Dacă eu scriu acum o frază, să zicem asta: ”Prostia este periculoasă, fiindcă prostul scoate ceva din context, face o observație stupidă asupra acelui ceva, elaborează ad hoc sau, cel mai adesea, preia o teză cât mai aberantă posibil, și, în cele din urmă, sclipind de suficiență de sine și doldora de certitudini false, se înverșunează agramat și se avântă nebunește în a da și a răspândi soluții dintre cele mai fanteziste, comițând deja un rău aproape ireparabil care, amplificat la scara întregii societăți și, conexat cu tot felul de alte fenomene psiho-sociale și cultural-economice, poate să declanșeze evenimente grave, cu consecințe catastrofale”… deci, dacă eu am scris deja această frază, cu siguranță se vor găsi mulți care să-mi reproșeze, în cel mai bun caz, doar ironic, dar nu exclud deloc varianta grosolană, sau direct obscenă, că: ”Bine, mă, deșteptule, ești tu deștept care te pricepi la toate și faci pe nebunu’ că dai tu lecții la toată lumea, dar cine spune că ai tu dreptate și nu prostul ăla așa cum îl jignești tu pe cel care gândește altfel decât tine”. Și, cu asta, dialogul s-a terminat, comunicarea este blocată, taberele stau față în față, ostilitățile pot să izbucnească oricând.

M-am lovit de proşti toată viaţa. Dar nu asta m-a deranjat, fiindcă proştii pot avea, unii dintre ei, cel puţin, şi calităţi care îi fac suportabili. Proştii pot fi agreabili, amabili, simpatici, harnici, de încredere sau mai ştiu eu cum. De prostie însă m-am lovit ca de un zid. Imens, cenușiu, mut, dur, impenetrabil, copleşitor… La distincţia între proşti şi prostie am ajuns destul de târziu, când am descoperit că nu există prost perfect şi, mai ales (asta a fost deziluzia adolescenţei mele) când mi-am dat seama că prostia deştepţilor este cu mult, mult mai oribilă. Agresivă. Fudulă. Devastatoare. Imbatabilă. Tot cam pe atunci am învăţat să fac şi diferenţa între proşti şi ignoranţi.

Ar fi o mare prostie, sunt sigur că gândiţi la fel, dacă m-aş apuca să fac acum tot felul de trimiteri grele la chestii uşurele, ca “prostia nu doare”. Sau la unele mai profunde: “Prostia zice: Spune-se despre mine ce s-o spune (doar ştiu cum este ponegrită ceas de ceas Prostia chiar de către proştii cei mai mari), totuşi numai eu împart bucurie zeilor şi oamenilor”, ca să fac pe grozavul că am auzit şi eu de “Laus Stultitiae” (”Elogiul nebuniei sau discurs spre lauda prostiei”), cărticica nepieritoare care abia împlineşte 511 ani, mulţi înainte!, a blândului Erasmus din Rotterdam, „primul european conștient”, cum i-a zis Stefan Zweig.

Îmi amintesc de prostia unui activist de partid de pe vremuri, altfel, băiat simpatic (ce vă spuneam?) care, la instruirile ideologice cu profesorii din comuna de care “răspundea”, citea imperturbabil din “documentele de partid”, în loc de “Congresul al V-lea” - “Congresul al vlea”. Sau de prostia unuia dintre şefii mei de odinioară (şi ăsta avea o calitate, era uituc), care mă teroriza cu fel de fel de nimicuri stupide. El doar până aici avea acces, până la nimicuri şi la stupiditate. De exemplu, mă certa urât de tot, chiar ameninţându-mă că mă pune în discuţia BOB (pentru cei mai tineri - Biroul Organizaţiei de Bază a PCR), ceea ce era destul de nasol, pe motiv că traversa de la sala de şedinţe, care se întindea de la uşă până la masa de prezidiu, făcea pe la mijloc o oarecare curbură care pe el îl scotea din minţi, când venea în inspecţie, înainte de nu ştiu ce întrunire importantă cu “tovarăşi de la Bucureşti”.

Iar eu, care eram responsabil cu sala aia, mereu dădeam chix. Mă străduiam din răsputeri, dar, când venea şeful, fatalitate!, preşul făcea o curbură de toată frumuseţea, numai aşa, de-al dracului. Şi să vezi prostie, că, eu de un capăt, el de la altul, trăgeam ca nebunii de ăia cinşpe metri şi o sută de kile de covor, până îl aliniam perfect. Foarte mulţumit, şeful îşi scotea pieptenele şi-şi făcea freza: “Aşa, măi, tovarăşu’ Mateucă, să fie totul în ordine”. Ordine care ţinea până apăreau primii zece participanţi, din ăia 300 care veneau la “bilanţ”. Îl luau în picioare de se alegea praful de ordinea şefului. Până soseau tovarăşii din prezidiu, îl mai aranjam de vreo douăj’ de ori, dar degeaba, nimeni, niciodată, nu observa cât de impecabil era aliniat nenorocitul ăla de preş. Dar prostia şefului scăpăra de satisfacţie. Aşa preş perfect, nici la Oscar!

Sigur că nu astea sunt cele mai nasoale prostii de care m-am lovit. Dar nici ăsta nu-i locul potrivit pentru poveşti cu proşti din trecut. Şi, oricum, nu aveţi nevoie de poveştile mele, fiindcă vi le-ați trăit pe ale dumneavoastră. Și continuați să le trăiți. Să dea cu mausul după mine şi să mă înjure cât poftește cel căruia prostia (a celorlalţi sau chiar a lui, nu contează) nu-i dă de furcă cel puţin o dată pe zi.

Eh, vremurile au trecut... Lumea s-a schimbat, oamenii sunt alţii, au alte probleme, alte priorităţi, alte obiceiuri, alte necesităţi, alte pretenţii, alte soluţii, altă mentalitate... Numai prostia a rămas aceeaşi. Și a căpătat ștaif, ia uite la… maestrul Puric, de pildă: ”Ne aflăm în cea mai cruntă situație din istoria acestui popor - suntem în război virusologico-ideologic” (…) ”cel mai mare efort care se face astăzi este ca poporul român să fie scos din matca lui sufletească” (…) ”România este ultimul bastion ortodox puternic și vor să îl distrugă. Toate acestea se fac cu un dublu virus - este vorba despre virusul Covid-19, care va trece sau nu… și unul mult mai periculos, care va ucide o lume și o umanitate - este virusul ideologic”.

Strateg al conspiraționismului de coloratură naționalist-religioasă, Dan Puric ăsta fabulează din toate pozițiile și aberează pe toate coclaurile, văicărindu-se patetico-metaforic ca un profet al destinului măreț pe care l-am fi putut avea în istorie în calitate de daci, dacă ne-ar fi lăsat romanii, cumanii, bulgarii, ungurii, turcii, grecii, rușii, austriecii, nemții, francejii, englejii, americanii, catolicii, corporatiștii, capitaliștii, sorosiștii, deci, cam toată lumea asta nebună în care numai noi, adepții Puricului, suntem normali la cap și cu Dumnezeu în gură. Să pretinzi că acum este ”cea mai cruntă situație din istoria acestui popor”, ignorând evenimente, fenomene și procese istorice reale, care ne-au îngenuncheat economic și sufletește perioade îndelungate este cel puțin bizar. Păi, ce ziceți de mai vechile calamități ale înapoierii și ale umilințelor naționale de tot felul, de-a lungul a sute de ani de ocupație turcească sau de mai recentele dezastre aduse de cele două războaie mondiale din secolul trecut și, mai ales, de nenorocirea istorică din timpul întunecatului regim comunist… astea nu au fost situații dintre cele mai ”crunte”, mă, Puric?

Chiar este România ”ultimul bastion ortodox puternic”, mă, Puric? Păi, și ce facem cu ortodoxia bulgară, sârbă, greacă sau rusă… de ce am fi noi mai puternici în credință decât celelalte popoare ortodoxe, chiar așa… ”ultimul bastion orthodox puternic”, dar ce?, au trecut rușii la catolicism, s-au islamizat grecii, ori te faci că nu vezi că, în realitate, la noi, credința adevărată slăbește, fiind înlocuită cu o butaforie de ritualuri și superstiții practicate de alea 20 – 30 de băbuțe care mai asistă duminicile la slujbe? Poate că parangheliile de Crăciun și de Paște sau deloc creștineasca îmbulzeală de la de la Sfânta Parascheva a Iașilor sau de la Sfântul Dimitrie al Bucureștiului… astea să facă din România ”ultimul bastion orthodox puternic”? Haida, de!

Vorbim vorbe, maestre? Spunem prostioare cu glasul sugrumat de emoție? Dan Puric, acest tip de prostie care prostește este extrem de periculoasă și, dacă e să se împlinească vreodată profețita cu ”cea mai cruntă situație”, aceea în care poporul român va dispărea din istorie, să nu uiți, Puricule, că și tu ai pus umărul la brânciul ăsta… Mesajele prostiei naționalist-religioase nu deșteaptă și nu întăresc, ci adorm și amorțesc spiritual unui popor, iar ăsta este răul cel mai mare și pericolul cel mai grav care ne poate pândi, ca națiune: suficiența și măgulirea de sine, confuzarea valorilor și încurcarea priorităților, nesocotirea contextelor și promovarea iluziilor sinucigașe… Prostia, în ultimă instanță!

(va urma)

M. Ghiță Mateucă

Joomla SEF URLs by Artio