Cum au încercat consilierii PSD și ALDE să pună în cârca primarului refuzul de a permite strângerea de semnături împotriva penalilor în funcții publice

Written by Ioana POPA Category: Politic Created: Monday, 14 May 2018 09:44

fara penali refuz avizUSR derulează, în această perioadă, la nivel național, campania "Fără penali în funcții publice", un demers în sprijinul căruia încearcă să strângă, de la cetățenii de rând, cât mai multe semnături. La Ploiești, inițiativa s-a împotmolit în birourile administrației locale, la avizare. Și ca penibilul să atingă cote maxime, cei care au refuzat să avizeze amplasarea unui amărât de cort, unde cetățenii să-și poată manifesta susținerea pentru demersul amintit, n-au avut curaj să o facă pe față, ci... l-au băgat la înaintare pe primarul liberal Adrian Dobre.

 

USR Ploiești și responsabilii din Primărie au purtat o corespondență întreagă, în încercarea de a obține avizul pentru amplasarea unui cort, în zona centrală, unde cetățenii să poată semna în cadrul campaniei "Fără penali în funcții publice".

Ceea ce în multe alte localități din țară  fost o formalitate, la Ploiești s-a transformat într-o misiune imposibilă. Reprezentanții USR Ploiești îi acuză pe consilierii de la ALDE și PSD că interpretează drept un moft a le permite ploieștenilor să-și exprime opinii cu privire la acest subiect, iar voluntarilor să-și desfășoare activitatea civilizat, într-un cort dotat cu o masă și niște scaune.

Inițial, USR-iștilor le-a fost refuzată amplasarea cortului, în perioada 30.03-31.05, în fața magazinului Winmarkt. Aceștia au revenit cu o solicitare pe care au primit, din nou, aviz negativ, la începutul lunii mai. Reprezentanții USR cereau, în acest caz, amplasarea corturilor de 6 mp, timp de 90 de zile, în patru puncte din centrul Ploieștiului.

De fiecare dată, avizul negativ a fost emis de Comisia nr. 2 din cadrul Consiliului Local Ploiești. Potrivit informațiilor de pe site-ul Primăriei Ploiești, Comisia pentru valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură şi promovare operaţiuni comerciale este formată din Dănescu Ştefan (preşedinte), Stanciu Marilena (secretar), Vîscan Robert-Ionuţ, Dragulea Sanda, Mateescu Marius Nicolae, Văduva Sorin și Hodorog Bogdan.

Niciunul dintre aceștia nu își asumă, însă, în răspunsul la solicitarea USR Ploiești, avizul emis de comisia a amintită. Documentul (foto) este redactat cu numele primarului Adrian Dobre, deși în dreptul acestuia este semnat cu bară, iar iscălitură care apare pe înștiințare nu este a edilului.

Contact

Pentru sesizări și ponturi, scrie-ne la adresa: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., pe pagina de FACEBOOK a publicației, TWITTER sau GOOGLE PLUS.