Luni, 20 Noiembrie 2017
 

A fost ales noul preşedinte al Organizaţiei de Pensionari a PNL Prahova

Written by Anca Visan  | Created on Friday, 10 November 2017 16:29  |  Category: Politic

pnl-ploiestiAlegeri interne, astăzi, la PNL Prahova. După organizaţia de tineret, unde scrutinul s-a încheiat cu un mare scandal, astăzi a venit rândul organizaţiei judeţene dedicate persoanelor de vârsta a treia, unde conferinţa de alegeri a fost de departe mult mai liniştită. 

În cursă au fost doi candidaţi, Marian Dulă, preşedinte al filialei Câmpina a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din MApN, şi respectiv Victor Săvulescu, primar al municipiului Ploieşti între 1992 şi 1996. 

Acesta din urmă s-a retras din cursă, iar singurul candidat rămas a fost ales cu 97 de voturi pentru şi 17 împotrivă. Conferinţa a avut loc astăzi, la Palatul Culturi din Ploieşti. Potrivit statutului, noul preşedinte al organizaţiei va avea drepturi depline în Biroul Politic al PNL Prahova, fiind practic asimilat unui vicepreşedinte al filialei judeţene. 

Marian Dulă este colonel în tretragere şi în acest moment este angajat pe postul de consilier personal al primarului municipiului Câmpina, Horia Tiseanu.