Duminică, 23 Aprilie 2017
 

ANAF - funcționarul robotizat, model 2015

Written by Administrator  | Created on Sunday, 29 March 2015 19:38  |  Category: Editorial

sebi editorialPrimesc de peste tot informații legate de mentalitatea ANAF în ceea ce privește relația cu mediul privat, reflectată în controalele din ultima perioadă. Înteleg că, pentru câțiva lei lipsă se închid de la o lună la trei luni puncte de lucru și se aplică amenzi. Asta înseamnă că afaceri mici, puncte de lucru unde niște salariați duc o pâine acasă, la familii, sunt suspendate în a produce pentru o perioadă de timp.

De multe ori, un astfel de magazin care, din perspectiva unui funcționar de stat este o mină de aur, iar patronul un hoț neprins, la sfârșitul lunii produce bani pentru două-maxim trei salarii de 1000 de lei pe lună. Atât se câștigă în mediul privat real, lăsați corporațiile, că alea sunt povești. Viața reală din România, mediul privat majoritar – atât poate duce țara, cu atât se trăiește.

Pentru un robot bugetar cu banii în fiecare lună la timp pe card pare un fapt ireal. Dacă la imaginea asta mai adăugăm o lipsă de compasiune generată de diverși factori, de la educație până la mijloacele prin care a ajuns să aibă un „servici" la stat – mult visat, de astfel, de din ce în ce mai mulți oameni – înțelegem atitudinea asta ticăloasă la care asistăm.

Statul român nu este partenerul mediului privat, nu își înțelege rolul de administrator al circuitului capitalist, statul român a rămas singurul aparat nereformat din România – privatul este cu o sută de ani înaintea statului.

Nu spune nimeni să nu controlezi, să nu aplici legi, dar tăvălugul acesta absurd nu are nicio legătură cu rezolvarea corectă a problemelor, ci doar cu o decizie plecată dintr-o minte relaxată care nu are nimic în comun cu înțelegerea vieții, de fapt.

În România, IMM-urile sunt pe moarte, iar ei vin să vâneze infractorii care au făcut doar greșeala să vrea să își hrănească familiile altfel decât cu serviciu la stat.

Oamenii ăștia, dacă îi scoți din uniforme și îi lași pe stradă fără serviciul lor călduț, mor de foame într-o lună – nu sunt în stare să facă cu mintea lor un leu muncit cinstit. În schimb, vin și dau lecții despre corectitudine fiscală, ei neînțelegând nimic din ce înseamnă mediu economic.

Șiți ce spun ei acum, cititind aceste rânduri? „Da ce mă interesează pe mine că mediul economic e la pământ, eu aplic legea". Brutal, cu mintea senină, fără să înțeleagă de fapt, ce meserie are: partener al privatului, indrumător, consultant, factor de prevenție, nu asasin de firme.

Dacă vor deveni un partener al privaților, sunt primul care încurajează ANAF. România este țara marii evaziuni. Însă România este și țara unde banii nu circulă ca în Vest, oamenii au salarii de subzistență, nu există un consum direcționat decât spre mâncare și bunuri primare – o caracteristică specifică țărilor sud-americane, cu venituri similare. Și, foarte important, România este țara unde, la un salariu de 1200 de lei net plătit către angajat, firma mai plătește încă 950 de lei contribuții sociale, etc. Plus, TVA, impozit pe profit, impozit dividende, chirie, utilități, etc, etc. Bașca – poate proprietarul mai are și el familie și o casă de întreținut. Bun, acum trageți voi linie și vedeți ce înseamnă sportul acesta din ce în ce mai extrem.

În Vest, privații mici și mijlocii reușesc să supraviețuiască decent. Cheia capitalismul stă în supraviețuirea IMM-urilor, nu a corporaților. Acolo sunt oamenii simpli în largul lor, duc ratele de la o lună la alta. Magazinele de cartier, pub-uri, hoteluri familiale – oamenii sunt senini – acolo organele vin să te îndrume, după care te amendează dacă recidivezi.
Organul, când intră în sediu, nu produce infarct, ci doar respect. Pentru că organul, băi organelor, este corect, uman și își înțelege exact fișa postului, nu doar o învață pe de rost legi.

Știu, mulți dintre inspectorii ANAF au primit ordin de la niște imbecili: „Du-te și fă aia, dă-i dreacu, că toți fură!". Nu sunt ei de vină că sunt trimiși ca trupele de comando. Însă abordarea umană contează enorm, înțelegerea misiunii în care se află este vitală – deveniți partenerii oamenilor, nu dușmanii lor.
Înțelegeți ce efort imens înseamnă să ții doi angajați la un butic de cartier. Și, desigur, aplicați legea, însă cu măsura dată de propria conștiință. Cum să dai amendă unui om care are profit 500 de lei pe lună 100 de milioane de lei vechi? Are și el rate ca voi, are copii, are familie. Înțelegeți ce înseamnă asta? Ce dimensiune are un gest de autoritate disproporționat? E legea pe care o aplicați exagerată? Atunci, în unele cazuri, dați avertisment, explicați, îndrumați – că, de fapt, acesta e rolul vostru într-o societate normală.

Aud că un proprietar de magazin sătesc a luat 150 de milioane amenda(!). Seara, a murit. În acest mediu ostil, în care de-abia se mai plătesc salarii și taxe, statul prin reprezentantii săi înțelege să închida și să nenoroceasca tot. Mi se pare incredibil și inuman. Unde e principiul proporționalității? Unde e principiul prevenției?

Aici nu mai vorbim despre dreptate, dimpotrivă, e un abuz și atât. Un om cu un magazin poate rămâne la sfârșitul lunii cu nici 1000 de lei profit, după ce plătește taxe la angajați, profit, tva, imp. dividende, chirie, utilități, taxa de orar, etc etc.
Ti se pare incredibil, nu?
Cu tine vorbesc, inspectore care tocmai rânjești când citești aceste rânduri. Tu iei banii pe card, în ziua de salariu, de unde să stii tu ce înseamna să îți pui mintea la contribuție ca să produci 100 de lei profit. Nemaivorbind să îți crești copil, să întreții familia. O să ridici din umeri: da ce, l-am pus eu sa fie privat.

Gata, ai rezolvat problema, bravo! Revenind: felul ăsta de abordare va duce la drame umane și, într-un final, la răscoala. Aici nu e vorba de reformă, ci de cea mai ticăloasa formă de asuprire a oamenilor care muncesc din greu în țara asta. Daca îi tratezi pe toți ca pe prezumtivi infractori, să te aștepti ca într-o zi să se intoarca împotriva ta abuzurile pe care le faci. Iar o uniformă verde și un comportament robotizat nu te vor salva.
Aici vorbim despre vieți, despre hrănit familii, despre destine, nu despre planul de amenzi indicat de șef sau, vorba unui coleg, competiția cu DNA - care e mai eficient. Oricum, pe asta ați pierdut-o demult.