Deputatul PNL de Prahova i-a cerut ministrului Fondurilor Europene să anunțe oficial termenul luat în calcul pentru operaționalizarea completă a proiectului care vizează realizarea unui Sistem Electronic Integrat dedicat Oficiului Național Registrul Comerțului.

 

Potrivit parlamentarului de Prahova, implementarea acestui sistem ar fi "un prim pas pentru reducerea birocrației excesive sesizate, în repetate rânduri, de beneficiarii fondurilor europene nerambursabile".

În răspunsul transmis de MFP, oficialii instituției arată că sistemul este finanțat prin Programul Operațional Competitivitate, instituția înaintând un proiect care vizează digitalizarea a "17 evenimente de viață din cele 36 finanțabile prin POC, gestionate și administrate de ONRC". Este vorba, printre altele, de înființarea unei afaceri, derularea unei afaceri, desființarea unei afaceri, falimentul sau obținerea de informații aferente Registrului Comerțului, radierea etc.

Proiectul are o valoare de 40,3 milioane de euro, din care 34 de milioane de euro este valoarea finanțării nerambursabile.

Contractul de finanțare a avut loc pe 4 aprilie 2019, iar termenul estimat pentru operaționalizarea sistemului este mai 2022.

Răspunsul integral poate fi citit aici.

Joomla SEF URLs by Artio