Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, a anunțat că negoicerile între autoritățile din țara noastră și italienii de la Beretta sunt într-un stadiu destul de avansat.

Noul model de armă Beretta ar urma să fie produs la Plopeni.

"Suntem în proporție de 60% de a produce în România o armă de ultimă generație, de generație patru, Beretta. 60% ne-am înțeles cu italienii. Ea se va produce la Plopeni. Am avut negocieri și dânșii au ales acest amplasament. Venim în prima fază cu peste 30% componente la ea, pentru că este foarte clar că nu putem produce în prima fază tot, dar suntem 60% avansați și eu cred că până în vară finalizăm contractul. Undeva în toamnă vom avea prima asamblare pentru această armă de ultimă generație", a spus Bădălău, la un post central de televiziune, potrivit profit.ro.

Încă din 2001 a fost în discuție acest subiect, fără vreo concretizare, însă. Primul care a deschis seria întâlnirilor cu reprezentanții unor grupuri italiene a fot premierul Adrian Năstase, care anunța, cum 18 ani, că Beretta ar putea fabrica sau asambla armament în România.

Importatorul oficial al mărcii Beretta în România, a deschis acum exact un an, în Pipera, cel mai mare magazin de arme din țară.

Cât despre UM Plopeni, ca și Electromecanica Ploiești și alte fabrici din industria de armament, a beneficiat, în 2014, de ștergerea datoriilor bugetare istorice. Cu toate acestea, uzina se număra, trei ani mai târziu, printre cele care acumulaseră noi datorii.

Joomla SEF URLs by Artio