Marea amăgeală a formelor fără fond a început la noi în urmă cu mai bine de un secol şi jumătate, când societatea românească încă feudală s-a iluzionat că se poate moderniza rapid, copiind diverse form(ul)e occidentale pe care să le aplice “fondului” nostru naţional, preponderent oriental, cel puţin în Muntenia şi Moldova. Iar în cazul în care acesta lipseşte, nu-i nimic, apare el, fiindcă, nu-i aşa?, forma creează fondul. Creează pe dracu!

Titu Maiorescu a spus-o mult mai elegant şi infinit mai convingător: “forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimiceşte un mijloc puternic de cultură (…) este mai bine să nu facem o şcoală deloc decât să facem o şcoală rea (…) mai bine să nu facem deloc academii, cu secţiunile lor (…) decât să le facem toate aceste fără maturitatea ştiinţifică ce singură le dă raţiunea de a fi“. Eminescu vorbea şi el de: “incultura şi vechiul spirit bizantin, care a intrat în formele nouă ale civilizaţiei apusene”, concluzionând că: “Nu ceva esenţial, nu îmbunătăţirea calităţii a fost ţinta civilizaţiei române, ci menţinerea tuturor neajunsurilor vechi, îmbrăcate în reforme foarte costisitoare şi cu totul în disproporţie şi cu puterea de producţiune a poporului şi cu cultura lui intelectuală“.

Dom’le, oamenii ăştia scriau despre România lor, 1870 – 1890, nu despre România noastră, 2000 - 2020! Dar poţi să schimbi vreun cuvânt? Ideea este că, după atâta evoluţie, după atâtea războaie şi revoluţii (inclusiv cea tehnologică), după atâta monarhie, dictatură şi democraţie, după atâtea speranţe şi iluzii, dar fără nici un pic de luciditate şi de eficienţă, după, în fine, atâta pierdere de vreme, tot amărâtele alea de forme fără fond sunt la putere! Formele şi fiţele se văd cu ochiul liber, dar poate să-mi spună cineva ce mare fond e de capul lu’… Lu’ cine vreţi voi, fiindcă îi cunoaşteţi prea bine pe toţi cei care vă amărăsc zilele şi vă otrăvesc existenţa, nu de exemple ducem noi lipsă acum.

Vedeţi în ei sau la ei ceva… esenţial?, vorba lui Eminescu. Îmbunătăţirea calităţii, cumva? Sau, mai degrabă, menţinerea neajunsurilor vechi? Neajunsurile vechi ale ultimelor trei decenii de forme fără fond care ne-au ofilit viaţa, individual, şi ne-au distrus, ca naţiune, de parcă de fiecare dată ar vota duşmanii, în locul nostru.

Ştiu şi alţii cum sunt, dar eu… când mă gândesc cum o lua cu flit Băsescu, în ăia zece ani de președinție de mahala bezmetică, ori de câte ori avea ocazia, de la omologii săi europeni şi nu numai, care nici la el n-au venit în vreo vizită oficială, dar nici la ei nu l-au invitat… oare de ce?... , parcă-mi saltă şi acum inima de tristeţe, că uite, dom’le, ce-a ajuns derbedeul care fuma în closetul şcolii, să fie de formă preşedintele României chiar dacă, în fond, românii l-au trimis la plimbare printr-un referendum masiv anulat de forma juridică ce îmbracă un fond politic numită CCR.

Şi cum, deși, în fond, acum ar trebui să înfunde pușcăria sau măcar să ne fi lăsat, dracului, în pace, ducându-se-nvârtindu-se peste mări și țări, de formă, el se bagă din nou singur în seamă, scuipând banalităţi, inepţii şi intrigi la televizor din două-n două zile, de parcă, în fond, mai poate cineva să-l ia în serios pe unul care la reuniunile internaţionale se plimba cu mâinile-n buzunare printre liderii Europei, penibil şi stingher, ignorat până şi de chelnerii care aduc şampania. Și-acum, candidând de formă la Primărie, uite că, în fond, nu face altceva decât să bage din nou bățul prin gardul șandramalei. Băsescu, primar al Bucureștiului… A doua oară! Asta chiar ar fi ceva de râsul cur…cilor!

M. Ghiță Mateucă

Joomla SEF URLs by Artio