Marți, 26 Septembrie 2017
 

România merge în finala Eurovision 2017. Cu cine se vor duela, sâmbătă, Ilinca și Alex Florea

Written by Ioana Popa  | Created on Friday, 12 May 2017 08:51  |  Category: Monden

România se va afla anul acesta pe scena finalei concursului Eurovision de sâmbătă, 13 mai.

România, Bulgaria, Belarus, Croația, Ungaria, Danemarca, Israel, Norvegia, Olanda și Austria sunt cele zece țări calificate, joi seară, în semifinala de pe 13 mai a ediției din 2017 a Eurovisionului. Acestea sunt ultimele care se alătură finalistelor de marți, Republica Moldova, Grecia, Suedia, Portugalia, Polonia, Armenia, Australia, Cipru, Azerbaidjan, Belgia. De asemenea, sâmbătă seară vor mai urca pe scena de la Kiev reprezentanții celor șase țări calificate automat, gazda Ucraina și Franța, Germania, Italia, Spania și Marea Britanie. Marea absentă de anul acesta este Rusia, a cărei reprezentantă nu poate intra în Ucraina după ce i s-a impus o interdicție pentru că a cântat în Crimeea după ce teritoriul respectiv fusese anexat Rusiei.
România, pe de altă parte, revine în concurs, după absența din 2016, și o face în forță, cu o melodie bine cotată.
Single-ul "Yodel It!" a fost compus de Mihai Alexandru si Alexa Niculae și a cucerit publicul şi juriul la Selecţia Naţională Eurovision 2017.
România a participat pentru prima dată la Eurovision în 1994, iar cele mai bune clasări ale țării noastre au fost obținute în 2010, de Paula Seling și Ovi, la Oslo, cu melodia "Playing with Fire" (locul 3), și în 2005, la Kiev, de Luminița Anghel și Sistem, cu "Let Me Try" (locul 3). Cel mai mare punctaj obținut de România, în istoria participărilor la Eurovision, i-a revenit, însă, în 2006, la Atena, lui Mihai Trăistariu, cu hitul său "Tornero". Chiar și așa, artistul a ocupat atunci abia locul al patrulea.