Scenarist, regizor și vedetă de șoc din toate pozițiile, atât afară cât și înăuntru, nu mai zic păpușar de vocație, căruia îi mănâncă din palme tot felul de marionete ale banului bine plasat, Sorin Ovidiu Vântu e un fel Nostradamus à la Dan Puric, adică prăpăstios ca profetul și charismatic ca cabotinu, scuzați, n-am găsit altă cacofonie.

Vreți o mostră de profeție de profeție de la un profet de profet de șmecher funcțional, luați de-aici... Sovul cică tot ceea ce se întâmplă acum în lume cu pandemia COVID 19 este ”o repetiție cu public la ceea ce urmează să se întâmple cu adevărat peste 20, 30 de ani”. Ce profetache o mai fi și ăsta care nu bunghește nici măcar că peste 20 - 30 de ani, ”repetiția” asta va fi complet inutilă, fiindcă nimeni nu va mai putea ține seama de ea?

Atunci, nimic nu va mai semăna cu ce este acum, adică, totul va fi complet altfel, o lume diferită (nu credeți?... amintiți-vă cum era acum 30 de ani și veți constata ce ușoară e meseria de profet), cu o altă organizare, alți protagoniști, alte valori, alte interese, alte idealuri. Și aș putea enumera mult și bine: alte necesități, alte priorități, alte metode, alte soluții… pentru ca ”repetiția” de azi să mai poată fi de folos cuiva (indiferent cui) pentru ceva (indiferent ce).

Cerându-le scuze celor ageri la minte, voi continua demonstrația,

în speranța că vânturicii lui Vântu, care se vântură pe net ca lăcustele și lasă în urma lor pustiu pe unde altădată găseai inteligență, bun-simț și discernământ… ei, da!, poate vor înțelege și ei cât de penibil este să te afișezi cu insigna lui Vântu la rever. Vânturicilor, nu poți face o repetiție azi ca să dai spectacol peste 30 de ani! Regizorii se demodează, actorii mor sau uită rolurile, figurația face nazuri, cascadorii sunt anchilozați, se decolorează decorul, se schimbă publicul. Deci, la ce folosesc balivernele astea? Cum de ne iau ochii toate abțibildurile lui Vântu?

O altă profeto-gogomănie vânturistă este demografia planetară după ureche, și aia bleagă: ”Planeta susține cu multă greutate viața a 8 miliarde de oameni (…) peste vreo 20 de ani, 30 de ani vom fi dublu, 15, 16 miliarde”. Asta e așa o gogoriță zăltată, că nici nu-mi vine să fac mișto de ea, dar mă obligă ăștia care o iau în serios. Păi, dragă inocenților, dinamica populației mondiale nu poate să facă un asemenea salt colosal într-o atât de scurtă perioadă. Nu numai că femeilor le-ar fi, biologic, imposibil să nască în ritmul ăsta, dar nici spermatoizii n-ar putea face față, cât sunt ei de mici și iuți. Plus că, dacă ne-am dubla ca iepurii la fiecare sfert de secol (el așa zice: 20 - 30 de ani), rezultă că, privind înapoi, acum 75 de ani populația lumii era... 0 (zero), nu?, după ineptul model demografic al al lui Vântu: 2020 - 8 miliarde, 1995 - 4 miliarde, 1970 - 2 miliarde, 1945 - 0 miliarde, zero milioane, zero peste tot.

Așadar, ca să ne mirăm o dată și bine, populația fiind 0 (zero), evident că nici nu avea cine să lupte, deci, logic, al Doilea Război Mondial nici n-a avut loc. E doar un film de Hollywood! Și scenariul de coșmar al dublării populației la fiecare 20 - 30 de ani poate continua cu o proiecție și mai terifiantă în viitorul care începe să se supraaglomereze chiar în timpul vieților noastre: 2020 - 8 miliarde, 2045 - 16 miliarde, 2070 - 32 de miliarde... Gata, punct!, că deja ne călcăm pe picioare și ne suflăm în ceafă. La propriu, nu doar așa, că e metaforă, că e hiperbolă...

După ce, inițial, m-au înduioșat, pe motiv că și ei sunt ai noștri, acum, acești inocenți funcționali paralizați de admirație ori de câte ori deschide guru gura, au ajuns să mă enerveze. Dar, uitați-vă, bă, blegilor, la datele demografice oficiale, autentice, serioase... se găsesc peste tot, numai să vrei să fii corect informat... și veți vedea că: ”În iulie 2015 populația globului pământesc era de 7,7 miliarde de oameni. Se preconizează că populația globală va ajunge la 9 miliarde în 2040, și 10 miliarde în perioada 2060–2065”(ro.wikipedia.org). Și, după aia, luați-l la întrebări pe guru care vorbește cu curu’: Ia, zi, bre, minte ăștia?!

M. Ghiță Mateucă

Joomla SEF URLs by Artio