îl are asupra colegilor noștri și le oferim sprijin în găsirea altor oportunități de angajare pe piața locală, dar și posibilitatea de a lucra în alte magazine Praktiker sau Brico Depôt”, a explicat recent Adela Smeu, pentru sursa citată.

Rețeaua Praktiker a fost preluată la finalul anului trecut, iar decizia referitoare la închiderea magazinului din Ploiești vine după ce, în urmă cu exact un an, acesta a trecut printr-o renovare în care s-au investit aproximativ 600.000 de euro.

În 2016, grupul Kingfisher a lansat o nouă strategie operațională, ONE Kingfisher, în care accentul este pus pe crearea unei oferte unificate de produse pentru îmbunătăţirea locuinţei, pe valorificarea mediului digital şi pe optimizarea eficienței operaționale, în toate țările în care funcționează brandurile Kingfisher.

Contact

Pentru sesizări și ponturi, scrie-ne la adresa: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., pe pagina de FACEBOOK a publicației, TWITTER sau GOOGLE PLUS.