Andrei Volosevici a anunțat, vineri, ca va candida la Primăria Ploiești din partea PNL (VEZI DETALII). Fostul edil și senator de Prahova a explicat, la Observatorulph.ro Live, de ce a făcut această alegere și a indicat, deja, câteva priorități pe care le va urmări, în cazul câștigării alegerilor locale în municipiu.

 

Volosevici a dezvăluit, vineri, că a avut discuții cu mai multe partide, dar a ales să candideze din partea PNL datorită relației strânse pe care o are cu președintele organizației liberale județene, Iulian Dumitrescu, și pentru că proiectul PNL s-a dovedit cel mai convingător. Având deja experiența celor patru ani la conducerea administrației ploieștene, din mandatul 2008  - 2012, Andrei Volosevici spune că va avea "o altă abordare" ca edil. "Nu mai am 32 de ani, ca în primul mandat. Voi face mai puțină politică și mă voi dedica administrației. Ploieștenii nu mai vor promisiuni, presiunea publică este mare. Nu voi da oameni afară din primărie, dar directorii vor fi evaluați. Relația cu cetățenii va fi primordială. Mă bazez și pe fondurile de la Guvern, dar mai ales pe buna gestionare a bugetului local", a spus Andrei Volosevici.

Acesta a enunțat, ca principiu general, faptul că  nu vor fi implementate proiecte cu impact social "înainte de a fi siguri că luăm deciziile corecte", și a exemplificat cu inițiativa controversată privind parcările condominiale, pe care se gândește să o aplice întâi, experimental, în câteva zone aglomerate.

Declarațiile complete ale lui Andrei Volosevici pot fi urmărite la Observatorulph.ro LIVE.

Joomla SEF URLs by Artio