La grădinița politicii românești cu cel mai prelungit program electoral posibil ajuns deja la level apă de ploaie… tovarășa Gabi, educatoarea șefă a PSD București deschide serbarea de început de campanie electorală și de sfârșit de politică serioasă citind lista premianților. În cap, Petre Roman. În sală, rumoare… Câțiva aspiranți pesediști la pole position încearcă să facă gât, dar rămân bușbe, fiindcă Firea le-o ia înainte și anunță un alt monstru sacru al cacealmalelor: Mitică Dragomir, după care parcă a tunat și i-a adunat: Cornel Dinu, Anghel Iordănescu. Și cred că închisese la ”Antipa”, fiindcă Ilie Năstase și Gheorghe Zamfir n-au mai apucat să fie scoși de la naftalină, așa că vor rămâne, și de data asta, mă-nțeledzi… fără coledzi!

E, dar o avem pe Elisabeta Lipă, stimați vâslași bucureșteni, prima femeie general de poliție, o somitate în administrația publică, pe care o știe ca pe apă, deci avem ce strecura cu mult succes și în următorii patru ani. Plus Daniel Pancu, dragi rapidiști, ceea ce înseamnă că tot fotbalul rămâne rege, cu patru reprezentanți pe lista Firii. Bașca Sorin Ilieșiu, regizor, traseist și monarhist deraiat în păpușoi, că nici PNL, nici PLR, nici PSD, nici PUNR nu mai știu de unde să-l ia și unde să-l ascundă… o mai fi membru, n-o mai fi?... și așa, ca glumă suplimentară, doar Găbița pretinde că mai e ceva în capul lui… de capul lui?

Când și-a deșertat jobenul cu iepurași de pluș trădați de baterii, cei șapte pitici și-au încordat mușchii și, evident, au pierdut ocazia să tacă. Dimpotrivă, au distonat în forță: Hai, ho, hai, ho/ magnificii mișto… ca să se vadă că sunt duși măcar la home cinema și măcar de-o cinematecă au auzit și ei, mai ales că Sorinel chiar e de specialitate. Dar lui Cornel Dinu, zis Procuroru, zis Mister (bine, el e și cult pe deasupra, adică, mai citește o carte, mai răsfoiește un history magazine… da, și câine până la moarte), i s-a părut prea puțin… magnifici?, doar atât?, și a plusat în stil lo shogun di tutti shoguni: Hai, ho, hai, ho/ ce samurai mișto, spre supărarea lu' Firea, că, adică, dacă e vorba de magnifici și samurai, cu ea cum rămâne?… că ea este Albă ca Zăpada, iar ”personalitățile marcante” piticii ei personali, că de-aia i-a și ales să fie șapte, domnilor, voi vă uitați la alte filme, este?

Firea și-a argumentat șepticul cu porecla de generic: ”personalități marcante ale țării și capitalei” și a promis că, dacă nici cu cei șapte valeți ai gloriei străbune nu-i iese jocul, se lasă de cartoforie și intră în politică. Putea să se oprească aici, fiindcă, dpdv al gargarei electorale, deja avea patru ași în mâneca tricoului, luați de-aici: personalităti, marcante, țară, capitală… păi, ce mai vrei? Atâta doar, că Firea nu știe încă să tacă la momentul oportun, dovadă că a mâncat-o limba în continuare: ”ni se alătură pentru a continua ceea ce am început acum 4 ani: modernizarea Bucureștiului”, la care oricărui neam prost de bucureștean gen prima generație la blocul fără apă caldă i-ar putea sări muștarul: Ce-ai zis, fă?

Primul intră în scenă Petre Roman, un lider încremenit pe viață în pole position, îmbrăcat în șpilhozen tirolez, cu o lopețică în mână, și începe să cânte în ritm flamenco: Mi-s bucureștean get beget/ Și la femei am magnet… dar Firea îl străfulgeră cu privirea, așa că Petrică își înfige simbolic lopățica într-un morman de fiare vechi ajunse deja nisip și declamă solemn: Vreau să fac totul pentru bucureștenii mei, mai ales port la Oceanul Atlantic, via Marea Mediterană, bineînțeles, și înapoi prin Dardanele până la Dunăre, fiindcă mie îmi place să mă scald în ea și am înotat acolo la 52 de ani… acum n-am decât 72 și promit să nu adorm în fotoliu, mai ales că la ședințe este o gălăgie insuportabilă. Ca să nu mai spună și alte prostii, Firea îl întrerupe cu tact: Bingo!... facem și port la Atlantic… dacă vrem, putem… excelent, Petrică, foarte frumos, ești cel mai the best, ține-o sus și tare!, ca să citez din clasicii citatelor nemuritoare…

Hai, nea Mitică, așa, ooo, surprais… uitați-vă, dragi alegători, cât de inventivă echipă avem, domnul Dumitru Dragomir vine trăgând ceva după dânsul… ce avem noi aici?... daaa, niște hoteluri, vai!, ce drăguț! Mă, fratele meu bucureștean, eu sunt țăran ambițios, ce-mi propun, aia fac… uite de ce nu fac eu pușcărie, că nu mi-am propus… anul trecut, mi-au dat ăștia patru ani, dar ce?, parcă i-am luat?, nu, tăticu, i-am dat imediat înapoi… că iau ce vreau eu, nu ce-mi dați voi, e clar, da?!... un hotel pentru fiecare, eu asta îmi doresc de la bucureșteni, pentru mine nu mai vreau nimic… mă, fratele meu, eu am muncit de mic și am tot ce-mi trebuie, dar câte încă un hotel pentru băiatul meu și băieții lui n-ar strica, să nu-mi ziceți mie Corleone dacă nu le fac… că, na!, cât timp să pierd cu ședințele?, câteva ore, acolo, dar în rest eu muncesc, nene, nu frec pisoiu…

Nici Cornel Dinu n-a frecat pisoiul, că doar o spune cu gura lui: ”Eu am avut 40 de ani la Dinamo, cu funcții de conducere”. Un fost frumos al marilor orașe, cu neologismul scremut la rever și citatul snob în buzunarul de la piept, de crăpau mâțele jucându-se în zadar … că ce-o vrea să spună Procuroru, Mister?… numai porecle de-astea high life… pe măsura gradelor, desigur: ”cel mai tânăr locotenent-colonel (…) plătit de la Securitatea orașului București”, cum își amintește însuși generalul de azi Cornel Dinu, sporovăind mai ceva ca Florin Piersic (ce ghinion și pe ăsta… să nu locuiască în București!): ”Partidul meu a fost, este și va fi mereu ROMÂNIA și binele NEAMULUI ROMÂNESC, într-o gândire național-democrat-social- creștină. La mijloc, nici spre stânga, nici spre dreapta, având convingerea că numai în vremuri de despoți luminați lumea a progresat”.

Ei, da!, bravo! De-aia America a rămas de căruță, nu?, fiindcă de vreo 200 de ani e condusă numai de președinți care, nefiind despoți, stau mai prost cu luminația. Rusia, în schimb, da!, a ajuns pe culmile civilizației, fiindcă de la Lenin încoace… De noi, ce să mai zicem?! Că despoți am avut… Când vine vorba de pensie, generalul de dat cu picioru-n minge Dinu uită de bla-bla-ul cu ”ROMÂNIA” și dă cu mucii-n stemă: ”Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”, pe motiv că el o are mică: ” 6.200 de lei”, iar Lipă, mare: ”Și doamna Lipă (…) a ieșit la pensie cu 12.000 de lei. Și n-are nici jumătate din anii mei în Ministerul de Interne”. Și generalul concluzionează resemnat, practic, scârbit: ”Dreptate mioritică!”. Păi, cum rămâne, bre, cu ”binele NEAMULUI ROMÂNESC”? Bucureșteni, atenție… ăsta știe ce vrea… îi este foame!

Pe urmă, a fost tot așa, cu generali… riguros exact, un general cu mingea: Anghel Iordănescu și o generăleasă cu vâsla: Elisabeta Lipă. Orele fiind înaintate, Tata Puiu s-a exprimat strict gestual, pupând iconițe, cu o fervoare și într-un ritm sacadat, dar sincer, spre deliciul generator de voturi captive al enoriașelor de o anumită vârstă și o solidă bisericoșenie. Apoi, din culise s-a mai auzit doar atâta: lipa-lipa, dar nu era clar cine mai… ilieșuia pe-acolo…

Și serbarea s-a sfârșit în această notă de confuzie duioasă, bazată pe o comparație șleampătă: ”Veți observa pe aceste propuneri ale noastre sportivi, campioni, oameni de fair-play. De ce? Pentru că administrația este exact ca sportul: nu contează interese, nu contează politicianisme, ci contează doar performanța”. Bravo, Firea! Cu oameni de peste 70 de ani, care au performat în sport la tinerețe cu Dinamo și Steaua și se dau fair-play la bătrânețe, vrei tu să faci performanță în administrație, în viitorii 4 ani?... fabulând că în sport nu există ”interese” și amăgindu-ne că e posibil să nu existe nici în administrație? Pe ce lume trăiești, cucoană?

M. Ghiță Mateucă

Joomla SEF URLs by Artio