Reprezentanții Ploiești Shopping City modifică, de luni, programul mall-ului. Galeria comercială și restaurantele vor mai fi deschise doar opt ore pe zi. Măsura a fost luată în contextul epidemiei de coronavirus.

 

"În contextul actual, ne-am alăturat demersului autorităților de a identifica și implementa soluții care pot preveni răspândirea noului virus Covid-19.

Astfel, începând de luni, 16 martie, ne vom ajusta programul de funcționare:

- Galeria comercială și restaurantele vor fi deschise în intervalul 12:00-20:00;

- Hipermarket Carrefour: 08:00 – 22:00

- Farmacia Medimfarm (intrarea Carrefour): 10:00-20:00

- Farmacia Medimfarm (intrarea Cinema City): 12:00-20:00

- Farmacia Sensiblu: 09:00 – 22:00", au transmis reprezentanții PSC într-un anunț postat pe pagina de Facebook a Ploiești Shopping City.

Anterior, aceștia precizaseră că, la nivelul centrului comercial, au fost luate măsuri "pentru a preveni răspândirea COVID19:

- am instalat dispensere cu săpun dezinfectant pentru mâini în toalete;

- a fost crescută frecvența zilnică a utilizării dezinfectanților. Vizate sunt, cu precădere, spațiile intens circulate, precum: toaletele, balustradele scărilor rulante, zonele de relaxare, lifturi, precum și zona restaurantelor și cafenelelor;

- toate filtrele sistemului de climatizare au fost înlocuite, iar centrul comercial este aerisit în mod natural, periodic;

- am dispus instalarea mesajelor de prevenire și informare în rețeaua radio și în rețeaua digitală a centrului comercial, pentru a crește gradul de conștientizare;

- am amânat toate evenimentele programate până la finalul lunii martie;

Vom continua să monitorizăm îndeaproape situația și să ne aliniem cu recomandările autorităților pentru protecția clienților și angajaților noștri".

Vineri, reprezentanții AFI au anunțat reducerea programului și pentru mall-urile AFI Ploiești și AFI Cotroceni (VEZI DETALII).

Foto: Facebook/ Ploiești Shopping City

Joomla SEF URLs by Artio