Luni, 25 Septembrie 2017
 

Daniel Constantin își face partid nou, cu sprijinul lui Victor Ponta

Written by Anca Visan  | Created on Thursday, 18 May 2017 18:09  |  Category: Politic

daniel constantin victor ponta daciana sarbu la ploiestiFostul vicepremier și copreședinte al ALDE, exclus din formațiunea liberal-democrată la propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu, ar fi pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru înființarea unui nou partid. Alături de acesta se află alți parlamentari excluși din ALDE, iar un sprijin substanțial ar urma să vină și de la  fostul premier Victor Ponta.

Actele privind înființarea unei noi formațiuni politice, potrivit unor surse, ar putea fi depuse la Tribunalul București în jurul datei de 1 iunie, la baza inițiativei aflându-se ex-vicepremierul Daniel Constantin și patru deputați, doi excluși din ALDE la scurt timp după excluderea lui Constantin, ceilalți încă membri ai formațiunii conduse de Tăriceanu, informează Digi 24. Potrivit acelorași surse, s-ar putea ca și alți parlamentari ai ALDE și PSD să se alăture inițiativei, mai ales că fostul prim-ministru Victor Ponta este aşteptat să dea o mână de ajutor în crearea și creșterea partidului. Fapt confirmat, astăzi, chiar de fostul șef al Executivului, care a admis că-l ajută pe Constantin așa cum l-a ajutat pe Călin Popescu Tăriceanu în 2014, când a plecat din PNL și a înființat Partidul Liberal Reformator (PLR), care avea să fuzioneze cu Partidul Conservator condus de Daniel Constantin, rezultând ALDE.

Variantele vehiculate până acum pentru numele viitoarei formațiuni politice conduse de Constantin și girate de Ponta sunt "Pro-România", "România noastră" și "România mea", mai notează sursa citată.