Pentru noi, românii, data pare necunoscută, la noi în istoriografie data de 11 noiembrie nu prea este menționată, dar este totuși sfârșitul „Marelui Război“, acela în care am luptat și noi. În ziua de 11 noiembrie 1918, la ora 11 si 11 minute se sfârșea Primul Război Mondial, sau „Marele Război cum a rămas cunoscut în epocă. Delegaţiile celor două părţi beligerante (franco-britanică și germană), au semnat la ora 5.45 dimineaţa într-un vagon de tren în pădurea Compiegne, din nordul Franţei, sfârşitul Primului Război Mondial. Armistiţiul dintre Germania şi ţările Antantei (Franţa şi Marea Britanie) a intrat în vigoare în aceeaşi zi la ora 11 şi 11 minute.

Condiţiile erau foarte grele pentru Germania, dar şeful delegaţiei germane, Mathias Erzberger, nu era în măsură să mai negocieze, mai ales că la Berlin era un haos politic. Împăratul Wilhelm al II-lea abdicase cu două zile înainte, socialiștii proclamaseră republica, începuse agitaţia revoluţionară bolşevică şi nu exista un guvern format.

Din partea aliaţilor la semnarea actului au participat: Mareşalul Ferdinand Foch, comandantul superm al forţelor aliate de pe frontul de vest, generalul Maxime Weigand, şeful Statului Major, primul lord al amiralităţii britanice, amiralul Rosslyn Wemyss, amiralul George Hope şi căpitanul britanic, John Marriot, asistentul primului lord. Din partea delegaţiei germane au semnat: Matthias Erzberger, politician creştin –democrat însărcinat de şeful noului guvern, încă neconstituit oficial, contele Alfred von Oberndorff, de la Ministerul de Externe, General-maior Detlof von Winterfeldt, din partea Armatei de Uscat şi căpitanul Ernst Vanselow, din partea Marinei de Război.

Din păcate pentru francezi care pregătiseră o lecţie de umilinţă pentru germani, nu a participat niciun general ori feldmareşal german precum Paul von Hindenburg ori Erich Ludendorff, cei doi conducători de facto ai Germaniei din timpul războiului.

Aşa a rămas în istorie, data de 1918/11/11 ora 11, finalul a 4 ani, trei luni şi 14 zile de război. Aproape 40 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa ori au fost răniţi grav în uriaşul conflict care a cuprins toată Europa şi câteva zone de pe mapamond. Aproape 22 milioane au murit, în timp ce 23 de milioane au suferit răni grave care i-au lăsat cu infirmităţi definitive.

A fost primul război mecanizat, în care forţa industrială a fiecărui stat şi-a spus cuvântul în inventarea şi folosirea a cât mai multor metode de ucidere în masă, de la masarea şi folosirea a sute de guri de artilerie grea pe doar câţiva kilometri de front (artilerie de câmp, obuziere și mortiere de mare calibru), la folosirea gazelor otrăvitoare, a aruncătoarelor de mine, a tancurilor, la minarea subterană, folosirea intensivă a aruncătoarelor de flăcări cu efecte oribile, folosirea aviaţiei, până la folosirea intensivă a mitralierei.

Ţările occidentale şi Rusia au înregistrat cele mai mari pierderi, iar în Franţa, Marea Britanie şi Germania sunt sute de hectare cu cimitire dedicate eroilor din Primul Război. După câte am văzut nu a câştigat nimeni, fiind sădite seminţele pentru al doilea conflict mondial.

În afara de națiunile din estul Europei care au avut șansa de a se întregi (Serbia, România) sau de a-și constitui propriile state (Polonia, Cehoslovacia, Finlanda, țările baltice), Occidentul nu a câștigat prea multe, Franța și Anglia au impus o pace precară. Întreaga societate vestică a rămas șocată de ororile războiului. Rusia a dispărut pentru o vreme din sistemul de valori europene după ce s-a cufundat în bezna revoluției bolșevice. Germania va recunoaște pacea frabco-britanică doar de nevoie, nu din convingere. Germenii răzbunării și ai revendicării erau deja sădiți de prea-orgolioșii francezi.

România a pierdut 700.000 de oameni, dintre care 220.000 au fost militari, 130.000 au fost civili ucişi accidental de apropierea frontului sau prin execuţii. Alţi 330.00 de români, cei mai mulţi, au murit de tifos, holeră, foamete, diverse accidente şi la final de gripă. Regatul României pierdea aproape 8 % din populație la finalul acestui război.

În România, aproape fiecare comună are monumentul său cu tinerii satului care şi-au jertfit viaţa pentru întregire, unire, noţiuni care le scăpau atunci. Au fost tineri de 18-24 de ani care au murit într-un şanţ, neîngropaţi creştineşte, doar acoperiți de un val de pământ laolaltă cu alți camarazi. Alții au rămas schilodiți fizic, fizic sau sufletește pentru întreaga viață. Unii sunt acei eroi necunoscuţi, de care nu îşi mai aduce aminte nimeni. Au murit pentru noi, nu pentru a le depune oficialităţile noastre nişte coroane de flori la un monument.

Au murit pentru a trăi noi mai bine şi să nu mai ţinem capul plecat, să ne păstrăm sau dobândi demnitatea şi curajul. Să nu uităm moştenirea a câtorva milioane de morminte din cel puţin trei războaie. Să nu uităm!

Alex Policală

Joomla SEF URLs by Artio