Reprezentanții Guvernului și cei ai sindicatelor și patronatelor au discutat, marți, pe tema majorării salariului minimi pe economie. Singurul lucru incert este legat de la data la care ar putea intra în vigoare măsura, dar Executivul precizează că aceasta se va aplica diferențiat, în funcție de studii și vechime.

Premierul Viorica Dăncilă şi miniştrii Lia Olguţa Vasilescu şi Eugen Teodorovici au prezentat, marți, în fața reprezentanților sindicatelor și patronatelor, proiectul de Hotărâre de Guvern privind creşterea salariului minim brut garantat în plată pe economie. Acesta ar urma să ajungă la 2.080 de lei/lună, ceea ce înseamnă o creştere netă cu 100 de lei faţă de actuala valoare.

"S-a luat decizia reintroducerii salariului minim brut garantat în plată diferenţiat în funcţie de nivelul de studii sau de vechimea în muncă, concept care a mai fost aplicat în România înainte de anul 2011: 2.350 de lei brut, adică cu 13% mai mult faţă de cel câştigat de persoanele fără studii superioare sau cu vechime mai mică de 15 ani. Menţionăm că Executivul s-a arătat astfel deschis unei propuneri formulate de sindicate la ultima şedinţă a Consiliului Naţional Tripartit, propunere care este în concordanţă şi cu prevederile Programului de Guvernare", anunță, totodată, un comunicat al Guvernului.

Sindicatele și-ar dori ca majorarea să intre în vigoare la 1 noiembrie, în timp ce patronatele preferă data de 1 ianuarie. Guvernul a anunțat că va lua o decizie în acest sens în cel mai scurt timp posibil.

Joomla SEF URLs by Artio