Cocoțat pe gardul șubred care desparte ridicolul de sublim, Mircea Dinescu se dă cocoș de munte de pe malul Dunării și cucurigă cum îi vine lui pe chelie, băgându-și pintenii în el de adevăr, de bun simț, de decență sau dreaptă judecată. Versetele penibilului sună mișto, nu?, și se aud până departe, că doar unul e Mircea Dinescu cel haios cu gura mare.

Și asta contează, la urma, urmei, indiferent că muezinul e peltic și spune prostii. Cum e asta, de pildă: ”Cînd Bucureștiul a căzut sub ocupația strămoșilor dumneavoastră, în 1916, ordonanțele militare ale feldmareșalului Mackensen...”. Adică ”ulanii lui Mackensen”, cum zice pamflecarul în alt verset penibil, sunt strămoșii președintelui României, pe care îl alintă și cu ”metafora” de ”ocupantul sibian”.

Dar pamflecarul Dinescu nu suflă nici măcar o silabă despre acei strămoși ai lui Iohannis care, timp de sute de ani, cu mult înainte de Mackensen, au construit bisericile întărite din Transilvania, au zidit castele, cetăți, sate și orașe, au lucrat pământul și și-au onorat meșteșugurile, dând o față prosperă și civilizată, de care suntem mândri și azi, acestei provincii românești.

Dar când urlă etnia de pripas în noi, când naționalismul rudimentar își arată colții și xenofobia își bagă coada, sigur că astea toate nu mai contează, iar strămoșii sași ai lui Iohannis nu au clădit nimic în Ardeal și nu au trăit în bună pace cu românii, ci trebuie decăzuți la reprobabilul grad de ulani ai lui Mackensen care au cucerit Bucureștiul în 1916. Păi, domnule absolvent de ”Ștefan Gheorghiu”, l-au cucerit fiindcă era război, fiindcă România atacase Austro-Ungaria, iar ulanii au răspuns în maniera à la guerre comme à la guerre, așa cum face orice armată din lume, oricând și oriunde, fiindcă așa a fost, așa este și așa va fi istoria noastră, a oamenilor.

Nu mai pun la socoteală că pe Mackensen nu l-a invitat nimeni în țară, pe când Iohannis a fost adus la București ca președinte de electoratul român de două ori, cu 55, respectiv, 66%... așa că de unde ”ocupantul sibian”?! Doar așa, ca să mai facă Dinescu, o ”metaforă” de-a-n boulea, între o fleică și-un sufleu, în fum de mititei cu lăutari și o sticlă de ”Fifi, capra neagră”, producție proprie din via fostului boier Barbu Drugă, ajunsă actualmente în proprietatea... dar să nu amestecăm plăcerile cu afacerile, nu? Pe logica asta de târnăcopist la seral, Dinescu l-ar putea beșteli și pe Carol I (și n-ar fi singurul), pe motiv că a profitat de naivitatea unei găști de boieri valahi trădători de neam și țară și a cucerit România de unul singur și fără vreun glonț pe țeavă.

Și, ca să închei cu chestiunea germană, urmașii ocupanților din 1916 era buni în 1989, când, la un ceas de ananghie pentru poetul și disidentul Mircea Dinescu, alături de alte publicații și medii diplomatice, intelectuale și literare din Franța, Elveția, Olanda, Anglia, presa germană, în special „Frankfurter Allgemeine Zeitung” şi postul de radio „Europa liberă”, l-au susținut moral și material.

Pentru ca acum, Dinescu să jertfească pe altarul derizoriu al faimei sale de pamflecar fără mamă, fără tată, tot ce înseamnă solidaritate și recunoștință. Și cine?, tocmai el, un vector formator de opinie de la care nu te-ai aștepta să aibă o viziune atât de rudimentară, de obtuză și de distructivă, cel puțin în chestiunile astea mai delicate ale conviețuirii, ale unității și armoniei în spirit european.

Că-mi și vin piticii ăia nesuferiți dar cu memorie imbatabilă, care îmi citează din interviul lui Dinescu din ”Liberation”, vara lui 1989, unde disidentul de-atunci, pamflecarul de azi, cică, apropo de Gorbaciov: ”un vestitor de bine, un mesia al socialismului cu chip uman”. Parcă, parcă, vă sună cunoscut, nu? Bestial!

Eh, ”ocupantul sibian” nu are niciun mesaj de-ăsta mesianic, ci se ține numai de cioace: ”le-ați confiscat romînilor dreptul la haiducie, punînd potera să bîntuie prin păduri în sfînta zi de 1 Mai (...) Printr-o lovitură de maestru ne-ați tras codrul de sub picioare (...) Sigur că e mai sănătos să stăm înghesuiți în sufragerie și să ne mirosim unii pe alții decît răsfirați pe coclauri cu cîinii polițiști pe urma noastră (...) Dacă ați fi avut fler, acum trei luni, ați fi aplicat modelul suedez (...) apropo de obsesia dumneavoastră cu intratul în case, v-am ruga, domnule președinte, să cugetați o clipă la ultimele vorbe ale lui Goethe, care voia mai multă lumină, nicidecum mai multe case”.

O fi cugetat, n-o fi cugetat președintele, habar n-am, cert este că Mircea Fătecălucrezi Dinescu este dintre pamflecarii ăia care mai întâi scuipă și după aia se gândesc încotro bate vântul, vorba glumiței cu ardeleni: Ce faci, Gheo, șezi și cujeți? Nu, doar șed!

Așadar, lasă parada infantilă de cultură de almanah cu ”Mehr licht”-ul lui Goethe pe patul de moarte pus aiurea în legătură cu cele șase case ale lui Iohannis, că n-are niciun haz, poate doar pe ăla de a ne întreba de unde îi număra latifundiarul de la Cetate casele președintelui, din ceardacul conacului sau din necuprinsul moșiei?

Cam câte articole și cărți să fi publicat, ca să ajungi mare moșier, monșer? N-am nimic cu moșiile lui Dinescu, să fie sănătos, să-i tihnească agoniseala, dar, când te știi cu păduchi în cap nu râzi ca prostu’ la pieptene, doar pentru că altuia i-au ieșit în frunte, iar ai tăi încă stau ascunși în freză...

Apoi, pamflecarul îl ia la mișto pe președinte pentru restricțiile… etc, pe ideea mic și bere, tradiții sfinte… reproșându-i franc în față lipsa de fler de a nu fi aplicat nu știu ce model, mult mai bun, desigur, dar se face că nu știe că suedezii își dau acum cu pumnii în cap, își cer scuze ca tembelii, și se uită cruciș la vecinii care îi exclud (aud că și grecii le dau cu flit) din tot felul de combinații menite să relanseze turismul, să zicem, dar nu numai, pentru simplul fapt că strategia lor fudulă antipandemie s-a dovedit a fi fost o tâmpenie periculoasă. Mare chef de dude, Dinescu ăsta, are o intuiție tare ca eșarfa, după Gorbaciov… mesia, uite că moare de gât cu ”modelul suedez” al lu’ nen-su Nelu fost Cotrocelu.

Cu pădurile, la fel, pamflecarul i le scoate pe nas lui Iohannis, făcând pe niznaiul, cum că habar n-are că semnătura binomului Iliescu - Năstase se lăfăie încă din 1996 pe nenorocitul ăla de contract al jafului silvic semnat cu Holzindustrie Schweighofer prin care s-a declanșat infernul unei incredibile mafii a lemnului care pune în pericol România pe mai multe generații de aici înainte. Unde erai, pamflecărețule, pe-atunci, în 2004, când Iliescu și Năstase îl decorau pe mogulul cherestelei, Gerald Schweighofer, cu Ordinul National în Grad de Cavaler și când sădeau puieți simbolici și tăiau panglici de inaugurare pentru tot felul de afaceri ale corporației austriece?

În fine, apropo de sufragerie, de înghesuială și de glandele sudoripare, că și în astea își bagă pamflecarul nasul, sunt tare curios cât de înghesuit stă Dinescu în sufrageria din conacul mallului său de pe malul Dunării și cu cine se tot miroase pe-acolo... că doar nu de vecinii săi îl doare pe el burta și nu pe țăranii săraci și pe țiganii crâncen dezmoșteniți de soartă îi vaită el când aduce vorba lui de miștocar despre chestiile astea intim-locative.

Și acum, când chiar că se întâmplă sfârșitul tărășeniei, ar trebui, poate, o concluzie? Ar trebui! Nimic nu vă împiedică!

M. Ghiță Mateucă

Joomla SEF URLs by Artio