Institutul Național de Statistică a dat publicității documentul privind tendințele în evoluția activității economice în perioada octombrie - decembrie 2019, document potrivit căruia este de așteptat o creștere a prețurilor în toate sectoarele.

 

Documentul se raportează la soldul conjunctural, care indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS.Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +8%), potrivit documentul publicat de INS, la fel ca și în construcții unde, concomitent, va exista, potrivit managerilor, și scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -10%).

Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creștere moderată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +15%), în timp ce preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creștere indicată de un sold conjunctural +6%.

Numărul de salariaţi este de așteptat să crească doar în sectorul de comerț cu amănuntul (sold conjunctural +17%).

Joomla SEF URLs by Artio