bani leiSalariul minim brut pe economie se majorează, din 1 iulie, de la 750 la 800 de lei, reprezentând 4,74 lei pe oră.

În acest an, salariul minim brut pe ţară garantat în plată a fost majorat în două etape, cu câte 50 de lei. Începând din 1 februarie, salariul minim brut pe economie a fost majorat de la 700 la 750 de lei, iar din 1 iulie va creşte la 800 de lei.
Salariul de 800 de lei este calculat pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore în medie pe lună, reprezentând 4,74 de lei pe oră, nivelul acestuia fiind cu 14,29 la sută mai mare faţă de anul 2012.

Odată cu majorarea salariului minim brut pe economie, creşte şi punctul de amendă de la 75 la 80 de lei. Potrivit OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, un punct de amendă reprezintă 10 la sută din salariul minim brut pe ţară.

Joomla SEF URLs by Artio