Limita maximă admisă prin lege la benzen a fost depășită de peste 20 de ori, conform măsurătorilor făcute la stația PH 5, din Bariera București, anunță deputatul de Prahova Dan Rădulescu. Acesta mai atrage atenția că ploieștenii au respirat, cam jumătate de lună, aer cu o concentrație de benzen foarte mare.

 

"Se termină și florarul, după mine, una dintre cele mai frumoase luni din an.

Nu și pentru poluatori, însă!

În ciuda numeroaselor semnale de alarmă, a amenzilor minuscule, a protestelor și sesizărilor, au continuat să ne afecteze, invizibil, sănătatea, ignorându-ne dreptul la un mediu sănătos.

Să vedem, deci, cum a fost cu benzenul în luna mai.

Pentru cine a uitat, benzenul ăsta e o substanță cancerigenă de clasa A!

Expunerea pe termen scurt poate duce la iritarea tractului respirator, a ochilor și a pielii, ba chiar și la stări de amețeală și somnolență. Expunerea pe termen lung are o finalitate clară: cancerul, anemia, leucemia.

Ca să vă faceți o idee, o concentrație de 17 micrograme pe metru cub, provoacă diferite forme de cancer la fiecare al 10.000-lea om. Iar în orașul nostru, luna asta, această concentrație a fost depășită timp de 369 de ore, adică, aproape 15 zile..." scrie deputatul USR de Prahova Dan Rădulescu!

Recordul ultimelor săptămâni a fost stabilit, însă, la stația PH 5 de monitorizare a calității aerului. "Apogeul a fost înregistrat, unde în altă parte, decât la stația de monitorizare PH5 – 103 micrograme pe metru cub, adică o depășire de peste 20 de ori a limitei maxime legal admise de 5 micrograme pe metru cub... Iar pentru cine nu știe, stația PH5 se află pe Bd. București. Noi, ploieștenii și locuitorii din împrejurimi, din păcate, știm cum e. Și pe termen scurt, seara, când nu putem deschide geamurile din cauza mirosului, și pe termen lung, dacă studiem statisticile Direcției de Sănătate Publică ori a Casei de Sănătate", a mai scris Dan Rădulescu.

Deputatul USR de Prahova a anunțat că săptămâna viitoare va iniția un nou demers legislativ prin care va încerca să reglementeze această situație în care singurii care au de pierdut suntem cetățenii.

Sursa: Facebook/ Dan Rădulescu

Joomla SEF URLs by Artio