Parlamentarii PSD Prahova anunţă că nu vor participa la votul pentru viitorul Guvern, dând de înţeles că mai mulţi colegi din ţară vor face acelaşi lucru şi anunţând oficial că susţinătorii moţiunii de cenzură prin care a fost demis cabinetul Dăncilă trebuie să-şi asigure şi cvorumul în Parlament. Anunţul vine după ce preşedintele Klaus Iohannis l-a propus pe Ludovic Orban, preşedintele PNL, pentru funcţia de premier.

 

Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri de preşedintele PSD Prahova, Bogdan Toader, alături de preşedintele organizaţiei Ploieşti, Cristian Ganea, şi deputaţii Laura Fulgeanu-Moagher şi Rodica Paraschiv, conducerea PSD Prahova a anunţat că decizia de a nu participa la vot a fost luată în ComitetuL Executiv de luni. Cu aceeaşi ocazie, preşedintele organizaţiei judeţene a detaliat şi situaţia senatoruluI Emanoil Savin, plecat recent din grupul de la Senat. "Noi, în cadrul ComitetuluI Executiv pe care l-am avut luni, am avut o discuţie cu primarii şi consilierii noştri şi s-a stabilit foarte clar că mandatul cu care pleacă parlamentarii de Prahova este unul de a nu asigura cvorumul necesar pentru învestirea Guvernului. Trebuia ca domnii care şi-au asumat această decizie de a da jos Guvernul PSD să îşi asigure singuri cvorumul", a anunţat Bogdan Toader. "Domnul senator Savin nu s-a prezentat la votul pentru moţiune. Vă pot asigura că şi în această perioadă discutăm mult, pe diverse teme, este alături de noi şi votează în continuare în grupul PSD, chiar dacă este senator independent. Nu a luat o decizie cu privire la traseul lui politic, se va gândi până la 1 ianuarie. Decizia sa nu a fost deloc uşoară. Dumnalui a fost foarte supărat că nu s-au luat unele măsuri concrete care fuseseră promise, ca autostrada sau centurile ocolitoare pentru oraşele de pe Valea Prahovei. Toţi parlamentarii PSD Prahova vor păstra aceeaşi linie ca până acum. Gândirea social-democrată este una", a mai declarat preşedintele PSD Prahova.

Acesta a discutat şi despre alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, spunând că se aşteaptă ca Viorica Dăncilă să obţină în Prahova un scor peste 30%, undeva în media naţională sau puţin peste, care să-i permită intrarea în turul secund. "Am intrat în dispozitiv de campanie, să ştiţi că suntem foarte ambiţionaţi de ceea ce s-a întâmplat. Consider, mai mult decât atât, că vom obţine un scor foarte bun la aceste alegeri, pentru că acum nu avem altceva de făcut decât să arătăm că ceea ce am făcut noi a fost bine, că ne-am gândit în primul rând la cetăţeni şi trebuie să intrăm în contact mult mai mult cu oamenii. Sunt sigur că doamna Dăncilă va ajunge în turul II, cu domnul Iohannis", a mai declarat Bogdan Toader.

Joomla SEF URLs by Artio