Perdeaua grea de pluș vișiniu s-a dat la o parte și în separeu a intrat Cezar Sofronie, mandatarul cârciumii, bătând ușor cu arătătorul în cadranul ceasului, adresându-se evident lui Mocancea: E trecut de zece jumate, ați ordonat să vă atrag respectuos atenția. Cezărică, hai, mă, lasă teatru’, toată lumea aici de față e la curent că noi doi suntem prieteni... mă, băieți, e careva care nu-l știe pe Cezărică?... hai, că asta ar fi chiar nostim... și tu, mă, băiatule, ce fel de patron ești, dacă nu-ți cunoști clientela permanentă?! Don șăf, dânsu’ are dreptate, zise atunci nea Gică... și se și sculă în picioare... hai, mă, Blaneș, hai să mergem, la unșpe trece autobuzul, abia avem timp să ajungem acasă și să ne pregătim de muncă, dom șăf, noi doi suntem schimbu’ patru, la unu fix trebuie să fim în dogoarea cuptorului, că, a dracu’ mașină, fără noi nu vrea să facă niciun fund de sticlă...

Citește și: XXII. Cum să te apere niște câini vii de oameni morți?

Ceilalți trei, Doru Cârlan, Vasile Turcu și Costică Dorobăț se cam codeau... să plece, să mai rămână?... adevărul e că, fiind liberi, ei dăduseră mai des cu paharul, da’ parcă ar mai merge încă una... în special Cârlan, care era și mai tânăr și mai neînvățat cu greutățile vieții, abia se liberase din armată, pe primăvară... și tocmai de-aia vorbi primul: Dacă to’a’șu’ pluto... domnu’ Mocancea mai are plăcerea să stea cu noi, eu zic să mai rămânem... Nea Costică, făcu Turcu, da’ cu... și-și frecă discret degetele, cu banii, adică, cum rămâne? N-ai tu treabă cu asta!, se ocupă Gică... ăsta tocmai îi făcuse semn lui Sofronie să treacă totul pe caiet, în dreptul lui... se uită scurt spre cei trei care rămâneau... dând ușor din cap, în semn că totul e aranjat, pe urmă ne socotim noi între noi... strânse mâna întinsă de Mocancea și plecă urmat de Blaneș.

Afară, se pornise o măzăriche de-aia afurisită și lipicioasă, care se punea pe obraji și-ți rupea pielea, mai ales că o și ajuta un vânt rece și tăios ca briciu. Noroc că autobuzul a venit repede... nea Gică, ia, zi, mă, tu ce crezi?... că Mocancea ăsta le-nflorește de n-ai treabă... orișicât, pe mine m-a cam pus pe gânduri... dumneata ce zici? Mă, Nelule, una la mână... nu mai vorbești cu nimeni despre asta, e clar?... și, dacă te scapi, nu știi nimic de la Mocancea... că ăsta, azi te bea la cârciumă și mâine, dacă-l superi, te cheamă la post și te bate de te caci pe tine... vezi că mulți au auzit fel de fel de lucruri și mai pun și de la ei destul... toți știu câte ceva, nimeni nu știe tot... și doar tâmpiții incurabili au chef de vorbă pe treaba asta... noroc că nu prea-i ascultă lumea. Da’ dumneata, dumneata, personal, ce crezi, că ești om trecut prin multe... Nelule, n-avem noi timp acușica... poate-ntr-o zi bem o țuică și jucăm o tablă undeva mai la fereală... la tine la baracă, de-o pildă... dar să fie și Laiu Bețâu, că ăsta știe multe despre moartea lu’ Damaschin... ce pot să-ți spun eu acuma, la repezeală... vezi, că la prima cobori... că am auzit destule chestii de-astea în lagăr... mai ales la Celiabinsk... nu mai zic de Elabuga... fel de fel de grozăvenii... îți dai seama ce poate să scornească omu’ din necunoaștere și mai ales din spaimă...

Sofronie îi conduse pe cei doi până la ieșire, dădu liber chelnerului și bucătarului, încuie ușa, apoi își puse el șorțul și învârti niște fleici într-o tigaie, cartofi prăjiți mai erau destui, tocă mărunt o varză murată, presără piper și boia iute peste ea, luă câteva beri și le puse pe tavă, după care își făcu apariția tocmai când Mocancea era pe cale să-și piardă răbdarea: Ce tot faci, mă, Cezărică?... la oamenii ăștia le-o fi sete, le-o fi foame... Gataaa! Cezărică așeză tava pe masă... desfăcu berile, împinse în fața fiecăruia câte una... mie-mi aduci o sticlă de spumos, Cezărică, te rog eu, refuză Mocancea, prea râgâi de la berea asta... Cezărică aduse spumosul, îi scoase dopul, îi turnă lui Mocancea în pahar, apoi își aprinse un kent, ceru o garanție suplimentară privind calitatea asistenței: Tedi, dânșii, băieți valabili, da?... la care Mocancea își bătu obrazul cu arătătorul, adică: N-ai obraz, dacă te mai îndoiești... după care Sofronie se aplecă puțin înainte, peste masă, ca și când i-ar chema la o taină mare și aruncă bomba: Noaptea trecută, pe la două, trei... iar au atacat câinii de la cimitir pe cineva! Câteva secunde le urmări reacția, mutând-și privirea de la unul la altul, luă o gură de bere și continuă aproape în șoaptă:

E secret mare, mare de tot... pușcăria ne paște, dacă vorbește careva! Imediat după ce-ați venit voi, cât era ceasu’?, abia se întuneca, nu?, deci, pe la cinci, cinci și ceva... e, pe la șase, am primit un telefon de la spital... mă chema unchi-miu de urgență acolo... unchi-su e directorul spitalului, preciză Mocancea... doctoru’ Teghea, îl cunoaște toată țara... pe Sofronie nu-l deranjă întreruperea... de fapt, nu el, ci un maior de la securitate... dacă vorbiți, mă omorâți, da’ nici voi nu mai vedeți lumina soarelui... Mocancea, cât era el de milițian, încremenise cu fleica-n furculiță, Cârlan se arcuise ca un pisoi panicat, Turcu bău pe nerăsuflate o bere întreagă, direct din sticlă, iar Costică Dorobăț îți stinse țigara abia aprinsă, nu trăsese trei fumuri: Hai, domnu Sofronie, dă-o-n pizda mă-sii de treabă, îți bați joc de noi? Păi, care câini de la cimitir?!

Că așa s-a zvonit și acu’ doi ani, când s-a răsturnat moskviciu-ăla în Prahova, tot pe-aici, între cimitir și spital, chiar la pod, și l-au găsit pe șofer plin de zgârieturi pe gât și pe mâna stângă... și pe femeia de lângă el, că s-a stabilit că nu era nevastă-sa... cu toată burta mâncată și desfigurată complet... că câinii de la cimitir... câini, pe dracu!, în cimitiru-ăsta nu se mai îngroapă morți de zece ani, plus că ultimul paznic, unu, Bebe Stamate, că eu l-am cunoscut, era om cumsecade, la locul lui, da’ cam retras, câteodată îl vedeam umblând cu Marfă prin oraș... ce mă-sa aveau ei de vorbit nu știu... a murit de mult și tot ce avea el acolo, inclusiv vreo două javre bătrâne care oboseau și dacă dădeau din coadă... s-a dus dracului, s-a ales prafu’ de casa aia... s-a furat tot ce s-a putut, bine, nici nu era cine știe ce... Mocancea parcă-și mai revenise, dar bucata aia de carne tot în furculiță rămăsese, abia acum o puse pe farfurie:

Măi, Dorobăț, te știu de vreo două’j’ de ani, dar pe cuvânt că nu te credeam atât de neintrodus... păi, dom’le, crezi vrăjelile-alea de le-a auzit tot orașul în sală la cinema, când au venit tovarășii de la raion să potolească populația... că a fost un accident, pur și simplu, un accident ca toate accidentele, șoferu’ a adormit la volan și n-a mai nimerit podu’... și a luat-o pe lângă el și s-a trezit, vorba vine, trezit... storcoșit între fiare în apa rece ca gheața, că tot iarnă era și atunci... și că pe amărâții ăia, că era și o femeie în mașină, cum văd că ai reținut... i-au mâncat lupii... lupi, o laie... Cezărică, fii bun, adu-mi tu vestonu’ din cuier, că s-a făcut al naibii de frig aici, voi nu băgați de seamă?, de ce nu aprinzi, domnule, soba aia?...

Și dintr-o dată s-a scuturat ca de o mare nelămurire: Cine ziceai că te-a chemat la spital? Chiar comandantul Securității de la Câmpina, maiorul Stanciu, însoțit de căpitanul Florescu de la voi, de la miliție... da, e adjunctul lui Neiculescu, haappciu!, na, c-am și răcit!, făcu Mocancea... sănătate, șefu!, hai, noroc, Tedi!, am răcit, dom’le!... și ce ți-au spus tovarășii? Dom’le e așa de secret, că nici măcar miliția din Azuga încă n-a fost informată... Pe mine m-au chemat că... bine, e clar de ce... fără detalii... zise Mocancea... fiindcă pe-aici trece lume multă... unu’, una, altu’, alta, spune fiecare câte-o trăznaie... poate se leagă ceva și de povestea asta, nu?

Păi, Tedi, fii atent aici, tovarășii m-au descusut mai bine de juma’ de oră... că dacă am auzit ceva azi noapte, vreun zgomot suspect... urlete, țipete... păi, eu, dom’le... ce să aud eu la ora aia?, că dormeam tun colo-n camera din spate, că am și eu aici un locșor pentru când e treabă multă, luasem și niște vodcă la bord, că mă văzusem cu niște prieteni... dar, zic, îl aduc pe paznic, imediat ce vine la serviciu, la zece seara... nu, nu e nevoie, zice Stanciu, cu paznicu’ ne-am lămurit, e un dobitoc, cu el am început, l-am luat direct de-acasă, nu știe nimic, n-a auzit nimic... un dobitoc, cum ziceam... tot ce ne-a fost de folos este că te-a pârât că ai dormit la restaurant... uite colea coli și pix, ia de scrie, dar repede, că ne grăbim... Și ce-ați scris?, se trezi întrebând Vasile Turcu, abia revenindu-și după o nouă bere băută pe nerăsuflate. A scris ce trebuie să scrie!, i-o tăie Mocancea, nu asta e important... Cezărică, tu bați câmpii, e?... faci mișto de mine, mă?

Păi, la o treabă de-asta, prima și prima dată se anunță miliția pe raza căreia se petrece evenimentu’! Azi-noapte, la noi nu s-a raportat nimic și nici azi, pe zi... eu azi am fost liber, dar pe la prânz am trecut pe la sediu... și nimic... așa că, ia mai lasă-ne cu prostiile-astea și mai adu o bere la băieți și un spumos la subsemnatu’, că uite, s-a făcut miezu’ nopții și trebuie să ne mai și culcăm în noaptea asta, că dimineață o luăm de coadă... lasă, că vă duc eu acasă cu skodița... Tedi, pe cuvântu’ meu, ăsta este adevărul adevărat... după ce-au plecat tovarășii, pe la nouă, da, dom’le, acu’ trei ore!... am mai rămas un timp cu unchiu-miu... a venit și doctoru-ăla mai tânăr, mâna lui dreaptă, Ivănescu... a scos unchi-miu un uischi și a-nceput să se mire: Ivănescule, eu m-am ramolit, recunosc... nu mai șiu să recunosc o cicatrice și nici nu-mi explic cum se-nchide o plagă în zece minute, fără tratament chirurgical și fără să lase urme... simt că turbez... dom director... aici e ceva supranatural... făcu Ivănescu... medical, este absolut exclus, așa ceva nu există... doar dacă nu s-au vorbit ambulanțierii să ne mintă că era plin de sânge, că Tănțica și nea Mihai, șoferul, care tocmai veneau de la un caz din Bușteni, l-au preluat pe băiat de la doi necunoscuți care îl găsiseră pe șosea... și l-au adus aici... era ora 2, 47, s-a consemnat în registrul de internări, doctorița Ene era de gardă, l-a examinat... și jură și ea și încă o infirmieră că l-au văzut sângerând, e adevărat, nu chiar atât de abundent cum susțin ceilalți... dar, futu-i cristoșii mă-sii de medicină!, cum, dracu’, Doamne, iartă-mă!, i s-au închis ăstuia rănile complet de la camera de gardă până în sala de operație de la primul etaj... păi, așa?! în două minute, domnule?!... în timp ce hainele sunt îmbibate, pur și simplu, cu sânge, le-am văzut cu ochii mei, domnule director, ieri noapte... sunt încă întreg la minte, ce naiba!... le-a văzut atâta lume, înainte de a fi sigilate în sacu-ăla negru și puse la frigider... că dementa aia de Ene a sunat direct la Securitate la cinci minute după ce a văzut că dispăruseră rănile... și după aia a venit la mine și mi-a spus:

Colega, să știi că l-am sunat pe frati-miu, fiindcă ei... acolo... au cazul ăsta cu cerșetorul din Azuga în supraveghere și mi-a zis că oricând apare ceva neobișnuit în zonă să-l sun imediat... și am făcut ce mi-a zis... am sigilat hainele și am tăiat din centrală orice legătură cu exteriorul... Vica s-a opus, am amenințat-o îngrozitor, o să-i cer scuze, acum e la asistente, i-au dat fetele un calmant... nici măcar miliția nu trebuie să afle până nu vine cineva autorizat să ia decizii... dom-le, bănuiam eu demult că e ceva dubios cu cucoana asta... chiar are un frate mare boss prin securitate, în București, mi-a spus mai demult nea Mihai... ăștia știu întotdeauna ceva mai mult decât noi, dom director... iar băiatu-ăla, săracu’, nu-și amintește ce căuta el singur, la două noaptea, pe șoseaua națională... pe jos!... zice că nu știe nimic... n-are acte, susține că-l cheamă Dumitru Dumitru, are 22 de ani și e student în Brașov, la silvicultură... de fel, din Roșiorii de Vede... și când l-am examinat se plângea de dureri mari la spate, mai ales la omoplatul drept și la mușchii fesieri... dar ați văzut cu ochii dumneavoastră că epiderma era curată, curată... nici cea mai mică urmă... i-am pus o perfuzie cu morfină...

Încă dormea... pe la 10, când au sosit tovarășii ofițeri de la raion... cu o mașină... imediat, a venit și a doua, cu niște specialiști în combinezoane galbene... primul lucru, hainele... le-au luat într-o ladă frigorifică, al doilea... tot personalul care a intrat în contact cu pacientul... în sala de ședințe, la declarații, în același timp, doi medici, bănuiesc eu că erau medici, că ce altceva puteau fi?!... eu am încercat să mă opun... dar m-au pus la punct imediat... mergeți în cabinetul dumneavoastră, tovarășe Ivănescu!, deja știau că mă cheamă Ivănescu... rămâneți acolo până vă spunem noi, e caz de securitate națională, fiți rezonabil... când m-au chemat în sala de operații, pacientul era pe masă, deja sedat... mi-au zis doar atâta:

Sunt motive să credem că are leziuni interne, posibil grave, care-i pot pune viața în pericol... deși la suprafață nu se văd plăgi sau cicatrici... chiar dumneavoastră ați consemnat asta în raportul medical inițial... vă autorizăm să-l deschideți în zonele marcate deja de noi sunt treisprezece zone de interes... am nevoie de două asistente și un anestezist... azi, face serviciu la Sinaia, la noi e doar cu jumătate de normă... obligatoriu, fără o minimă echipă, eu nu pot să operez, indiferent ce se va întâmpla... am trimis după anestezist... asistentele sunt pregătite, dânsul cunoaște tehnica de anestezie mi-a zis unul din ei, arătând-mi spre colegul lui, în cinci minute puteți începe... fără anestezistul meu, nu încep, puteți să mă arestați deja... noroc că Valentina a sosit la timp, iar dumneavoastră, domnule director... știam că lipsiți două zile, că mergeți undeva pe lângă Sibiu, la niște prieteni... mă și mir cum v-au găsit ăștia... că eu uitasem numele localității... de telefon, nici vorbă... unde să fi sunat?... plus că toate erau sub cheie.

După o jumătate de oră, l-au adus de acasă și a intrat imediat în operație și doctorul Popovici... e tânăr și impulisv, dar are mână, să știți... l-am tăiat pe bietul băiat peste tot, era ferfeniță, noroc că leziunile nu erau mari și nici prea adânci, i-am cusut tot spatele, cele mai urâte erau deltoidul și dorsalul mare, pe dreapta, tricepsul și infraspinosul pe stânga, jale și la gât, practic mursecată toată regiunea cervicală... ceva mai puțin afectați – fesierii și bicepsul femural, dar absolut incredibil este că n-a fost interesată nicio venă, nicio arteră... ceva absolut inimaginabil, de parcă ceea ce l-a mușcat și l-a zgâriat pe băiatul ăsta n-a vrut să-l omoare, ci doar să-l pedepsească... eu asta nu mi-o pot explica sub nicio formă, cum de nu i-a fost secționată vena iliacă, de exemplu, sau jugulara, sau carotida... de parcă ghearele și colții... că erau urme și de gheare și de colți, asta este absolut cert... am văzut destui oameni mușcați de câini sau sfâșiați de urs... s-au oprit milimetric exact acolo unde rănile ar fi putut fi instantaneu fatale. Interesant și inexplicabil este și altceva... toate leziunile erau situate exclusiv dorsal, deși monstrul care l-a chinuit în halul ăsta, o fi fost urs?, o fi fost lup??, balaur, strigoi sau diavolul însuși... poate să fi fost orice... putea să-l întoarcă pe toate părțile, deci și cu fața în sus, ca pe o păpușă... de neînțeles de ce n-a făcut-o, dar cel mai mare mister... o imposibilitate medicală, pur și simplu, rămâne tot aia că la suprafață rănile s-au vindecat în zece, cinșpe minute... asta e ceva ce mă depășește total... mă umilește, pur și simplu... ca doctor, fiindcă e clar, așa ceva nu ține de medicină... e ori minune dumnezeiască, ori lucru diavolesc.

(Va urma)

M. Ghiță Mateucă

Joomla SEF URLs by Artio