Procesul de căutare pentru o locaţie unde va fi construită noua uzină Volkswagen din Europa de Est a intrat pe ultima sută de metri şi, potrivit agenţiei de presă germane DPA, iar cotidianul  Handelsblatt a anunțat că în cursă au mai rămas doar două ţări: Bulgaria şi Turcia.

 

DPA susţine că o decizie finală nu a fost luată încă dar subiectul se va afla pe agenda reuniunii Consiliului de supervizare de la Volkswagen, programată a avea loc după Paşti. Miza este o investiţie de aproximativ un miliard de euro. Atât în Bulgaria cât şi în Turcia costurile cu mâna de lucru sunt mult mai mici decât în Germania, arată sursa citată de realitatea.net.

Pentru unii analişti, vizita de săptămâna trecută a preşedintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, în Bulgaria este un semn că balanţa se înclină în favoarea ţării vecine. Steinmeier a vizitat cu această ocazie cele două oraşe din Bulgaria care ar putea găzdui viitoarea uzină: Sofia şi Plovdiv. De asemenea, DPA susţine că un reprezentant de la Volkswagen a vizitat o grădiniţă în limba germană din Sofia, aceasta fiind unul dintre elementele care sunt luate în considerare atunci când este selectată o viitoare locaţie.

Pe 18 noiembrie, şeful grupului Volkswagen AG, Herbert Diess, declara că producătorul auto caută un loc pentru o nouă fabrică multibrand în Europa de Est, a cărei producţie ar urma să înceapă după 2022. Valoarea investiţiei este estimată la 1,4 miliarde de euro. La noua unitate din Europa de Est, care ar urma să aibă 5.000 de angajaţi, vor fi produse SUV-urile Skoda Karoq şi Seat Ateca, care în prezent sunt fabricate la Kvasiny (Cehia).

Problemele de infrastructură sunt principalul element care descurajează investitorii să vină în țara noastră. Cei care au riscat, totuși, și au adus afacerile în România se confruntă cu un dezinteres total din partea autorităților, chiar și când vine vorba despre investiții ale statului minore, dar absolut necesare pentru sprijinirea activității operatorilor economici.

În apropiere de Ploiești funcționează Ploiesti West Park, cel mai mare parc de business privat din sud-estul Europei, care adună 50 de companii multinaționale importante, însemnând mii de locuri de muncă. Din păcate, chiar recent, autoritățile i-au servit acestora o nouă mostră de batjocură, pe tema infrastructurii (VEZI DETALII). La intersecția DN 72 Ploiești-Târgoviște cu drumul de acces în Ploiești West Park - Parcul Industrial Allianso, la finalul lunii trecute a apărut un semn rutier care interzice șoferilor să efectueze virajul la stânga, spre Ploiești. Asta în condițiile în care, aici, soluția optimă pentru evitarea accidentelor rutiere, care nu ar fi implicat nici ocolul de 10 kilometri la care sunt obligați șoferii, ar fi fost realizarea unui banal sens giratoriu.

Joomla SEF URLs by Artio