Primul trimestru din 2020 a stat sub semnul scăderilor drastice din piața de petrol și gaze, determinate de măsurile restrictive impuse odată cu declanșarea pandemiei de COVID-19. Rezultatele primului trimestru au fost influențate și de condițiile meteo de la începutul anului, dar și de perioada de revizie, din luna martie.

 

Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a înregistrat rezultate financiare afectate de diminuarea semnificativă a marjelor brute de rafinare, înjumătățite față de nivelul din anul precedent. De asemenea, rezultatul financiar consolidat a fost afectat și de condițiile meteorologice nefavorabile înregistrate în primele două luni ale lui 2020, care au dus la blocaje în aprovizionarea cu materii prime. Apoi, în luna martie, rafinăria Petromidia și-a întrerupt operarea pentru lucrările de revizie programată. În același timp, deprecierea monedei naționale în raport cu euro și dolarul a dus la o presiune suplimentară pe marjele de rafinare.

Pe fondul situației actuale, compania a luat măsuri de prevenire și protejare a angajaților, colaboratorilor și clienților, prin adaptarea strategiei generale la contextul global.

Indicator Consolidat*

 

T1 2020

T1 2019

%

Cifra de afaceri brută

USD

929.138.080

1.138.254.803

-18%

EBITDA

USD

(15.566.832)

17.163.532

N/A

Rezultat net

USD

(87.782.021)

(14.045.506)

525%

Notă: Situaţiile financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ rezultatele Rompetrol Rafinare S.A. șicele ale subsidiarelor Rompetrol Quality Control S.R.L., Rom Oil S.A., Rompetrol Downstream S.R.L., Rompetrol Logistics S.R.L.,Rompetrol Gas S.R.L și Rompetrol Petrochemicals S.R.L.

Rompetrol Rafinare a finalizat cu succes, în perioada13 martie – 28aprilie, lucrările de revizie a rafinăriei Petromidia, operațiune menită să sporească nivelul de siguranță în operarea instalațiilor și să creeze un mediu stabil pentru viitoarele proiecte de dezvoltare a activităților de procesare a materiilor prime.

Pe fondul opririi instalațiilor în primul trimestru, Rompetrol Rafinare a consemnat, în primele trei luni din 2020, o cifră de afaceri brută de 929 de milioane de dolari. De asemenea, rezultatul operațional (EBITDA) a fost puternic afectat de volatilitatea ridicată a mediului de piață a petrolului și gazelor.

Totodată, compania a înregistrat un rezultat net negativ, de 87,8 milioane de dolari în primu ltrimestru al anului, în scădere față de rezultatul net negativ din aceeași perioadă a anului trecut – 14 milioane de dolari.

Rompetrol Rafinare a continuat să fie un important contributor la bugetul de stat al României, plătind peste 271 de milioane de dolari în primul trimestru din 2020.

Principalii acționari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct și indirect) și Statul Român, prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (44,7%)

Segmentul de rafinare*

Indicator financiar

 

T1 2020

T1 2019

%

Cifra de afaceribrută

USD

766.214.400

996.399.424

-23%

EBITDA

USD

(11.148.723)

9.066.953

N/A

Rezultat net

USD

(71.931.831)

(2.857.124)

2418%

Indicator operațional

       

Materii prime prelucrate - Petromidia

kt

1.240

1.516

-18%

Materii prime procesate -  Vega

kt

72

79

-9%

Vânzăricarburanți- intern

kt

586

540

9%

Vânzăricarburanți- export

kt

340

573

-41%

Notă: Segmentul de rafinare cuprinde rezultatele rafinăriilor Petromidia Năvodari și Vega Ploiești. Rompetrol Rafinare calculează marja brută de rafinare după cum urmează - (Vânzări de produse petroliere – Costul materiei prime)/Volumul vânzărilor. Marja netă de rafinare este profitul operațional (EBITDA) împărțit la volumul vânzărilor.

Segmentul de rafinare a reușit să atingă performanțe operaționale bune pentru principalii parametri tehnologici, după cum urmează: randamentul produselor albe – 86,3%, disponibilitatea mecanică – 97,7%, pierderea tehnologică– 0,9% wt și indicele de intensitate energetică – 106,8%.

În primul trimestru al anului, un total de 1,24 milioane de tone de materii prime au fost procesate în rafinăria Petromidia. În aceeași perioadă, gradul de utilizare a capacității de rafinare a scăzut cu 23,5% comparativ cu T1 2019, până la indicatorul de 73,5%, din pricina condițiilor meteorologice nefavorabile, respectiv a întreruperii proceselor operaționale în vederea reviziei generale.

În ceea ce privește rafinăria Vega Ploiești, cea mai longevivă rafinărie din România și unic producător intern de bitum și hexan, unitatea a procesat peste 72.000 de tone de materii prime, în ușoară scădere față de T1 2019, când rafinăria a procesat 79.000 de tone.

Unitatea din Ploiești a reușit să atingă performanțe bune la indicatori precum disponibilitate mecanică (98,7%), consum energetic (3,18 GJ/t) și pierdere tehnologică (0,76%). Rafinăria Vega Ploiești funcționează în sinergie perfectă cu rafinăria Petromidia Năvodari, care îi asigură integral materiile prime/semifabricatele necesare obținerii de produse speciale cu o valoare adăugată ridicată.

Cifra de afaceri brută a segmentului de rafinare a ajuns la peste 760 de milioane USD în T1 2020, fiind în scădere cu 23% comparativ cu T1 2019. Variația față de trimestrul I 2019 a fost influențată, în principal, de scăderea cotațiilor internaționale pe piața de petrol și gaze la produsele petroliere, împreună cu scăderea volumului produselor vândute în export.

Profitul operațional (EBITDA), respectiv rezultatul net al segmentului de rafinare au fost influențate, în principal, de marjele de rafinare, în scădere în primul trimestru al lui 2020, până la 21,9 USD/t, având în vedere contextul defavorabil de piață.

Segmentul de petrochimie*

Indicator financiar

 

T1 2020

T1 2019

%

Cifra de afaceri brută

USD

34.838.770

53.098.419

-34%

EBITDA

USD

(8.734.640)

(6.565.676)

33%

Rezultatul net

USD

(14.534.688)

(13.464.522)

8%

Indicator operațional

       

Propilenă procesată 

kt

28

39

-27%

Etilenă procesată

kt

14

8

83%

Producție totală polimeri

kt

33

29

13%

Total vânzări

kt

37

48

-22%

Notă: Segmentul de petrochimie cuprinde activitatea de petrochimie din societatea Rompetrol Rafinare și activitatea societății Rompetrol Petrochemicals SRL.

În primul trimestru al lui 2020, producția totală de polimeri a segmentului de petrochimie a crescut cu 13%, la un total de 32,7 kt, față de 29 kt în T1 2019, evoluție datorată programului de funcționare a Instalației de Polietilene de Joasă Densitate (LDPE).

Rezultatele diviziei de petrochimie au continuat să fie afectate de presiunea pieței asupra marjelor. Segmentul de petrochimie este unicul producător național de polipropilene și polietilene, reușind constant să-și majoreze cota de piață și pe categoriile secundare de produse.

Divizia de Petrochimie a Rompetrol Rafinare este, de asemenea, producător unic al sortului RSB 25, care poate fi folosit și pentru producerea echipamentelor de protecție necesare pentru sistemul sanitar.

Strategia sa dinamică de dezvoltare asigură companiei o poziție competitivă pe piața internă, dar și pe cea regională - zona Mării Negre și a Mării Mediterane, Europa Centrală și de Est, urmărind să mențină avantajul competitiv odată ce piața se va stabiliza.

Segmentul de distribuție*

Indicator Financiar

 

T1 2020

T1 2019

%

Cifra de afaceri brută

USD

605.188.230

654.761.208

-8%

EBITDA

USD

4.150.811

15.412.891

-73%

Rezultatul net

USD

(2.970.994)

5.277.901

N/A

Indicator Operațional

       

Cantități carburanți - retail 

kt

183

163

12%

Cantități carburanți - en-gros

kt

271

275

-1%

Cantități GPL vândute

kt

78

110

-29%

Notă: Segmentul de distribuție cuprinde rezultatele subsidiarelor Rompetrol Downstream, Rom Oil, Rompetrol Quality Control, Rompetrol Logistics și Rompetrol Gas.

În contextul unei scăderi accelerate a vânzărilor de carburanți în luna martie, compania a reușit să-și mențină cota de piață pe segmentele de retail și en-gros. Aceasta a fost păstrată datorită faptului că efectele măsurilor restrictive, impuse odată cu declararea pandemiei, s-au resimțit doar în a doua jumătate a lunii martie.

Astfel, vânzările de carburanți au înregistrat o creștere în primele două luni ale anului, comparativ cu lunile ianuarie și februarie 2019, dar, ca urmare a declarării pandemiei cu noul coronavirus, vânzările din a doua jumătate a lunii martie 2020 s-au înjumătățit, după decretarea stării de urgență în România.

Rompetrol Downstream a continuat, în primele trei luni ale anului, programul de extindere a rețelei de distribuție carburanți. Astfel, la finalul lui martie 2020, compania a ajuns la o rețea de 988 de puncte de comercializare (rețeaua de stații proprii, stații partener, stații mobile: expres, baze interne de 9 și 20 metricubi).

* Situațiile financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ rezultatele Rompetrol Rafinare S.A. și cele ale subsidiarelor Rompetrol Quality Control S.R.L., Rom Oil S.A., Rompetrol Downstream S.R.L., Rompetrol Logistics S.R.L.,Rompetrol Gas S.R.L. și Rompetrol Petrochemicals S.R.L.

* Rezultatele consolidate prezentate sunt neauditate, iar raportarea a fost realizată conform Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS).

Sursa: comunicat de presă KMG International

Joomla SEF URLs by Artio