Marți, 26 Septembrie 2017
 

Editorial

Ceara din colţul ochiului şi lacrima din ureche

Written by Lucian RĂDULESCU  |  Created on Thursday, 07 February 2013 14:02  |  Category: Editorial

lucian radulescuIată că mai apare o calitate a realizatorilor de mizerii televizate: ipocrizia. Sau altfel spus: nu ştiu, n-am făcut, n-am fost eu, cine mi-a împuşcat maimuţa?

Când CNA-ul şi-a făcut pentru prima dată datoria şi a închis OTV-ul, Dan Diaconescu s-a plimbat pe la televiziuni primit exact ca un deschizător de drumuri în gunoiul televizat. Ceea ce şi este. A ajuns şi la Capatos, un alt „reper" cultural al României. Care, la început de emisiune, până să-l invite pe gurul introducerii în pubelă la oră de maximă audienţă, a prezentate faze „pline de deontologie jurnalistică" din prea-lunga istorie a televiziunii garsonieră.

Şi comentează Capatos la finalul montajului: „Doamne, ce panaramă!". Cu un ton dezaprobator de parcă în emisiune la el se vorbeşte despre iernatul puilor de lamă şi răsadurile de crini imperiali în anotimpul ploios.

Ipocrizie.

Totul a culminat zilele trecute cu celebra fază a necelebrei ceară din urechea unei fiinţe ajunsă obiect de miştouri naţionale. Fază care a oripilat o grămadă de lume, chiar şi pe Bendeac ale cărui glume sunt de un umor gustat doar de el.

Au doua sau a treia zi, Simona Gherghe a întors foaia arătându-şi lacrimile în direct. Circul trebuia să continue şi ce victimă mai colaterală să găseşti decât pe realizatoarea emisiunii unde preţ de câteva minute a fost vedetă beţigaşul de urechi? Lacrimi de pocăinţă? Nicidecum.

Dacă ar fi fost aşa şi dacă ar fi ţinut la profesia de jurnalist şi-ar fi dat demisia a doua zi. Cu lacrimile de rigoare. Ipocrizia tabloidă continuă şi pe facebook unde „vedeta" transmite „un mesaj disperat" ca să cităm o altă televiziune.

Din care spicuim: „De două zile, mă simt ca în faţa unui pluton de execuţie. Ca şi cum cel mai mare Rău al României eu l-am făcut.... Nu mi-a picat bine deloc acel material, am spus-o încă de atunci. Dar cei care voiau război n-au mai stat să asculte... Era prea mare dorinţa de a scuipa... Iar ceilalţi, mimetic, au făcut la fel, cei mai mulţi fără ca măcar să ştie ce s-a întâmplat.".

Sala plânge în hohote. Biata de ea! Ipocrizie.
Dar are şi dreptate: nu ea a făcut cel mai mare Rău. Ea şi alţii ca ea îl menţin, atâta tot. Şi e vorba de răul din presă. De abjectul ridicat la rangul de calitate. Pentru care da, meritaţi să fiţi scuipaţi. Şi numele vostru să se schimbe din jurnalişti în tabloişti. Sau tabloizi. Fără ipocrizie.

Lucian RĂDULESCU

victor preda Încep prin a aduce în atenţia dumneavoastră câteva puncte din programul electoral al domnului Obrocea, candidat la funcţia de primar al oraşului Ploieşti în anul 1926. Vă rog să le citiţi, veţi fi surprinşi de actualitatea textului de mai jos:

Colac de pupăză, nu de salvare

Written by Nicu BOARU  |  Created on Tuesday, 05 February 2013 16:40  |  Category: Editorial

nicolae boaru bibliotecaPierdute-s vremurile când, măcar de aparenţe, aveam grijă. Cine „aveam"? Păi, partideaua (cum se spunea, pe şoptite, bien sŭr) şi noi, ceilalţi, umiliţi şi obidiţi. Sau, „cei mulţi umili", cum scrie în finalul romanului său din 1920, Liviu Rebreanu. Era o pojghiţă de onorabilitate, un „ca şi cum" o glazură peste un aluat nu prea crescut, sfărâmicios şi insipid.

Grajdurile lui Augias

Written by Nicu BOARU  |  Created on Wednesday, 30 January 2013 14:12  |  Category: Editorial

nicolae boaru bibliotecaE ziua lui Caragiale. Aşa se zice că, „în noaptea de 29 spre 30 ianuarie 1852, în cătunul Haimanale s-a născut...". V-am citat din cel mai mare caragialeolog de până acum, Şerban Cioculescu.

Cercetări ulterioare – staţi, nu mă înjuraţi, nu încep vreo predică, vreo didascalie! – au documentat o altă dată, ba chiar mai multe. De ex., investigaţiile unui Gelu Negrea vorbesc despre 2 Făurar 1852. Alţii - altele.

În fine, nu acestea sunt acum importante, după cum, nu sunt sigur că tot ce am să vă spun eu aici va fi cât de cât reţinător de atenţie. Lăsăm de-o parte toate clişeele care vor fi ventilate, cu voce bine importată, de oratori mai mult sau mai puţin cunoscători în ale operei maestrului. Oi fi şi eu, vai! printre năpăstuitorii celor care sunt târâţi cu arcanul acolo.

Ştiu însă că românul mediu dezvoltat şi-a cam dezvoltat o duplicitate, în care cuviinţa – sau aparenţa ei – îl face să subscrie la tămâierea cu superlative a geniilor naţionale, la zile îndătinate – şi apoi să-şi vadă de ale lui.
„Altele avem noi în sufletul nostru"- ca să parafrazez pe Pristanda. Se mai trânteşte şi celebra propoziţie cu „umbrela lui Caragiale" (pentru soare?, pentru intemperii?) de sub care nu putem, chipurile ieşi.

E superfluu să amintesc că şi acest truism este rostit cu ţinută oratorică, piept bombat, puţin tremolo în glas şi cu încredinţarea că de sub imperiul acestei realităţi, orice am face, nu putem ieşi. Apoi vin, automat şi cu necesitate (?) comparaţiile cu oamenii politici de acum. Cutare e Caţavencu, celălalt e...

Ei, ce sau cine este celălalt? Şi acum, dacă eşti o fiinţă cât de cât culturalizată sau şcolarizată vezi că "iubitorii" lui Caragiale, cei care-l invocă nu ştiu mare lucru din opera terapeutului sau a diagnosticianului muntean (valah, naţional).

Mai se susţine câte o similitudine cu odraslele obraznice ale oamenilor politici, prin reminiscenţele lecturilor obligate din ciclul primar, cele cu Goe şi Ionel. Dar, să se susţină vreo analogie cu Farfuridi, cu Pristanda, şi asta ca să mă restrâng abuziv doar la O scrisoare..., căutându-le corespondenţi în titularii de ministere, în politicienii care obţin funcţii şi dependenţe lucrative – asta e cam dificultos pentru minţile multora neaerisite de lecturi şi neîmpodobite cu facultăţi de distingeri şi apropieri.

Deci, n-o să abund şi nici măcar n-o să continuu cu Caragiale. Consider că e o treabă care ne priveşte pe fiecare; felul în care ştii să te „conspectezi", să te situezi faţă de lacunele, ponoasele, penumbrele şi gropişniţele lăuntrice ţine de o rostuire interioară care şi-a lămurit valorile, scopurile, sensul vieţii proprii.

Exagerând printr-o generalizare nedreaptă nu cred că se mai poate vorbi de-o complexitate, de-o fineţe de-un ştaif, de-un stil într-o lume în care consumismul, lăcomia, vulgaritatea, mârlănia sunt corozive şi chiar definitorii. Să sperăm că nu sunt şi definitive! Ce să mai apropii de Caragiale? Până acum era vorba să urcăm spre Eminescu.

Aveam nevoie de versul lui legănător, de zborul astral, de tensiunea conştiinţei, de scrupulul perfecţiunii, de coerenţa personalităţii. Acum, nici măcar cuvintele acestea nu mai sunt inteligibile. Ele acoperă cu un veşmânt plicticos o realitate care nu ne mai interesează, care se îndepărtează spre un tărâm atopic pe care nu-l vizitam şi nici nu vrem să luam „bilet" spre el niciodată.
Curios, şi Caragiale începe să se asimileze acestui model uman greu tangibil. Spiritul lui, deopotrivă critic şi înţelegător, nu ne este apropiat şi nici apropriat.
Dar văd că tot promit să nu mă refer la Caragiale şi tot sub aşa zisa „umbrelă" rămân. O fi vreun semn că sunt "de modă veche", naftalinos, halucinând un trecut cu oareşice structuri, ierarhii, convenienţe, etichetă care n-are cum să fie resuscitat. Şi nici nu trebuie!

Dar, fără să lăsăm pe cei tineri, pe cei care au 20-30 de ani să facă totul, nu putem să nu dorim o faţă salubră, un lustru de civilizaţie, o turnură urbană a relaţiilor pentru începutul acesta de veac.
Generaţia care avea în jur de 40 de ani în 89 a trăit asfinţitul unui stil interbelic şi a cunoscut ascensiunea ţoapei post-decembriste. Nu doresc să scap, neinfluenţând sau neexecutând ceva, dacă afirm că e timpul să lucreze la o bună condiţie „sanitară" a moravurilor cei tineri de astăzi.

Nici pe departe media lor nu este dată de golănimea ahotnică de plăceri şi înnebunită „să spargă euro" în cluburi cu duduiţe fără rigori. Sincron cu o Europă din care n-am ieşit decât vreo două decenii, adică prin anii 50-60, sau ceva mai mult, ei, tinerii pot să adapteze sau să asimileze modele occidentale în care respectul, ierarhia, valorile, protocolul să existe şi într-ale muncii şi ale vieţii cotidiene şi ale distracţiilor.

Lumea lui Caragiale avea astfel de structuri. Acum este un peisaj mocirlos, de tină lichefiată, de apă întărită înspre noroi; un plafon coborât, cu o mucava de nori cenuşii, cu un relief pitic, chel de vegetaţie. Iar peste, lateral, dedesubt – o insolenţă, o bădărănie, o lipsă de scrupule, o absenţă totală a simţului valorilor şi a busolei axiologice, o goană după plăceri mitocăneşti asezonate cu muzici triviale şi cu dat cu sticla în cap.

Dacă personajele din mahalaua unde este plasată acţiunea din D'ale carnavalului ar trăi acum pe Calea Victorie, şi-ar smulge părul din cap văzând mizeria „ambiantă". Nu „puţintică răbdare" îţi trebuie, ci o muncă inteligentă şi foarte solicitantă, de Hercule curăţând grajdurile lui Augias.

De Nicu Boaru

victor preda Ca să fiu sincer, nu prea îmi pasă ce se întâmplă în PNL, PSD, PDL sau alte partide, parlamentare sau nu. Nu îmi pasă pentru că ştiu că orice s-ar întâmpla nu îmi va aduce un mai bine imediat sau viitor iar cu veştile proaste venite din zone politice m-am obişnuit până la imunitate. Au mărit impozitele? Bagă coplata la spitale? Aşa, şi? Cui îi pasă? În schimb, câteva sute de români au ieşit în stradă într-o dimineaţă geroasă pentru a cere ca "mare regizor, actor, om de cultură" Sergiu Nicolaescu să nu fie incinerat.

În ciuda dezinteresului faţă de evenimentele politice, ceea ce se întâmplă în PNL a reuşit să-mi atragă atenţia. O ieşire publică a lui Călin Popescu Tăriceanu a înfierbântat spiritele până la incandescenţă într-un partid în care libertatea de exprimare ar trebui să aibă rădăcini chiar în denumire.

Reacţiile liberalilor mai vechi sau mai noi au fost diverse, de la "trebuie exclus" la "a avut cinci neveste", dar cireaşa de pe tort o reprezintă declaraţia celui care acum trei ani poza în propovăduitorul bunului simţ, Crin Antonescu. Acesta nu numai că tace înţelept atunci când Gigi Becali o ia razna, dar se dovedeşte iute la mânie când aude de Tăriceanu, "marioneta lui Băsescu".

Din fericire pentru Crin, cei mai mulţi liberali au uitat că atunci când Gigi sărbătorea cu Băsescu eliminarea Rapidului din UEFA, Tăriceanu era printre puţinii care atrăgeau atenţia asupra derapajelor prezidenţiale. Din păcate, PNL s-a transformat într-un partid în care Gigi Becali se simte din ce în ce mai bine iar Călin Popescu Tăriceanu e pe punctul de a fi exclus.

 

Dedicated to Jerome Olive from Grup Renault Romania: Dear Mr. you can kiss my romanian ass

Written by Administrator  |  Created on Saturday, 26 January 2013 16:27  |  Category: Editorial

sebi editorialFrancezii de la Dacia cer multiplicarea cu 2 (doi) a valorii taxei auto (timbrului de mediu) la maşinile Euro 3 şi Euro 4, lovind şi în foştii clienţi, românii care au cumpărat maşini de la Mioveni între 2004 şi decembrie 2006 - conform noii legislaţii, maşinile tranzacţionate înainte de ianuarie 2007, la care nu s-a plătit taxă de mediu, sunt taxate cu noul timbru de mediu la înstrăinare, în funcţie de norma catalizatorului.

Unire – Români – Identitate

Written by Andrei TUDOR  |  Created on Thursday, 24 January 2013 15:58  |  Category: Editorial

andrei tudorBag seamă că românii se împart cam în trei categorii când vine vorba despre patriotism, dragoste de ţară şi interesul faţă de "spaţiul-carpato-danubiano-pontic" şi anume: exaltaţii - ce care susţin cu argumente, adeseori fanteziste, puzderie despre cât de "bravi-tari-mari-unici-nemaipomeniţi etc" sunt românii. O a doua categorie sunt cei cărora absolut totul le pute! Duhneşte crunt! Istoria noastră?! Cultura noastră?! Societatea noastră?...nŞi tot aşa!

Domnii aceştia au, întotdeauna, argumente care să le susţină convingerea. Ultima categorie fiind simplă – „umplută" de cei cărora li se rupe, li se fâlfâie, îi doare'n cot de ce este, ce face, ce a făcut sau ce va face această ţară!

Ferma animalului

Written by Lucian RĂDULESCU  |  Created on Wednesday, 23 January 2013 14:26  |  Category: Editorial

lucian radulescuPersonaj cu doar o lună din cei şapte ani de acasă, mai nou liberal de seamă, Gigi vrea să educe jurnaliştii, după ce, cu totală complicitate a acestora, a educat poporul privitor asiduu de televiziuni. Printre hăhăiturile sale oiereşti, băgându-şi şi scoţându-şi, Gigi a fost considerat de unii realizatori ridicător de audienţe. Ce personaj simpatic! Cum i-a înjurat el pe unul şi pe altul fără teamă şi prihană spre satisfacţia grobianului popor învăţat să te bage undeva decât să dialogheze.

Cum să răspunzi cutrei

Written by Nicu BOARU  |  Created on Tuesday, 22 January 2013 20:17  |  Category: Editorial

nicolae boaru bibliotecaSe bate multă monedă, în orele din urmă, despre naţionalism. Atenţie: nu caut subiecte cu orice preţ, cu lumânarea şi cu amplificarea. Ştiu, cât de cât, să disting între simulacre şi urgenţe. Şi mai ştiu şi că dvs. ştiţi să faceţi cel puţin la fel de înlesnit acest lucru ca şi mine.

Happy birthday Mihai Eminescu!

Written by Lucian RĂDULESCU  |  Created on Tuesday, 15 January 2013 16:46  |  Category: Editorial

lucian radulescuCâţi dintre noi ştim cine este Martin Harris? Recunosc, nici eu nu ştiam până astăzi. Câţi dintre cei tineri ştiu cine este Mihai Eminescu? Mulţi, nu-i aşa? Câţi ştiu măcar o strofă dintr-o poezie de-a sa? Deja numărul începe să scadă.

 

Gigi şi banana

Written by Administrator  |  Created on Monday, 14 January 2013 17:20  |  Category: Editorial

sebi editorialAnul a început în forţă, mass-media deversând, încă din seara Revelionului, tone de lături, din mintea jegoasă a producătorului TV către neuronul atotprimitor al românului telespectator.