Duminică, 28 Mai 2017
 

Puțină normalitate nu strică

Written by Administrator  | Created on Sunday, 22 June 2014 13:03  |  Category: Editorial

sebi editorialMeseria asta nenorocită mă face să nu ratez nici un rahat cotidian. Sunt atât de încărcat, încât put și eu, desigur, alături de toți ceilalți, chit că vorbim de „ăia buni", ori de „cei răi".

Suntem atât de jos încât nivelul zero mi se pare, astăzi, la mii de leghe deasupra noastră.

Interlopii devin model național, justiția e pusă la zid de grupări conduse de niște nenorociți corupți, țara mea plutește în derivă. Nu știu dacă simțiți același lucru, asta e starea mea de spirit. Nimic nu mai e autentic, totul este atins de minciună și derizoriu.

Privim din două perspective, ambele buimace: unii sunt păcăliți, pur și simplu, și mușcă momeala așa cum li se livrează, iar ceilalți, puțini la număr, sunt scârbiți, resemnați, pe punctul de a pleca de aici. Asta ne macină sănătatea, relațiile, familia, totul.

Reperele morale dispar mâncând pământul. Biserica ortodoxă are o atitudine autodistructivă incredibilă, statul - fanariot, asupritor, iar străinii ne privesc ca pe niște băștinași tribali, foarte greu de civilizat.

Ca să nu cad pradă acestei nebunii, am metoda mea: caut știri din țări unde firescul este firesc, calitatea vieții este realitate, iar oamenii sunt senini. Vă livrez, în linkul ăsta, un crâmpei de normalitate. Sigur, veți spune că ăia sunt colonialiști, domne, au furat de peste tot. Așa e. totuși, vă rog să priviți filmarea dintr-o altă perspectivă – cea a omeniei, a respectului între semeni. Să vedeți ce rezultate au unii, alegând calea simplă: recunoscându-și rădăcinile firești și acceptându-le ca pe ceva autentic și definitoriu pentru identitatea națională. Vizionare plăcută!

Material preluat de pe BLOGUL autorului