Mă, Fănică, ăsta nu e ban cinstit… îmi pare rău că ți-o spui, și nu cred că cuscru Grigore știe el ce faci tu pe-acolo pe la Giurgiu sau pe unde mai umbli... nu te supăra, dar la mine după boi să nu mai vii și că ți i-am dat acuma să uiți. Nea Floreo, îți spui drept, ăla bătrânu’ nu știe absolut nimica din ce fac eu... că demult nu mă mai întreabă el pă mine ce fac, pe unde mă duc, când plec și când viu... mă vede când mă pregătesc să plec undeva cu treburi și doar dă din cap... și imediat își face de lucru fără să-mi spuie un cuvânt. Iar banii ăștia de ți-i dădui acușica pentru boi și car, așa cum ne-a fost înțelegerea încă de ieri dimineață, când mi i-ai dat și am plecat la treabă să știi că nu sunt cinstiți, îți spui drept, dar nici murdari, că m-ar bate Dumnezeu să umblu cu furturi sau cu tâlhării, știi că nu fac de-astea... da’ nu e un ban cinstit, adică, de muncit, e muncit, nimic de zis, că eu n-am dormit de două zile, iar boii nu are gură să spuie cât au tras de caru’ ăsta tot cărând la grâu de la arie direct la șlep și nu pe drumuri cunoscute... direct peste câmp, zi și noapte... că șmecherii ăia doi pentru care lucram n-aveau ei chef să dăm nas în nas cu cine știe cine de pe la miliție... ca să se complice lucrurile, da’, gata, îți spusei cam multe, eu mi-am făcut treaba, ei mi-au dat banii, ce-mi pasă mie de învârtelile lor?!

Din puntu-ăsta de vedere, aici ai dreptate, nea Floreo, sigur că nu e un ban cinstit, parcă eu nu-mi dau seama... da’ ce să fac?, zi și dumneata… banu’ cinstit, că am câștigat și de-ăia… i-e drag și lu’ Dumnezeu, că de la el vine, da’ n-ai noroc de el, că ți-l ia Dumnezeu îndărăt numaidecât, că mai e și alți amărâți care muncește ca robii pentru el... ba îți trimite o belea pe cap, ba o nevoie mare, ceva tot se întâmplă și imediat dai de fundu’ pungii… da’ banu’ ăla necinstitu’ e de la dracu’, ăsta, vezi, mai filotim, te lasă în pace, cheltuiești cât vrei și tot mai ai, pe urmă faci altu’ repede… de socotit vă socotiți voi mai încolo… vezi tu atunci pe unde scoți cămașa… da’ nu dai și dumneata o țuică?... eu am luat o sticlă de-aia bună, de prună, de la un băiat de prin părțile Găieștiului, că e și el băgat în treaba asta, da, poate nu mă crezi, uite colea cioburile-n traistă, stai să vezi necazu’, când să mă urc în car, na!, trântii traista de roată și mi se sparse sticla, a curs toată, bre, toată țuica... ce-a mai rămas pe fundu’ sticlii am băut eu tot, acolo, pe loc, de necaz… hai, mă, aduci țuica aia, că, uite la boi le dau eu un braț de coceni...

Atunci, am ieșit eu din bucătărie pe ușa din spate... a zis mamaia să mai stai nițel, unchiu’ Fane, că e aproape gata mămăliga și vă pune să mâncați... și, m-am oprit înaintea lui... mamăă, ce lungan de om mai era, și cât de bine-i ședea pălăria aia neagră trasă pe ochi... iar el mă luă fără veste de subsuori și mă puse călare pe boul de cea, ăla cu pete roșcate pe spinare: Așa, mă, nepoate, ia apucă-l de coarne! Mi-era frică, da’ unchiu’ Fane îmi și luase mâinile cu forța și mi le apăsă cu lăboaiele lui pe coarnele boului... are coarne boul ăsta, mă, nepoate? are, unchiu Fane, sigur că are, uite, mă țin eu cu mâinile de coarnele lui. N-are!, făcu Fane, înciudat. Îți spui eu că n-are! Nepoate, dacă îți intră ție-n cap că n-are și apuci tu să zici că n-are, poți să ții toată ziua mâinile pe coarnele lui, tu sau oricine ar fi ăla, da’ să susții cu n-are... e ciut, mă!... voi nu vedeți că boul ăsta e ciut?! Că dacă începi s-o scalzi, că parcă... că stai așa... că nu știu ce, atunci ești pierdut… ai zis că n-are... atunci o ții așa ca tine orice-ar fi și orișice s-ar întâmpla, că altfel... azi, ca unu’, mâine, ca altu’, îți prind ăștia slăbiciunea și nu mai ai scăpare, toată viața o să faci ca unu’ și ca altu’, și toți o să se folosească de tine cum le-o veni lor mai bine.

Așa că ține minte de la mine... în viața mea n-am văzut bou mai ciut ca ăsta de ții tu mâinile pe coarnele lui… Și m-a dat jos într-o clipă: Hai, du-te de-aicea… tataie tocmai venea cu o juma de sticlă și strigă după mine: Zi-i mă, lu’ mă-ta mare să ne dea două păhărele dân galantar... Cât s-au cinstit ei de-a-n picioarelea acolo tot vorbind de-ale lor... nu știu, fiindcă mamaia pusese deja masa dincolo, în grădinița din fața bucătăriei, și se îmbufnase că unchiu’ Fane o refuzase cu masa: Bre, tușă Dițo, nu mi-e foame, și mă cam grăbesc, bre, nu vreau să mă prinză noaptea pe drum, că am niște daraveli mai vechi cu rudarii de la cărămidărie și pe întuneric ăștia prin curaj și se dau la mine... și mă mai bagă, Doamne, ferește, în vreun bucluc. Apoi brusc, către tataie: Nea Floreo, unde mi-e, mă, bicicleta aia, să eu mi-am cam terminat treburile pă ziua de azi, trebuie să plec acasă... zău că m-a ajuns oboseala...

Tataie l-a petrecut cu privirea până când unchiu’ Fane a ajuns la șosea și a făcut stânga spre Bragadiru... abia atunci a băgat de seamă că aproape amurgise și a șoptit ca pentru el: Fănică, mergi cu Dumnezeu... ai grijă. După care a intrat în odaia din față și a ieșit îmbrăcat pentru... sat, că așa zicea mereu când își lua pantalonii ăia buni și cămașă curată: Eu mă duc pân sat... Oleo, ce mai sat, mă, omule, mă!... sat de guri bețâie, a moartii băutură, că nu vă mai ajunge! Taci, fa!, mai stăm și noi de vorbă pe-acolo... și-așa e târziu, că mă ținu Fănică până acuma cu poveștile lui... da, da, a moartii vorbă, că nici asta n-are terminare... continua mamaia dialogul, deși partenerul îi ieșise din scenă, închisese poarta în urma lui și mai mult ca sigur nici nu mai avea nevoie s-o audă ce zice, ca să știe ce-o să spună: Vezi, că eu am mâncat cu Tinel și ne culcăm... partea ta o găsești sub ștergar, sus, pe corlată, să nu ți-o mănânce pisicile...

Nea Floreo, ce e, bre, cu bețigașu’ ăla al matale, că zicea și taticu’ mai adineauri, că acușica plecă, la noapte se duce la pește și se scoală pe la două, două jumate: Uite, mă, și la alde Florea ăsta, om bătrân și n-are și el un baston ca toți oamenii, umblă cu trestioara aia cât deștu’ mijlociu, nici să te păzești de-o gâscă cu boboci nu e bună. Nu, serios, nea Floreo, ai să-ți cioplesc eu un ciomag, vrei?, îi fac și-o măciulie de-aia frumoasă, n-ai treabă!... că mai am eu niște crăci de ulm de-astă toamnă, când tăie alde Bebe Țoropoc ulmii ăia trei din fundu’ oborului, de-l luă Melinte la post și-i dădu o mamă de bătaie de și-acuma trage un picior după el… și ăsta, bre, ce câine de om... cum să dai, mă, așa, într-un om din satu’ tău, un suflet de creștin… Bă, Tăsică, eu te văz om de treabă, tu de ce nu mă vezi la fel?... și zici tu că aș avea eu nevoie de o măciucă… păi, ce, mă, eu sunt cioban?, sunt flăcău?... să mă bat cu toți proștii din șapte sate pe la baluri?... eu am bastonașu’ ăsta de bambus, bă... dacă dai și tu o țuică îți spun ce e ăla bambus… e ușor, e rezistent, nu-mi trebuie altceva…

Bine, bre, nea Floreo, o fi, dar nu-ți mai șade bine cu el, dumneata, om bătrân, cu un bețigaș d-ăsta dă banbis… în loc de-un baston țapăn, de om serios. Parcă ție-ți șade bine prost, mă, Tăsică?!, nu-ți șade, da’ uite că ești! E moștenire de la tac-tu, bag seamă, că mă-ta era fată dășteaptă… eu așa o țiu minte, frumoasă și dășteaptă, că, dacă era proastă... nici nu știa să te nască… te pomenești că ședeai și-acuma în burta ei… da’ cum ai fi făcut tu armata, eu asta nu înțeleg, că n-aveai, mă, loc acolo, nici pentru poziția drepți, eu așa cred… da un-zici că se duce tac-tu la pește... și cu cine?... că poate mă lipesc și eu dă ei... așa că, gata, mă duc acasă, să prinz câteva ore dă somn... Păi, da, mă, Floreo, să te odinești și tu ca lumea, că nu se știe... Ce nu se știe, Lixandre?... și nea Florea se așeză din nou pe scaun.

Multe nu se știe... dar se poate afla... continuă Lixandru al Smarandii să-l împungă în stilul ăla care chiar nu-i plăcea lu’ nea Florea... Tăsică, mi-a zis, mai dai și tu o țuică?, hai, că mâine seară e rându’ meu... și zi așa, mă Lisandre, se poate afla, da?... sigur că se poate... că nu toată lumea e proastă și numai voi dăștepți, tu și cu alde cuscră-tu ăla dân Bragadiru... Să nu zici ceva de Grigore că te calc în picioare, auzi tu?... sări nea Florea spre masa alăturată, unde Lixandru se făcu mic băgându-se jumate în perete... stai locului, mă, nebunule... că eu nu prea știu de glumă și-acușica chem miliția... Păi, da, că vine miliția la orice prost, așa, când o cheamă el... de prost ce este. Mă, făcu Lixandru, ce vrei să spui?

Că n-a fost Fane Peta în seara asta la tine-n obor? A fost, mă, sigur c-a fost, de ce să nu fie?, are ordin să nu intre-n Bujoru și să nu meargă unde vrea el să meargă? Păi, și, de unde venea el, mă, cu boii tăi?, poți să-mi spui?... Sigur că poț, mă, Lixandre, numai să și vreau, ce ești tu, popa Damian?, să-ți spui ție toate alea?... Venea de la fierăria lu Lică Zaharia dân Găujani, că l-am trimes eu acolo să-mi potcovească boii și să mai umble ăla pe la car, că s-a cam fărâmat nu știu ce pe la osie și la o roată, mi-e frică să nu mi se rupă-n drum... că cu Lică Zaharia ăsta al nostru... știe tot satu’ că sunt certat de multă vreme... e, acu’ mă lași să plec? Și nea Florea a plecat chiar atunci, Lixandru l-a urmărit până la ușă cu o privire răutăcioasă, tot dând din cap, adică pe noi poți să ne minți cât vrei, dar sigur n-o să-ți fie bine...

Ce e mă, ce strigi așa, pe cine cauți? Pe nea Florea, bre! Care Florea?, că e satu’ plin de alde Florea. Mă trimese nea Fane, că uite, asta e bicicleta lui, cică: Mă, te duci tu la Bujoru, la nea Florea, prima linie la dreapta după ce treci de primărie, a cincea casă pe stânga, vezi că are un gard de șipci nevopsite, numai poarta e dată cu ulei negru, uite, bre, ca asta… bine, hai înăuntru… m-a trimes nea Fane să-i iau banii, cică i-a pus în tabacherea lui aia de fier ca să nu-i roadă șoarecii și a ascuns-o în grajd, la boi, hai cu mine să-ți arăt unde, că mi-a spus locu’ ezact, cică e o crăpătură în peretele din stânga, trei pași de la iesle spre ușă… el e la pat, să știi, zace de două zile pe prispă, că l-au bătut unii rău de tot, are un ochi vânăt, capu’ spart chiar în creștet și o coastă ruptă… era trei, cu o căruță cu doi cai, n-a văzut prea bine, că o trăseseră pe jumate între niște bozii, să nu se vadă din drum, și se făcuse și cam întuneric, iar ei era cu pălăriile trase pe ochi și stăteau mai mult cu capu-n piept, special ca să nu-i vadă la față, bine, l-au și luat repede, că unu’ a sărit dintr-o dată șanțu’ și s-a pus în fața lui, iar ăilalți doi a și tăbărât pă el și l-au pus jos și acolo l-au bătut cu picioarele și cu un par, așa zice nea Fane, că el cunoaște lovitura de par, la cât s-a bătut cu toți nenorociții la viața lui...

a zis că pe unu’ l-ar cunoaște, că ar fi de pe la Conțești… unde are el o gagică mai dămult și aia i-ar fi zis de câteva ori că îl urmărește cineva, să fie atent pe unde umblă, că ăla se ține de capu’ lui… dar de unde o fi știut, bre, ăștia că nea Fane are bani la el?... că asta se miră și el de două zile de când zace pe prispă și geme și când bea apă, că ăia trebuie să fi știut de bani, că altfel, de ce l-ar fi căutat prin buzunare?... i-au rupt și pălăria, i-au controlat și manșeta pantalonilor și l-au dezbrăcat de cămașă... și asta a fost repede, că imediat s-au urcat în căruță și duși au fost... da’ la miliție cică nu vrea să meargă, că ce să spuie el acolo, că l-au bătut niște necunoscuți… de ce?... ca să-i ia banii?... care bani, de unde bani?... e, asta nu trebuie să afle nimeni, că de unde… că e mai rău ca trei bătăi de-astea, dacă se află… Da, bre, uite tabacherea, asta e, i-o cunosc eu bine... n-ai niște sârmă?, că așa mi-a zis:

Mă, s-o bagi sub șa, acolo, la arcuri, și s-o legi bine, cu sârmă, să n-o pierzi pe drum... că altfel, ce-am făcut?... scap de hoți și dau peste proști?... și să n-o deschizi, că mă superi, nu-i treaba ta ce e înăuntru... așa mi-a zis, așa fac, că eu nu ies dân cuvântu’ lui... păi, cât se poartă el de frumos cu mine și cât mă ajută... că și ăla bătrânu’, moș Grigore, e om bun... da’ nea Fane... pâinea lu’ Dumnezeu, a zis că la 18 ani îmi ia bicicletă, mai am două luni până atunci, eu aș vrea să-mi dea Diamantu ăsta da’ a zis: Nu, nu se poate, că ăsta are cadru’ de oțel nemțesc și numai așa ceva îl ține pe el, la suta lui și jumate de kile... o să-mi cumpere un Tohani nou... și pe urmă mă mai ajută și cu nunta, când o fi... a zis că mă cunună, bine, asta o știu mai demult, că eu sunt pe lângă nea Fane de pe la paișpe ani...

Hai, noroc, Floreo!... noroc, mă, Lixandre, unde plecași acu’, pă seară?... păi, uite, pă la gârlă, să scald și eu caii ăștia, că e rapănu pă ei de-un deșt... tu ce faci?... e, ieșii și eu la drum să mă mai uit nițel la lume... auzi, mă, Floreo, i-ai spus tu ceva lu’ Fane ăla al vostru?... ce să-i spun?... păi, știu eu ce?... de discuția aia a noastră de-acu’ ceva vreme de la mat?, poate... fugi, mă, Lixandre, de-acilea, că eu am uitat chiar din seara aia... așa e la o țuică, mai vorbește și ea în locu’ nostru... auzi, mă?... deunăzi mă dusei și eu la moară la Bragadiru, că-mi place mai mult acolo, scoate mălaiu’ altfel, mai mult și mai mărunt și moraru’ ăla, îl cheamă Gogu Ursache, e și mai atent cu omu’ dăcât ăsta de la noi... în fine, la un moment, a venit și Fane și zice:

Dumneata ești Lixandru Mihăilă din Bujoru?, că îl întrebase pe Gogu cine sunt, că nu mă cunoaștea... da, eu sunt, zic... aha, eu sunt Fane Peta, știu, zic, că te-am mai văzut pe la noi prin sat... păi, da, că umblu mult, pân toate satele, că lucrez la ORACA și caut vite pe la oameni pentru achiziție... și dintr-o dată și-a-nfipt mâinile-n pieptu’ meu, înghesuindu-mă-n loitra carului... știu că ai mâncat căcat pe la miliție despre mine, că nu știu pe unde-am umblat eu cu boii lu’ nea Florea Bițan și că am fost auzit de nu știu cine că vorbeam ceva despre niște bani... mâine te duci tu frumos la post și îi zici lu Melinte să-ți dea înapoi declarația, vezi că el știe despre ce e vorba, n-a înregistrat-o, n-a... nimic, o scoate din sertar, ți-o dă... și tu o rupi acolo, sub ochii lui, și apoi o bagi în sobă și îi dai foc... și după aia nu mai scoți o vorbă despre treaba asta... și m-a zgâlțâit nițel:

Mă, tu înțelegi despre ce vorbesc eu acilea... și pe cine mă bizui? Și după aia m-a lăsat în pace, s-a dus la sacii lui și și-a așteptat rându’. Lixandre, eu nu știu nimic din ce zici tu... eu i-am dat boii lu’ Fane să mi-i ducă la Găujani la potcovit... ezact cum ți-am spus în seara aia... asta e tot, i-am dat și niște bani pentru asta, el a plătit acolo cât a făcut și pe urmă mi-a adus restu’, când s-a întors... da’ după moară, tu ce-ai făcut? Mă, am eu multe păcate, da’ păcatu’ prostiei nu, m-am dus a doua zi la Melinte, era singur în post și fuma... ia loc, nea Lixandre, da, don șăf, a tras sertaru’ și a scos foaia aia nenorocită: După asta ai venit, e-adevărat? Da, don șăf... acu, uite colea chibritu’ și fă ce trebuie, da, don șăf... Bine, mă, Lixandre, auzi, mă strigă Dița, că se răcește mămăliga, du-te și tu și scaldă caii, că poate să facă râie de la rapănu-ăla care chiar se vede, hai, noroc și minte, mă, minte multă!, că noi suntem oameni bătrâni și avem nevoie de așa ceva mai mult ca ăia tinerii, care, ei, la o adică, are timp să-și repare prostiile, da noi nu prea mai avem...
M. Ghiță Mateucă

Joomla SEF URLs by Artio