Fire sensibilă, ureche zburdalnică, normal că mă zgârie al naibii, dureros până la Eustachio și dincolo de trompa lui ... cine?... cel mai gingaș verb al limbii române, răsfățatul poeților, parola de bază a familiei și direct răspunzătorul pentru perpetuarea speciei și sporirea natalității, da, ați ghicit!, verbul ”a iubi”. De la o vreme, românii nu-și mai iubesc doar copiii, nevasta, mama, tatăl, soacra, familia, țara, amanta, cățelul, pisica, mașina etc... etc., în fine, aproapele sau, după caz, dușmanul, categoria ”ca pe tine însuți”, ci, odată cu... gloabalizarea, care ne servește de toate, inclusiv publicitate tradusă profi, după modelul ace, brice și... calice, au ajuns să iubească și...

Și... cu ce să încep? Cu pantofii, de exemplu! Da, aud într-o reclamă la tv: ”Iubim pantofii”. Și citesc pe net motivația și detaliile:

”Iubim pantofii (...) pentru ca sunt sexi”. Dar stați așa! Asta nu e tot! Gusturile și pretențiile încep să se diversifice. De-o pildă, știam că, în materie de sexy, la mare căutare este lungimea (în privința tocurilor, da?!... și fără glume proaste, vă rog!), dar văd că nici grosimea nu e de lepădat: ”10 motive pentru care vei iubi pantofii cu toc gros” (blog.epantofi.ro/)!

Cu desueta lui curiozitate candid - retorică: ”De ce iubim femeile?”, Cărtărescu însuși e grupa mică, fiindcă, de fapt, nu asta e chestia!

Hai să nu cădem în derizoriu, adevărul este că, în materie de pantofi... to love or not to love is the question. Deci, de ce iubim pantofii, domnule Cărtărescu, știi? Habar n-ai, ia notițe: nu numai pentru că sunt sexy, cum deja am stabilit, ci și fiindcă sunt ”plăcerea nevinovată a fiecăruia dintre noi”. Plus că, în timp, pot deveni ”cea mai palpabilă amintire a celei mai frumoase zile din viața noastră” (www.otter.ro/postari-blog). Aud?

Sunt deja epuizat de emoție, ca un adolescent la prima lui pereche de pantofi adevărați, dar cu un suprem efort de voință, reușesc să citesc și, deci, să citez mai departe: ”bărbații nu au cum să înțeleagă de ce iubim noi atât de mult pantofii”(notiteleionelei.ro).

De groază că am ajuns un nesuferit de moș demodat, retrograd, ursuz și cu inima de gheață, îmi privesc cu nesfârșită tandrețe... papucii. Papuci mișto, de piele, cu găurele, să nu-ți transpire laba... Aiurea! Nicio tresărire! Dezolat, dau fuga în hol și mă uit umed la... da!, la pantofii mei superbi, nu, nu de firmă, dar ca lumea, talpă bună, ”de talpă”, cum se zicea pe vremuri, știau ei de ce, ăia care ziceau, cusătură dublă, nu iau apă, comozi, exact numărul meu, nu mă strâng, nu-mi ies din picioare când alerg după tramvai, ce să mai... o minunăție de pantofi!

Simt deja că n-o să am somn toată noaptea, până la întâlnirea de mâine dimineață, când, în sfârșit, o să le mărturisesc, cu mâna pe încălțător și cu glasul înecat în emoția matinală: Vă iubesc!

Fremătând de nerăbdare, mă întorc în fotoliul meu de profesionist stăpân pe telecomanda familiei. Ghinion! Se terminase publicitatea. Păi, n-am stat ca pe ghimpi până la următorul calup? Am stat! Dar a meritat.

Ia, luați de-aici: ”Iubim vacanțele”.

E, normal, că doar n-om iubi serviciul, ceea ce ar presupune să iubim să ne sculăm la 5, să iubim să stăm două ore-n trafic, apoi să ne iubim colegii (mmda), să ne iubim... șeful (nu! până-aici!), plus munca. Să ne iubim munca?! Nu!, nu! mai bine iubim vacanțele, categoric! De ce? N-am timp să vă explic, dar vă las pe mâna Marei Circiu (romaniantimes.com):

”De ce iubim vacanțele?”. Oricum, eu mai am de iubit o mulțime: ”Iubim mâncarea românească” (a1.ro)”, ”Iubesc să mă îmbrac în negru. Iubesc dantela” (m.one ro). Iubești să citești? Nu? Nici nu știi ce pierzi, ia de aici: ”iubescsăcitesc.ro”. Ești mai așa, mai rezistent, ai o fire mai robustă?, am și pentru tine: ”Iubim să citim povești horror” (carteadelaora5.ro).

Eh! Cum să nu ”iubim publicitatea” (debordant.ro),

să nu ”iubim reclamele” (marketingportal.ro), sau, să nu, Doamne, ferește!, să nu iubim să... iubim?! Păi, se(x) poate? Ce iubire ar mai fi aia, fără... iubire?! Eh, altora li se întâmplă și mai nasol: ”iubesc cascadele”, ”Iubesc să ascult”, ”iubesc să alerg”, ba chiar: ”iubim2roti.ro”. Pe rând? Simultan? Și cum naiba și-or ține echilibrul?!

În fine, pe Mihai l-am lăsat la urmă, fiindcă deja a fost cel dintâi. Da, frate, Mihai ăla din titlu, care iubește să meargă cu cortul,

cum zice o reclamă tv. Și nu e singurul, fiindcă există un ”Grup dedicat celor care iubesc să meargă cu cortul în natură”. Eh, în natură, se pot întâmpla fel de fel de lucruri. De ce n-or iubi ei, de exemplu, să meargă cu vacile, cu oile, cu gâștele?! Dar dacă Mihai & Co iubește să meargă cu cortul, atunci, să meargă, dom'le, de ce să nu meargă!? Mai ales că, fiind cu acordul părților, nici nu contează câți sunt pe același cort.

Vedeți, nimic nu ne mai place, nu mai preferăm, nu mai îndrăgim… de când am descoperit iubirea, tenchiu, Guță, fratili mieu, ejti cel mai prima best, chiar și așa, rupt în două de nenorocita asta de dilemă existențialistă: ”Să sufăr nu mai vreau/ Mai bine plâng si beau (…) Mi-e frică să mai iubesc,/ Nu vreau să mă-ndrăgostesc”. Când se mai risipesc aburii emoției, pe final, intră exegeții: ”eee guta e greu sa uiti pe cineva care lai iubit dar si mai greu sa iubesti din nou (...) doamne ce vorbe...cel putin pt mn se potrivesc maxim (...) asa misa intimplat si mie”. Quod erat demonstrandum, mâncațaș!

M. Ghiță Mateucă

Joomla SEF URLs by Artio