Deputați USR, împiedicați să participe la dezbaterile pe legile justiției din plenul Senatului. Dan Rădulescu: "Abuzurile continuă în Parlamentul României"

Written by Ioana POPA Category: Politic Created: Wednesday, 20 December 2017 14:13

Scandal, miercuri, la Senat, după ce deputați din partea Uniunii Salvați România au fost împiedicați să asiste la dezbaterile pe legile Justiției, programate în cadrul camerei superioare a Parlamentului.

Deputații USR au acuzat că au fost puși bodyguarzi la intrările în plenul Senatului și că le-au fost încărcate drepturile constituționale. Ei au spus că nu au fost lăsați să participe la dezbateri nici măcar din balconul pentru jurnaliști, deși, ca deputați, au dreptul să fie de faţă în calitate de inițiatori de amendamente la legile Justiției, relatează Digi 24.
Abia după ce s-au luat la ceartă cu cei care asigurau paza, aleșii de la USR au reușit să intre la balconul destinat presei, unde au stat și ieri.
"Abuzurile continuă în Parlamentul României! Deputații USR nu au fost lăsați să participe la dezbaterile pe legile justiției din plenul Senatului. PSD recurge la orice mijloace pentru a-și subordona justiția, inclusiv la încălcarea Constituției: este dreptul constituțional al deputaților USR să participe la dezbaterile de la Senat, în calitate de inițiatori de amendamente la legile justiției!", a comentat, în urmă cu puțin timp, deputatul USR de Prahova Dan Rădulescu.

Contact

Pentru sesizări și ponturi, scrie-ne la adresa: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., pe pagina de FACEBOOK a publicației, TWITTER sau GOOGLE PLUS.