Vineri, 18 August 2017
 

PAZĂ GRATUITĂ, asigurată de stat, pentru pădurile mai mici de 30 de hectare

Written by Ioana Popa  | Created on Sunday, 23 July 2017 09:40  |  Category: Economic

Ministerul Apelor și Pădurilor, prin Gărzile Forestiere, împreună cu Regia Națională a Pădurilor Romsilva și ocoalele silvice de regim, a început demersurile pentru preluarea în pază a tuturor suprafețelor de pădure nepăzite la acest moment din România, indiferent de forma de proprietate. Măsura este prevăzută în noul Cod Silvic (Legea 175/2017).
"S-a dovedit că aceste suprafețe, fiind nepăzite, sunt țintele preferate ale hoților și surse predilecte pentru tăierile ilegale. Ca parlamentar, anul acesta am modificat Codul Silvic și am introdus noi prevederi importante, printre care și aceasta. Odată cu intrarea în vigoare a legii, ca ministru, am șansa să o pun în aplicare. Și vă garantez că vom mobiliza toate resursele din teritoriu, astfel încât niciun metru pătrat de pădure din România să nu mai rămână nepăzit", a declarat ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană.
Suprafață totală de pădure care va beneficia de pază ajunge la peste 450.000 de hectare. Este vorba despre păduri nepăzite până acum din cauza unor litigii sau a necunoașterii proprietarului, astfel că ocolul silvic nu a avut cu cine să încheie contractul de servicii. ÎN alte cazuri nu s-a cunoscut dimensiunea redusă a suprafețelor, care nu generează profit, și astfel proprietarii nu și-au permis plata serviciilor de pază.
"Pentru pădurile cu o suprafață mai mică de 30 de hectare, costurile pentru pază sunt suportate de la bugetul de stat și vor fi plătite direct ocolului silvic care prestează serviciile. Această prevedere se regăsea și în vechea formă a Codului Silvic, însă era aplicabilă doar pentru pădurile cu proprietar cunoscut. Noua formă a Codului permite asigurarea serviciilor de pază și pentru pădurile cu proprietar necunoscut sau pentru care nu s-a stabilit încă succesiunea. În plus, devine obligatorie preluarea în pază și a suprafețelor mai mari de 30 de hectare, care nu au contracte de servicii silvice încheiate. Aceste suprafețe vor fi preluate în pază automat de către ocoalele silvice, iar contravaloarea serviciilor va fi facturată către proprietar/succesorul în drepturi", anunță un comunicat al Ministerului Apelor și Pădurilor.