Într-un mesaj public despre măsurile necesare înainte de deschiderea anului şcolar, Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean şi al PSD Prahova, reclamă că Guvernul nu are niciun plan concret. Toader acuză Executivul de incompetenţă şi spune că situaţia din Prahova este "chiar mai gravă", solicitând demiterea conducerii Prefecturii şi conducerii Direcţiei de Sănătate Publică.

 

"Iresponsabilitatea și incompetența Guvernului PNL în pregătirea noului an școlar provoacă riscuri majore pentru sănătatea elevilor și a cadrelor didactice. Fie că vorbim despre Prahova sau de orice zonă din țară, avertismentele primite de la specialiști, cu privire la faptul că deschiderea școlilor în actualele condiții va duce la o creștere a cazurilor de coronavirus, ar fi trebuit să declanșeze alarma la nivel guvernamental. Însă pentru Guvernul Orban și PNL n-a declanșat nimic, ci doar o strategie cinică de pasare a responsabilităților către autoritățile locale, profesori și părinți. În loc să fie făcuți responsabili prin declarații ABERANTE, pe care numai persoane cu pregătire medicală și le-ar putea asuma, părinții ar fi trebuit să primească din partea statului garanția fermă că vor avea copiii în siguranță la școală. Într-un Guvern în care haosul este cuvântul de ordine, iar alegerile mai importante decât sănătatea, nimeni nu poate fi în siguranță. Guvernul a stat efectiv degeaba trei luni de vară, iar cu trei săptămâni înainte de 14 septembrie nu are niciun fel de măsură concretă pentru protejarea elevilor și a cadrelor didactice", a declarat Bogdan Toader, într-un mesaj publicat miercuri după-amiază pe pagina oficială de Facebook.

"În Prahova, situația este chiar mai gravă și este datoria mea ca președinte al Consiliului Județean să atrag atenția asupra consecințelor incompetenței dovedite la nivelul Direcției de Sănătate Publică și a Prefecturii Prahova, adevărata cauză a exploziei focarelor COVID în tot județul! Iar acest lucru nu îl spun doar eu, ci toţi prahovenii care au avut de-a face cu acest sistem! Dacă în condițiile actuale, aceste instituții nu sunt în stare să își facă datoria, este un motiv de îngrijorare maximă ce se va întâmpla la începutul anului școlar, cum va fi asigurată protecția epidemiologică a copiilor și a cadrelor didactice", afirmă preşedintele organizaţiei judeţene a PSD.

 
"Solicit pe această cale Guvernului Orban, pentru perioada care i-a mai rămas până când va fi demis prin moțiune de cenzură, să schimbe de urgență întreaga garnitură liberală, dominată de pile și executanți politici, care a acaparat în acest moment județul Prahova. Riscăm sănătatea copiilor noștri, iar acest pericol nu poate fi acceptat!", se încheie mesajul publicat de Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean şi candidatul pentru un nou mandat, susţinut de PSD, PPU-SL şi Pro România.
 
Joomla SEF URLs by Artio