De ce s-a prăbușit comunismul ? Pentru că a fost împins de Occident spre prăpastie? Că a fost subminat de agenturile capitaliste prin proteste manevrate deși sistemul socialist mai avea multe de demonstrat? Aiureli, prostii. Comunismul s-a prăbușit de la sine, i se terminase energia, acumulatorii și lista cu promisiuni de bunăstare, i se terminaseră banii, iluziile și dușmani inventați și asta a fost valabil pentru toate țările din lagărul socialist. Comunismul european în accepțiunea largă a fenomenului și a doctrinei instituționalizate era la finalul anilor 80 într-o criză existențială, sau la începutul unei metastaze.

Comunismul ar fi crăpat mai devreme, dar a fost împins cu forța de lideri care înțelegeau să-și lege soarta și cariera politică de această ideologie, din autoritarism, din comoditate, din conformism, din lipsă de altceva. Criza principală a fost cea de natură economică, pentru că aici nu se mai putea minți.

Consecințele se vedeau la tot pasul, magazine goale, întreprinderi uriașe care consumau resurse și produceau doar pe stoc, fără să-și mai vândă produsele, economisiri radicale la furnizarea de energie electrică și termică atât în economie cât și în locuințe, penurie alimentară. Toate acestea se vedeau și resimțeau peste tot în țările lagărului socialist doar că mai acut în România, unde un dictator stalinist autocrat luase în mână frâiele țării și o condusese în cea mai neagră fundătură a istoriei.

O întârziere economică de 80 de ani față de Occident

Anii 80 au arătat în sfârșit limitele înotului pe uscat. În timp ce Occidentul, rivalul de moarte al lagărului comunist, trecea la epoca post-industrială, țările socialiste rămăseseră cantonate într-o paradigmă economică industrializată specifică sfârșitului de secol XIX. Modelul economic socialist era axat pe o concepție învechită ce aparținea celui de-al treilea ciclu industrial, unul concentrat pe industrializare siderurgică, chimică și de generare și utilizare a energiei electrice, asta în timp ce lumea capitalistă consuma deja al patrulea ciclu dezvoltarea industriei auto, al petrochimiei, și intrase deja în ciclul V al biotehnologiei, al electronicii și informaticii.

O vreme, modelul leninst a funcționat, pentru că era aplicat în zone/țări puternic agrare, precum Rusia, Ucraina, Ungaria, Polonia, România, Bulgaria, și a mai rezistat în țările deja industrializate dinainte de al Doilea Război Mondial, Germania de Est (RDG) și Cehoslovacia.

Totuși sistemul era unul energofag, consuma resurse, nu oferea profit, crescuse masa clasei muncitoare care, paradoxal, devenea o problemă de întreținere pentru sistemul comunist. Totul era ideologizat, iar economia se făcea pe baze doctrinare. Se muncea pentru a oferi locuri de muncă (chiar dacă spre final nu mai erau bani de salarii, ori se muncea degeaba), dar nu mai conta ce se muncea, și de ce se muncea.

Criza începe cu un împrumut

Dispunând de solide lichidități, instituțiile bancare occidentale au oferit credite importante țărilor socialiste, cum a fost și România. Aceastea au luat banii și au cumpărat tehnologie capitalistă aruncându-se în investiții uriașe. Sfârșitul anilor 70 aduce sistarea oricăror împrumuturi generând o criză de valută în socialism. Țările socialiste mai aveau totuși un refugiu în ajutorul economic oferit de URSS, țară care nu se simțea nici ea prea bine. Timp de zeci de ani, Uniunea Sovietică a subvenționat acordarea de produse statelor comuniste europene prin intermediul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER). Se ofereau în special hidrocarburi (gaze naturale și petrol) la prețuri preferențiale, iar in ultimul timp aceste reurse se plăteau în produse, nu în valută.

Ingratitudine socialistă față de URSS

Sovieticii primesc o lecție dură în 1980, la o reuniune ținută în februarie. Liderii est-europeni s-au plâns sovieticilor că sunt dependenți economic și tehnologic de Occidentul mult hulit și că nu își permit nicio o diminuare a relațiilor cu sistemul rival, deși Brejnev le cerea să fie mai atașate de URSS . Multe aveau datorii consistente către instituțiile bancare vestice, cum ar fi Polonia cu o datorie de 56 de miliarde de dolari sau RDG cu peste 26 de miliarde de dolari. Germania de Est va înregistra în 1989 un deficit bugetar de 12,1 miliarde de dolari. Comparativ cu aceste state România stătea bine având datoria de doar 10 miliarde de dolari, dar a achitat-o în timp record și inutil de rapid.

Liderul clasei socialiste, URSS, se simte tot mai rău

Scăderea prețului petrolului în anii 80, cauzate de supraproducția țărilor arabe, sovieticii pierd de la buget peste 9 miliarde de ruble. Din 1985, Moscova e nevoită să cheltuie aproape toată valuta, activând în lanț creșterea deficitiului bugetar și a datoriei externe, adică rețeta spre faliment. Dar URSS e și lider militar, lider politic mondial, și cheltuia aproape 40% din buget doar pentru înarmare și înzestrarea puternicei sale armate plus forțele strategice nucleare. Sume astronomice erau înghițite de industria de apărare, de cercetarea militară și chiar de întreținerea a peste 700.000 de militari și civili sovietici (500.000 de militari și 200.000 personal civil) pe pe teritoriul Germaniei de Est, a Poloniei, Ungariei și Cehoslovaciei.

Gorbaciov își ia mâna de pe Europa de Est și castelul de nisip se prăbușește
Gorbaciov a dat tonul schimbării, neînțelegând că sistemul gândit de Lenin, Troțky și Stalin nu poate fi reformat ci doar scufundat. Acesta luat decizia unilaterală de reducere a cheltuielilor militare, de transparență politică, de retragere a trupelor sovietice din Europa de Est, de abandonare a susținerii financiare a peste 70 de regimuri clientelare din țări africane sau asiatice.

Așa s-a petrecut și cu Europa de Est. Gorbaciov încerca să-și salveze „imperiul“ rusesc și a renunțat pentru asta la dominația asupra Europei de Est, inclusiv la subvenții financiare sau favoruri economice către țările socialiste. Când liderii europeni comuniști au cerut ajutor Moscovei în 1989 pe fondul protestelor de stradă împotriva regimurilor au primit un singur răspuns: „Nu mai intervenim în niciun fel!“. Și s-au prăbușit toți în decursul anului 1989.

Regimul Ceaușescu nu face excepție, dar se prăbușește într-un mod original și tragic

Ultimul regim care a picat a fost cel al lui Ceaușescu care ajunsese într-o asemenea criză economică încât nu mai avea nici loc de întors. Plata datoriilor externe, în aprilie 89 nu îmbogățise bugetul, nu dimunuase deficitul bugetar. Industria lucra pe degeaba, se fabricau produse care nu erau cerute nicăieri, nu mai erau bani suficienți pentru plata slariilor, agricultura raporta producții de 5-6 ori mai mari decât cele reale. Celebrele exporturi nu erau suficiente și comenzile de produse românești nu erau constante. Economia de materiale și de resurse în producția industrială s-a dovedit dezastruoasă. La sfârșitul anilor 80, produsele românești nu mai erau atât de căutate pe piețele nord-africane și cele din Orientul apropiat, din cauza calității tot mai proaste.

Din păcate, analiști români privesc doar interior acest sistem și îl leagă indisolubil de soarta lui Ceaușescu, ultimului dictator stalinist al Europei. România era totuși ombilical legată de resursele și relațiile economice cu Uniunea Sovietică și parțial cu celelalte state socialiste, iar când Moscova, marele lider al lumii socialiste, a dat semne de oboseală România a sucombat economic, alături de celelalte țări socialiste. Este adevărat că Ceaușescu a picat totuși mai drastic de la putere și pe mâna lui și a greșelilor uriașe, deși iertate de multe ori de o populație mult prea răbdătoare.

Foto: Caricatură de Walter Hanel
Bibliografie:
The Rise & Fall od Communism – Archie Brown
Strania Istorie a Comunismului Românesc – Lucian Boia , Humanitas
Cum s-a prăbușit comunismul – Adrian Pop, Magazin Istoric , dec 2019
Istoria Căderii Regimurilor Comuniste – Stelian Tănase, Humanitas

Joomla SEF URLs by Artio