„Interpusul”, „săgeata”, „marioneta”, „pionul”, „omul de paie” – sunt câteva dintre numeroasele sinonime folosite pentru a desemna una dintre instituțiile de bază ale Tranziției românești: personajul obscur, pierdut într-un ocean de anonimitate, împins în față pentru a-i ascunde pe adevărații beneficiari ai marilor tunuri financiare. RISE PROJECT îl prezintă azi pe un fost tehnician din marina militară, distribuit, de fiica sa – europarlamentarul Ramona Mănescu – în rolul de prădător de active imobiliare.

 

Deși era doar un biet pensionar, care se împrumuta la bănci ca să își cumpere o Dacie Logan, prin conturile sale au ajuns să treacă, în timp, 3,7 milioane de euro. RISE a stat de vorbă cu oameni care l-au cunoscut și a încercat să inventarieze averea deținută de acest militar în retragere, metamorfozat, peste noapte, în protagonist al unui lanț de tranzacții crepusculare. Pe numele lui, o harababură de apartamente și terenuri, împrăștiate prin toată țara. Pe tatăl Ramonei Mănescu îl cheamă Mihai Bolboceanu. Are 71 de ani. E, de mult timp, pensionar. În tinerețe, a lucrat ca maistru în rândurile marinei militare. Era unul dintre acei tehnicieni îmbarcați pe nave ca să țină în funcțiune mica și complicata uzină care este orice vas plutitor.

 

A muncit și pe uscat, nu doar pe apă. O perioadă, a fost cadru didactic la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța – singura școală din România care pregătește ofițeri de marină. Un comandor în rezervă, care l-a cunoscut în perioada 1980-1990, are pentru el numai cuvinte de laudă: „Era un om foarte priceput, cu mult bun simț și foarte echilibrat. Făcea exerciții practice cu studenții, pe urmele cursurilor predate de profesori. Muncea, să zicem așa, ca <>, deși postul lui nu se numea astfel”. Portretul acesta – de profesionist disciplinat, contopit cu propria meserie – e invariabil, pe oricine ai întreba. La el se adaugă și câteva tușe fizice, în privința cărora, de asemenea, toate evocările se suprapun: înalt, slab, cu creștetul capului căzut, de timpuriu, pradă calviției.

O fostă vecină de scară, din blocul din Constanța în care Bolboceanu a locuit până în urmă cu aproximativ zece ani, și-l aduce aminte și ea cu plăcere: – „Mișu”, noi așa îi ziceam. Avea mâini de aur. Știa să facă aproape orice. Mie, de exemplu, mi-a făcut niște dulăpioare pentru balcon. Îi ajuta pe mulți, cu tot felul de lucruri. Nu zicea niciodată „nu”. S-a pensionat, cred, relativ de tânăr, cum fac toți cei din armată. Soția lui, „Anca”, am impresia că nu mergea la serviciu. Parcă ea avea doar o pensie mică de boală.

Blocul în care Bolboceanu a trăit până acum zece ani se găsește în capătul străzii Ștefan cel Mare – un drum drept ca o sfoară, de-a lungul căruia sunt înșirate multe dintre buticurile și cafenelele centrale ale Constanței. La celălalt capăt al acestei străzi, la o depărtare de aproape doi kilometri, sunt treptele care coboară malul de pământ de deasupra plajei Modern. În pas alert, până la acest colț estival al orașului, e o promenadă de numai douăzeci de minute.

Integral LINK RISE PROJECT

Joomla SEF URLs by Artio