Candidatul PNL la Primăria Ploieşti, Andrei Volosevici, şi-a prezentat o parte din proiectele pe care le propune pentru următorul mandat, insistând foarte mult, pe lângă obiectivele de investiţii precum spitalul municipal, parcări supraetajate sau amenajarea spaţiilor verzi, pe rezolvarea unor lucruri elementare precum curăţenia, marcajele rutiere sau iluminatul public. "Când am părăsit mandatul, în 2012, nu mi-am închipuit că astfel de lucruri elementare pot deveni o problemă. Sunt sigur că pot fi primarul care să împingă Ploieştiul spre normalitate", promite Volosevici.

 

Într-un interviu acordat jurnalistului Victor Preda, Andrei Volosevici a vorbit despre abordarea pe care o va avea în următorul mandat, una pe care o consideră mult mai matură decât în perioada 2008-2012, dar care, promite candidatul PNL, va avea aceleaşi efecte: "Tonalitatea şi modul de a comunica sunt diferite. Cerinţele - atenţie! - nu. Maturizarea este un efect a ceea ce gândeşti la un moment dat, a ceea ce analizezi, al lucrurilor prin care ai trecut, mai plăcute, mai puţin plăcute, dar insist pe efect, pe administraţia la firul ierbii. Aşa cum afirmam şi în momentul în care mi-am depus candidatura, administraţia la firul ierbii este cea care trebuie făcută pentru a scoate la lumină acest oraş".

Discuţia s-a mutat apoi la problemele curente ale municipiului, cu exemple legate de străzi neîngrijite, gunoaie, trafic aglomerat sau blocaje ale unor serviciilor publice. "Nu mi-am închipuit vreodată că lucruri simple, elementare, aproape de nediscutat, gen curăţenie, marcaje rutiere, mentenanţă pentru iluminat, mentenanţă pentru semaforizare şi lucruri de genul acesta pot deveni o problemă. Uşor dar sigur mi s-a demonstrat că se poate orice. Nu este admisbil să ajungem să vorbim despre Ploieşti ca oraşul gunoaielor. Circul foarte mult prin oraş - mi-am păstrat acest obicei - şi văd că lucrurile nu sunt deloc tendenţioase, este o realitate. Lucrurile astea trebuie să revină la normal. Sunt lucruri care pot fi rezolvate simplu dacă doreşti. Eu cred că obligaţia primarului este de a împinge lucrurile înainte. Este evident că decizia este la nivelul Consiliului Local, şi în privinţa finanţării, şi în privinţa modului în care se execută controlul, iar obligaţia unui primar este de a fi cel care are iniţiativă, cel care propune lucruri care să ajute la îmbunătăţirea serviciilor", a declarat Andrei Volosevici.

"Sunt lucruri care pot fi rezolvate simplu dacă doreşti"

Întrebat dacă poate fi tipul de primar care să împingă lucrurile, Volosevici a răspuns "este evident că da": "Aşa cum am spus, voi avea altă tonalitate, dar aceleaşi cerinţe, pentru că în acest fel vom reuşi să avem şi un control şi un respect dar şi efect, efectul fiind că nu se mai poate să fim oraşul gunoaielor. Gândiţi-vă că nu vorbim doar de gunoaie, vorbim de lucruri simple, de servicii pe care le are - sau ar trebui să le facă administraţia locală - iese iarba prin borduri, avem bordurile picate, cu găuri în stradă, altfel trebuie să meargă lucrurile! Şi vor merge! Pe lângă altă tonalitate şi alte cerinţe, însemnă mult mai mult şi înţelegerea privind ceea ce însemnă echipa. Am spus-o public, toată echipa a contribuit ca între 2008 şi 2012 oraşul acesta să arate altfel, într-o perioadă de criză mondială recunoscută. Când faci echipă cu administraţia, când faci echipă cu Consiliul Local, indiferent de coloratură, efectele se vor vedea".

"Va exista un parteneriat între Primărie şi Consiliul Judeţan"

Referitor la proiectele de modernizare propuse, candidatul PNL la Primăria Ploieşti a vorbit, printre altele, despre nevoia unui nou spital municipalde urgenţă, care să aibă circuitele şi dotările medicale adaptate vremurilor actuale, despre spaţii verzi, lucruri de joacă, sport şi parcări în cartiere, insistând şi pe parteneriatul cu Iulian Dumitrescu, candidatul liberalilor la preşedinţia Consiliului Judeţean: . "Eu n-o să vorbesc că fac spitalul, am mai vorbit două mandate înainte. Eu voi face spitalul. Dacă la final de mandat vom putea, împreună cu toată echipa, să ne punem semnătura pe faptul că am făcut un spital modern, voi fi foarte fericit. Aici nu implicăm doar Consiliul Local, aici implicăm şi resurse din Consiliul Judeţean şi ceea ce înseamnă indiscutabil forţa Iulian Dumitrescu, care din punctul meu de vedere va deveni preşedintele Consiliului Judeţean şi va fi partenerul meu în acest proiect. Spitalul este obligatoriu, aţi văzut prin ce trecem. Avem spitale concept din anii '60, '70, cu partea de circuite demult învechită, trebuie să avem un concept nou. Un alt obiectiv este sportul. Şi pentru asta trag în acest moment, pentru susţinerea a tot ce înseamnă partea de sport, sportul de masă, sportul profesionist, nu s-a mai întâmplat nimic, avem un CSM unde au dispărut echipele de handbal, masculin şi feminin, nu mai existăm în liga naţională, nu mai avem baschet, nu mai avem scrimă, nu mai avem ciclism. Gândul nostru, din nou în echipă, este ca undeva în spatele parcului de la vest să dezvoltăm, pe un teren pe care Primăria îl are, un complex sportiv legat de atletism, gimnastică, ciclism, care să pregătească lumea pentru zona profesionistă. Dar în acelaşi timp voi lucra şi pentru lucruri simple, pe care le-am făcut şi au avut mare efect, gândiţi-vă la ce înseamnă în parcuri acele instrumente de sport, pe care lumea le foloseşte! Le vom dezvolta, le vom pune în mai multe zone, de aşa manieră încât lumea să le folosească". "Una dintre cele mai mari probleme pe care le are Ploieştiul este că nu are Planul Urbanistic General. Interesul pentru zona verde, pentru locuri de joacă, pentru spaţii în care lumea să-şi petreacă timpul liber este foarte clar, dar ne încurcă foarte mult PUG-ul, iar aici Iulian Dumitrescu va avea un rol foarte important", a adăugat Andrei Volosevici.

Acesta a discutat şi despre nevoia amenajării unor noi parcări, dând exemplul proiectului pe care îl începuse în cartierul Malu Roşu, zona Dealu cu Piatră, abandonat de administraţia care a venit după 2012, dar şi al unor obiective de investiţii noi, necesare pe strada Democraţiei sau în Parcul Toma Socolescu din faţa Halelor Centrale.

Joomla SEF URLs by Artio