Economic

Economic

ANAF vine cu explicații suplimentare legate de modalitatea prin care va încerca să controleze veniturile nefiscalizate de la nunți, recunoscând, totodată, că este imposibil să se verifice tot. Astfel, inspectorii vor merge doar acolo unde există suspiciuni de fraudă. În plus, vor exista zone din țară în care nu se va trimite niciun fel de solicitare de informații, informează hotnews.ro

 

Read more: Casă de piatră! ANAF explică cum va verifica banii cheltuiți la nunți
Economic

Președintele ROMPAN, Aurel Popescu, a vorbit, vineri, la Indagra, despre scumpirile operate deja sau care urmează în sectorul pe care-l reprezintă. Acesta a anunțat o majorare cu 50% a prețului la covrigi, probabil gustarea zilnică a milioane de români, și o viitoare scumpire a pâinii, care va fi resimțită până la finalul lunii.

Read more: Președintele ROMPAN: Scumpirea exagerată a covrigilor, ca să nu-și umple oamenii buzunarele cu...
Economic

Șeful grupului Interagro a fost condamnat joi, de Tribunalul Bucureşti, la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare. În acelaşi dosar, Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al CJ Brăila şi fost preşedinte al PSD Brăila, a fost achitat pentru trafic de influenţă. Niculae a fost acuzat de săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

 

Read more: Dosarul Interagro. Ioan Niculae, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare. Ce prejudiciu trebuie...
Economic

Producătorul italian de cafetiere Bialetti, brand istoric având o fabrică și în parcul industrial Plopeni, reintrată pe profit de 4 ani, se confruntă cu mari probleme financiare, generate de un volum al datoriilor ajuns la 68 milioane euro.

Read more: Probleme financiare mari pentru Bialetti, producătorul de cafetiere care are fabrică și la Plopeni
Economic

Mai multe zone din România sunt în atenția investitorilor din Emiratele Arabe Unite, care vor să construiască, în țara noastră, parcuri logistice și industriale de peste 100 de milioane de dolari.

Read more: O companie din Emiratele Arabe Unite vrea să investească, inclusiv în Prahova, 100 de milioane de...
Economic

Reprezentanții Guvernului și cei ai sindicatelor și patronatelor au discutat, marți, pe tema majorării salariului minimi pe economie. Singurul lucru incert este legat de la data la care ar putea intra în vigoare măsura, dar Executivul precizează că aceasta se va aplica diferențiat, în funcție de studii și vechime.

Read more: Salariu minim diferențiat, în funcție de studii și vechime. Hotărârea, anunțată după întâlnirea cu...
Economic

România a importat, în primele şase luni din 2018, carne şi preparate din carne în valoare de 416 milioane de euro, în creştere cu 11,6% faţă de perioada similară din 2017, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit Agerpres.

Read more: România importă carne în valoare de peste 400 milioane de euro. Exporturile sunt de două ori mai...
Economic

 

Importanţi oameni de afaceri au concesionat, în anii 2000, mari suprafeţe de terenuri de la Agenţia Domeniilor Statului la preţuri foarte mici. Cele mai multe contracte au fost atribuite fără licitaţie, fiind semnate pe o perioadă de 49 de ani. Agricultorii care lucrează în arendă terenuri de la particulari arată că, în acest moment, plătesc arende de trei ori mai mari decât cei care au închiriat terenuri de la stat, dezvăluie un reportaj marca România Furată de la Digi24

 

Read more: Băieţii deştepţi din agricultură, milionari pe terenurile statului. Cele mai bune terenuri,...