Cetățenii din localitatea prahoveană Colceag au avut ocazia să discute, duminică, cu reprezentanții Partidului Național Liberal, care au sosit din Ploiești pentru a-l susține, în această campanie electorală, pe Costin Valentin Stan, candidatul PNL la funcția de primar al acestei comune. Din echipa liberală a făcut parte și Andrei Volosevici, candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Ploiești.

„Prahovenii au nevoie de oameni tineri, dinamici și gospodari, care să aducă speranța și bunăstarea în localitățile lor. Mă bucur că am putut merge pe străzile comunei Colceag, alături de Costin Valentin Stan, un om în care am mare încredere că va reuși să schimbe în bine aspectul comunei sale, Colceag. Îi doresc succes și îl asigur că va primi, întotdeauna, sprijinul meu și al echipei de consilieri județeni, în frunte cu viitorul președinte al Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu. Oamenii din Colceag, la fel ca și toți prahovenii, merită o administrație mai bună, aflată mereu în sprijinul lor”, a declarat Andrei Volosevici.

„Încă o săptămână de campanie finalizată, de această dată alături de prietenul meu, Andrei Volosevici, candidatul PNL la funcția de 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫 al 𝐌𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐏𝐥𝐨𝐢𝐞𝐬̦𝐭𝐢. Îi mulțumesc lui Andrei pentru 𝐬𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐞𝐫𝐞 și ajutorul oferit în a le prezenta împreună colcigenilor 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚𝐭𝐮𝐥 𝟐𝟎𝟐𝟎-𝟐𝟎𝟐𝟒! Pe 𝟐𝟕 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, votați 𝐂𝐨𝐬𝐭𝐢𝐧 𝐕𝐚𝐥𝐞𝐧𝐭𝐢𝐧 𝐒𝐭𝐚𝐧 pentru 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫 𝐂𝐨𝐥𝐜𝐞𝐚𝐠 și 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐞𝐫𝐢 𝐏𝐍𝐋, 𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝟐 pe buletinul de vot, și 𝐈𝐮𝐥𝐢𝐚𝐧 𝐃𝐮𝐦𝐢𝐭𝐫𝐞𝐬𝐜𝐮 pentru 𝐩𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐚 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐏𝐫𝐚𝐡𝐨𝐯𝐚 și 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐞𝐫𝐢 𝐚 𝐀𝐥𝐢𝐚𝐧𝐭̦𝐞𝐢 𝐏𝐍𝐋-𝐔𝐒𝐑-𝐏𝐋𝐔𝐒, 𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭𝐢𝐚 𝟑 pe buletinul de vot!”, a adăugat Costin Valentin Stan, candidatul PNL pentru funcția de primar al comunei Colceag, pe pagina personală de Facebook.

Joomla SEF URLs by Artio