Editorial

Editorial

lucian radulescuCâţi dintre noi ştim cine este Martin Harris? Recunosc, nici eu nu ştiam până astăzi. Câţi dintre cei tineri ştiu cine este Mihai Eminescu? Mulţi, nu-i aşa? Câţi ştiu măcar o strofă dintr-o poezie de-a sa? Deja numărul începe să scadă.

 

Read more: Happy birthday Mihai Eminescu!
Editorial

sebi editorialAnul a început în forţă, mass-media deversând, încă din seara Revelionului, tone de lături, din mintea jegoasă a producătorului TV către neuronul atotprimitor al românului telespectator.

Read more: Gigi şi banana
Editorial

nicolae boaru bibliotecaZurgălăii şi-au stins argintul demult, urările parcă nici n-au fost şi Anul (zice-se) Nou s-a instalat binişor. N-au fost, în fapt, zurgălăi, ci mai mult petarde năucitoare şi un tapaj de neam-prost. De... ne-am prostit cu totul. Iar noul an este, parcă, un an vechi.

Read more: Anul Vechi
Editorial

sinziana vasileDupă îndelungate și anevoioase cercetări, Colegiul Medicilor din România a stabilit, în sfârșit, definiția cea mai exactă a fenomenului de deces. Prin urmare, decesul este acel moment când nu ți se mai deschid ochii deloc, nu mai auzi, nu te mai poți mișca și nu mai poți să spui nimic. Pasă-mi-te, dacă te prinde cineva mort, te prinde cu desuurile pe glezne. Sau în off-side, ca la fotbal. De aceea, în România există tradiția priveghiului, un obicei care constă în expunerea trupului neînsuflețit într-o cutie de lemn, în care este și înmormântat după aceea, iar insul vine, se uită, măsoară supărarea celorlalți, contorizează lumânările și colacii cu colivă și, în funcție de numărul de participanți, dă mai multă sau mai puțină apă la șoricei. La sate, fenomenul de deces are rating de top, el desfășurându-se, la modul general, după următorul scenariu: să zicem că moare Nea Vasile, că era bătrân. Pe la ora 5 dimineața. La 5:23, pe ulița principală, o vezi venind, tresăltândă, pe Țața Floarea, iar din privirea ei înțelegi totul: că l-a cunoscut îndeaproape, că a ajutat-o de câte ori a avut nevoie, că supărare mai mare nici că se putea să se întâmple, dar deh, avea și să-i dea vreo 25 de lei, dar acuma na... a murit, a murit. Și deși mie mi-a luat 3 rânduri să spun asta, Țaței Floarea o să-i ia vreo 3 zile să termine pe toată lumea. Că d-aia vine omul să-l vadă pe seamănul sau mort, îmbălsămat, înhumat și trimis la cele veșnice, ca să-i arate, într-un fel, că el are ultimul ha ha.

               În fine... Cei mai mulți dintre noi putem sta liniștiți, decesul nu se întâmplă oricui. Ca să fii eligibil pentru moarte trebuie să îndeplinești anumite condiții financiare și să fi contribuit în mod activ la viața mondenă.

Așa cum ați aflat, probabil, în ultimele zile, în România, au suferit de deces două persoane, ambele de sex masculin, una dintre ele fiind o personalitate română de renume mondial, cealaltă fiind un mondial înrudit cu un renume personal. Indiscutabil, suferința familiilor și a celor apropiați lor este reală, nu aici este problema. Dilema survine, însă, la distribuirea circului, în mod rațional, pe suprafața de lucru. Așadar avem alba și neagra, pâinea și circul, doar că nu se suprapun logic. La Curtea Manelei s-a dat pâine, iar în regatul filmului românesc de marcă s-a oferit circul. Sute de oameni s-au înghesuit la pomana lui Samir Lingurar, temându-se că nu vor ajunge să pună gura pe una dintre cele 650 de porții de sarmale și fripturi, pe când, de partea cealaltă, românii au pus vorbă de la vorbă și au inventat povești pentru la gura sobei. Unii spuneau ca Dana a albit subit (deși sărmana văduvă nu a avut timp să-și vopsească părul), alții că l-a aruncat pe barbac-su în foc pentru că nu îi convenea să-și împartă bogățiile fabuloase cu eventualele progenituri nelegitime ale regizorului, alții au urmărit-o cu camerele video sperând să afle răspunsul la întrebarea care era pe buzele tuturor: „Cum vă simțiți acum, în postura de văduvă?” Decesul pe cale naturală a dat, și el, evident, naștere multor controverse, pentru că ce poate fi mai anormal decât o moarte normală? Următoarea breaking- piece of news va fi, fără îndoială, cine l-a omorât pe regizor prin inocularea de peritonită?

                Ambele cazuri de deces au servit populației de sorginte daco-romană un motiv de ieșit la o plimbare în aer liber, de socializat cu vecinii (care, până acum, erau spionați din umbră sau pe vizor) și de emis păreri personale despre lucruri care, puse pe catafalcul mass-media, au devenit bun public.

                Părerea mea neavizată, desigur, este ca amândoi au murit ca o favoare pentru românul de rând, acesta având, astfel, prilejul să-și mai abată gândurile de la faptul că nu are ce să mănânce, cu ce să-și plătească întreținerea și că, într-un viitor care pare foarte apropiat, nu va mai avea nici măcar posibilitatea să creadă că și-a ales cu mâna lui președintele. Și prin „a-și abate gândul” înţeleg „să nu se răscoale”, pentru că se știe ca românii sunt aprigi la mânie și una-două fac o revoluție sau o mineriadă. Dacă motivele sunt bine coafate. Acum, că aburii vinului de la pomană s-au mai risipit, iar cele două evenimente s-au fumat, Andreea și Banică nu mai sunt un cuplu. La divorț se dă de mâncare? Sau ce se dă? Ce se dă?

 

Editorial

lucian radulescuÎn goana după audienţe, televiziunile, supărate rău că văduva regizorului nu le dă voie să dea boborului circ fără de pâine, s-au repezit să dea la pachet filmele lui Sergiu Nicolaescu. A fost maratonul filmelor regizate şi jucate de Nicolaescu. Dimineaţa, la prânz, spre seară, noaptea la trei, Mircea se bătea cu turcii, Decebal cu romanii, Mihai Viteazul intra în bătălie în cămaşă, iar împuşcăturile comisarulului pseudo James Bond se auzeau în apartamentele românilor de parcă era campionatul mondial de Counter Strike.

Ca orice cinefil apreciez filmele istorice făcute de Sergiu Nicolaescu. Pentru că îmi plac filmele istorice, în general. De ce le-a făcut şi cum şi cu cine? - sunt alţii mai implicaţi în fenomenul cinematografic ce pot răspunde la întrebările astea. În schimb să difuzezi până la saturaţie mizeriile gen Pistruiatul cu bravi tovarăşi ce luptă pentru valorile comuniste mi se pare greţos şi josnic. Mă uitam copil fiind la Pistruiatul pentru că nu exista alternativă. M-am dus la cinematograf la filmele cu bravul comisar pentru că nu se "dădea" altceva. Dar să continui şi acum să promovezi minciunile alea ordinare prin care s-a strâmbat definitiv istoria acestui popor este acelaşi lucru cu a vrea să-l filmezi pe Sergiu Nicolaescu în sicriu „că aşa vrea telespectatorul”...

Iată că n-am devenit fan Pistruiatul şi nici comisarul Moldovan (sau cum naiba îl chema). Niciunul dintre filmele astea nu au fost filmele copilăriei mele decât în ideea că le-am văzut copil fiind, nu m-au influenţat şi nu dau doi bani pe ele. Problema este cu ilegaliştii ăştia de tot apar în producţiile caselor de filme 5 sau 6 sau ce număr or mai fi având. La asta se rezumă istoria cinematografiei româneşti, la Pistruiatul? La ilegalistul care moare pentru idealul partidului comunist? Nu e o critică adusă răposatului, aia a fost epoca, aia a făcut. E o critică adusă tembeliziunilor care difuzează filmele astea de propagandă comunistă (nu numai cele făcute de Nicolaescu) apelând la nostalgia foştilor tovarăşi. Nici măcar nu poţi să le dai ca exemplu cum că „aşa era pe atunci”, majoritatea fiind nişte ode deşănţate aduse marelui partid şi nişte minciuni ordinare. Dar se continuă difuzarea lor. În numele a ce? A culturii? Să fim serioşi. Datorită faptului că X a fost un regizor de talie mondială? Nu cu Pistruiatul, tovarăşi. În niciun caz.

Iar uneori, lăsând la o parte genialitatea sau scenele de luptă, anumite chestii trebuie puse doar la categoria „aşa nu” şi folosite doar ca studiu pentru a se spune mai departe ce au însemnat în istorie „binefacerile” comunismului. În niciun caz difuzate de parcă ai vrea să-i speli pe creier pe cei mai tineri care n-au prins vremurile alea.

Editorial

nicolae boaru bibliotecaSuntem scufundaţi în „tristeţe şi circ", spunea una dintre cele mai mari poete ale generaţiei '80, Mariana Marin. Poeţii simt, sunt „seismografe" – metaforă tocită, chiar – ale timpurilor care stau să vină, precum şi nişte diagnosticieni ascuţiţi ai climatului prezent.

Read more: Tristeţe şi circ
Editorial

nicolae boaru bibliotecade Nicu Boaru

Scriu rânduleţele acestea (care, sper să vă găsească în pace!) luni de dimineaţă. Nu s-au dat încă rezultatele definitive ale plouatei zile electorale de ieri. Zi noroasă, friguroasă, cu multă apă de ploaie în cer şi pe pământ. Gârbovită, că tot a fost ieri la Sfânta Liturghie parabola Femeii gârbove. 

 

Read more: Jumătate umbră, jumătate nimeni
Editorial

lucian radulescuFlăcările tremurate ale lumânărilor aruncă pe pereţi umbre cu forme bizare ca în coşmarul unui dependent de droguri intrat în sevraj. Vântul care viscolea zăpada şi şoaptele care se auzeau dădeau impresia de priveghi. Mai lipsea coliva de pe mese şi vreun preot cu cădelniţa în mână care să împrăştie miros de tămâie prin încăpere. Numai că în loc de sicriu, în mijlocul camerei tronau două cutii pe care scrie Camera Deputaţilor şi Senat. Şi spre care se îndreptau pe rând votanţii cu câte o lumânare în mână ca într-o noapte de înviere în care Christos refuză să mai învie. Cei mai bazaţi au lanterne şi unii dintre ei chiar coordonează procesul prin care „domnii de la centru” vor ajunge la Bucureşti în Parlament.

Întnericul îi face totuşi calmi şi nu e nevoie să ridice glasul sau să se agite prea mult. Purtătorii de lumânări par resemnaţi şi probabil vor să se termine cât mai repede ca să ajungă la gospodăriile lor să vadă ce pagube le-a făcut viscolul de început de decembrie. Pe uliţe, singurii care se bucură sunt copiii care mâine nu vor merge la şcoală. În rest aceiaşi atmosferă de sfârşit de lume în care nimeni nu ere chef de nimic. Până şi la vot unii s-au dus ca la Biserică duminica dimineaţa, dintr-un reflex pe care nu şi-l pot explica. Unii cred şi nu prea în ceea ce fac, iar alţii se bucură de banii sau alte cadouri primiţi de la partide. Lipseşte entuziasmul şi toţi ar vrea să se termine o dată.

În crâşma luminată de lămpile de gaz pentru care un turist american ar scoate ceva verzişori ca să ducă peste ocean artă autentică, oamenii beau şi ajung la concluzia că „toţi e hoţi”. După care îi înjură la grămadă pe toţi politicienii în frunte cu primarul că nu-s în stare să le repare curentul electric.

Din bezna totală singurele lumini mai vin de la şcoală sau de la farurile maşinilor celor care vin să ia procesele verbale. Undeva departe, din întunericul absolut se aude un câine care urlă a pagubă.

Votarea s-a încheiat de vreo oră. Lumea răsuflă uşurată şi mai stinge din lumânări ca să facă economie, că nu se ştie când le-o da drumul la curent. E 9 decembrie şi e 2012. E România.

Editorial

sinziana vasileSafta din Ungheni, Maria Adimitroaiei, Gherghina Vălătuc și Dumitru Pantelimon sunt numai câțiva dintre cei care au tot emis acest avertisment, de ceva vreme încoace. Au spus-o la inundații, la caniculă, la zăpada de anu' trecut, la crima din Podenii de pe Deal, apoi atunci când s-a sinucis Lică fiindcă nu-l mai iubea Amarilla din Afumați. Nimeni nu le-a dat crezare pe vremea aceea. Însă acum semnele sunt aproape.

Read more: E sfârșitu' lumii, maică!
Joomla SEF URLs by Artio