Senatorul PNL de Prahova Iulian Dumitrescu le cere părerea prahovenilor cu privire la cele mai importante obiective din Ploiești și din județ care ar trebui finanțate din bugetul de stat pe 2019. Acesta acuză Guvernul că vrea să ia banii care ar trebui să ajungă la administrațiile locale, pentru investiții, ca să acopere deficitul bugetar.

"Credeți că Guvernul Dăncilă va finanța, prin Bugetul de stat pe 2019, proiectele susținute de cetățenii municipiului Ploiești și ai județului Prahova? Vă rog să indicați, într-un comentariu, care sunt cele mai importante proiecte din Ploiești și din județul Prahova care ar trebui să fie finanțate în acest an de Guvern" este apelul lansat de Iulian Dumitrescu, parlamentar de Prahova și președinte al PNL Prahova, la momentul lansării sondajului de opinie pe pagina sa de Facebook.

Nu este prima dată când senatorul PNL de Prahova atrage atenția asupra modului în care a fost gândit bugetul pe 2019 și impactul pe care acesta îl va avea asupra localităților. "Blocarea dezvoltării localităților este dovada clară a problemelor uriașe pe care actuala coaliție de guvernare le are în construirea Bugetului pe 2019. Guvernul PSD-ALDE vrea să ia banii de investiții de la primării pentru a acoperi deficitul bugetar, în condițiile în care Ministerul de Finanțe nu se mai poate împrumuta", a comentat, anterior, Iulian Dumitrescu.

Joomla SEF URLs by Artio