Europarlamentarul prahovean Adina Vălean ar putea fi noul comisar european din partea României, ea fiind propusă, alături de colegul de partid Sigfried Mureşan, de noul cabinet de la Palatul Victoria.

 

"După consultarea cu preşedintele Iohannis, am luat decizia de a trimite la Bruxelles două propuneri pentru funcţia de comisar europeandin partea României: Siegfried Mureşan şi Adina Vălean. Voi trimite o solicitare celor doi preşedinţi ai camerelor Parlamentului de a organiza audieri în comisiile de specialitate pentru cei doi europarlamentari propuşi", a declarat, la finalul şedinţei de Guvern, premierul Ludovic Orban, citat de România TV.

Anunţul vine în contextul în care Ursula von der Leyen, preşedintele ales al Comisiei Europene, ceruse în mai multe rânduri României să nominalizeze o femeie pentru funcţia de comisar european, pentru a respecta cota de gen, mai precizează sursa citată.

Joomla SEF URLs by Artio