Un harnic și sobru scriitor ploieștean, militant de vocație al culturii urbei sale, își deversează sila pe fb, o iau cu copy – paste, că pătează: ”Am căutat în numărul 21 al Românii literare (…) Absolut nimic. Am căutat în nr. 22. Aici da. La "calendar", cu litere mici "25 mai 1933 s-a născut Eugen Simion". Atât crede România literară că merită importantul cărturar la aniversare a 87 de ani, eminentul profesor la filologia bucureşteană, criticul şi istoricul literar de excepţie, academicianul, două legislaturi preşedinte al Academiei, editorul operelor capitale ale literaturii române (…) Cui nu i se face silă de memoria intelectuală de-a dreptul insignifiantă a editorilor revistei, a directorului său, coleg de catedră universitară - de pe când amândoi erau asistenţi - şi de revistă cu ostracizatul pe nedrept? Mie mi-e silă. Acesta este cauza din pricina căreia cultura, literatura română nu dau înainte. Vine cineva şi şterge ceea ce s-a făcut. Şi totul se ia de la cap”.

Parțial, de acord, dar numai în principiu și în ideal sau, mai degrabă, în… idilic, pe ideea că… hai să ne avem ca frații, dar situația trebuie judecată mai mult prin prisma următoarelor… chestii, trestii cu mult mai lumești, deci mai realiste și, implicit, mai concrete și mai operante, oricum, mai adecvate decât consuetudinile sau obsesiile idolatrice. Au și avantajul că te scutesc de silă.

  1. Vârsta de 87 de ani nu este deloc una care să justifice cine știe ce laudatio, celebrări publice, articole omagiale, medalieri sau alte asemenea encomioane. Dacă am face asta în fiecare an, de ziua lor, pentru toate personalitățile culturii române actuale, ar ieși un haloimăs de toată frumusețea… gestul s-ar banaliza până la derizoriu… simbolistica recunoștinței publice ar sfârși lamentabil sufocată de repetiție, de lehamite și de exces. E ca și când ar fi duminică în fiecare zi. Sau ca și cum ai mânca frișcă la fiecare masă… bleah! greața pândește din farfurie. Așadar, este perfect logic și absolut normal, ca acest gen de momente faste să fie rezervate aniversărilor ”rotunde”... să așteptăm, deci, Simion 90! Comemorările de anvergură se fac deja după acest tipic.
  2. Importantul, eminentul, excepționalul... perfect de acord! Eugen Simion este un reper major în literatura și în cultura română, dar să nu ne prefacem că nu știm câte nenorocite de schelete are și el în dulap... Normal, principiul ”opera e operă, omul e om, cu caracter cu tot”, funcționează, iar onestitatea ne îndeamnă să-l respectăm. Nu este cazul să negăm valoarea unei opere doar pentru că autorul său a făcut în viață alegeri greșite… dar nu e cazul nici să ne prefacem că nu știm sau că nu contează.
  3. Că ”România literară” a ales soluția de a consemna sec: ”25 mai 1933 s-a născut Eugen Simion” nu înseamnă deloc că l-a trecut la ”și alții”, ci, pur și simplu, ține de politica redacțională a publicației. Dacă ar fi fost el directorul revistei, la fel ar fi făcut și Simion cu Manolescu… în niciun caz nu i-ar fi dedicat vreun articol omagial, nicicum câteva pagini sau chiar, o, Doamne!, un număr întreg, ceea ce ar fi fost chiar ridicol. Se îndoiește cineva?
  4. ”Ostracizat pe nedrept”? Nu sunt deloc sigur că așa stau lucrurile... fiindcă ”R.l.” nu este singura revistă... și nici nucleul ei redacțional plus tot ce orbitează pe-acolo... singurul mediu scriitoricesc din țară care se poartă rece (eufemism la ”ostracizat”) cu Eugen Simion... iar cei care le reproșează asta evită să caute răspunsul la banala întrebare: De ce?
  5. Competiția, neînțelegerile, animozitățile, dușmăniile dintre Manolescu și Simion sunt de notorietate în lumea literară, durează de-o viață și nu se vor termina nici în posteritate... dacă, bineînțeles, posteritatea va mai avea timp și chef de prostiile astea... pe care, după cum e de așteptat, le va consemna doar la rubrica de ”știați că…”. În cel mai bun caz. Pe cine mai interesează azi frecușurile dintre Shakespeare și Marlowe?
  6. Dar Manolescu și Simion nu singurii literați români (nu mai spun ce se petrece prin alte culturi... măcel în toată legea!) care își ascut orgoliile de... nemuritori pe gresia dură a lui homo homini lupus... nici acum și nici altădată, de la începuturile modeste ale literaturii noastre și în orice fastă epocă a ei ați vrea dumneavoastră... exemple sunt cu nemiluita... Macedonski vs. Eminescu, Ion Barbu vs. Arghezi, Eugen Barbu vs. Marin Preda fiind doar trei dintre cele mai cunoscute... dar nimeni nu e naiv să creadă, de pildă, că Lovinescu și Călinescu se aveau ca frații.
  7. Însă, hai să fim serioși, una-i una, alta-i alta, ostilitățile astea reciproce dintre corifei nu au fost deloc ”cauza din pricina căreia (alooo!, asta nu sună tocmai bine!) cultura, literatura română nu dau înainte”... nu au fost deloc sau au fost a 14-a roată la căruța cauzelor din... pricina cărora... etc. Sigur că ar fi de preferat o armonie generală, dar așa ceva nu se poate, atâta vreme cât avem de-a face cu artiști, cu demiurgi, cu creatori de valori universale și nemuritoare, mai ales că, pentru asemenea performanțe spirituale trebuie să fii al naibii de... om, prizonier, adică, în condiția ta umană de om ca toți oameni, aceea în care Dumnezeu a încuiat mândria, trufia, orgoliul, ziceți-i cum vreți, iar dracu’ a aruncat cheia și nimeni nu mai poate descuia ușa ca să le scoată afară. Doar nu degeaba spuneau cei vechi că ”indignatio fecit versum”!
  8. Iar cu concluzia: ”Vine cineva şi şterge ceea ce s-a făcut. Şi totul se ia de la cap” în niciun caz nu pot fi de acord. Cum, adică… chiar poate cineva să șteargă tot ceea ce a făcut Eugen Simion în și pentru literatura română?... prin simplul fapt că nu-i serbează ziua de naștere într-o revistă? Ei, nu! Plus că nu cunosc niciun caz, nicio situație în care să se fi întâmplat așa ceva în întreaga literatură română, de când este ea. Vorbesc de literatura română adevărată, aia valoroasă, serioasă, normală, creată în condiții de deplină libertate a conștiinței scriitorului și de liberă organizare și funcționare a societății. Ceea ce s-a întâmplat la noi imediat după 1947, când comuniștii au luat puterea și au făcut din literatură un oribil instrument ideologic, o odioasă otreapă propagandistică, o nenorocită de matriță educativă, în care trebuia să se uniformizeze suflete și conștiințe până la pierderea identității de sine și înregimentarea în masa amorfă a unor indivizi-șablon... aia a fost o glumă proastă a istoriei, o crâncenă tragedie spirituală prin care i-a fost dat să treacă acestui popor. Atunci, da, s-a încercat să se șteargă tot... și nu numai literatura ci istoria națională însăși, viața, tradițiile, valorile, totul... și să se ia de la capăt... dar nu s-a reușit. Nu s-a reușit întru totul, precizez, fiindcă, în realitate, reminiscențele ideologiei comuniste sunt încă active în mentalul colectiv de astăzi.
  9. Faptul că Manolescu nu-l înghite pe Simion și invers sau amănuntul că ”R.l.” nu îi urează acestuia La mulți ani! la împlinirea a... 87, ei, hai, asta este așa... ca să ne facem vânt cu plasa, să ne… alintăm puțin ca… văcaru’ pe sat, doar pe motiv că Eugen Simion este ploieșteanul ”nostru”, colegul (și... prietenul?!... cam nu prea) lui Nichita ”al nostru”, absolvenți ai liceului ”nostru”... perspectiva asta poate fi minunată, dar, mie, unuia, mi se pare peltică... și probez cu aceea că acolo, sus, în aerul rarefiat al marilor valori adevărate, universale și nemuritoare, acestei indignări provinciale nu i se aude deloc glasul. În fond, dacă Simion s-ar fi născut la Pătârlagele, e că acest… 87 cu bucluc ar fi trecut complet neobservat? Neobservat la Ploiești, dar ce zarvă s-ar fi iscat la Buzău!
  10. Noi să fim sănătoși, că... aniversări... gârlă!

M. Ghiță Mateucă

Joomla SEF URLs by Artio